Uncategorized

În Consiliul Local Târgu Mureș, votul se dă în ritmul melcului

La ședințele Consiliului Local Târgu Mureș, discuțiile au ajuns să fie mai importante decât hotărârile în sine. De exemplu, la ședința extraordinară de săptămâna trecută, cei prezenți au preferat să vorbească timp de un ceas până să se ajungă la vot. Cât despre consilieri, aceiași actori cu roluri standard. Nu au lipsit șicanele de tot felul și nici discuțiile dure. Într-un cuvânt, s-a dezbătut cam tot ceea ce se învârte în jurul Primăriei, și nu numai.

Săptămâna trecută, consilierii târgumureșeni s-au întrunit într-o ședință extraordinară pentru a dezbate problemele urbei. Din cele nouă puncte de pe ordinea de zi, trei au fost discutate pe larg: aprobarea contului anual de execuție a bugetului local al municipiului pe anul 2004, aprobarea unor completări și modificări în ceea ce privește normele de transport în regim de taxi, respectiv aprobarea unui credit bancar pentru dezvoltarea rețelei stradale a Târgu Mureșului.

Nu s-a aprobat descărcarea de gestiune

În cadrul ședinței extraordinare de joi, consilierii locali nu au aprobat descărcarea de gestiune pe anul 2004 a primarului Dorin Florea. În ultimul timp, mai multe societăți au reclamat faptul că nu le-au fost achitate costurile unor lucrări efectuate în contul administrației publice locale. Printre cele mai păgubite unități comerciale se numără Energomur, RA Aquaserv și Corpul Gardienilor Publici. Majoritatea consilierilor l-au pus la zid pe Florea. “Nu îmi explic cum aceste plăți nu au fost încă efectuate atâta timp cât, la ora actuală, în rezerva Primăriei se găsesc încă 90 de miliarde de lei. În aceste condiții nu vrem să dăm și noi cu subsemnatul”, a declarat consilierul UDMR Benedek Istvan. Tot el l-a mai acuzat pe Florea că efectuează achitarea datoriilor către societățile în cauză în mod preferențial. “Dețin informații conform cărora unele plăți se achită, iar altele nu. Nu am primit de la Primărie nici un material în care să fie prezentată situația datoriilor achitate până la sfârșitul anului trecut”, a mai continuat consilierul. Se pare că, începând cu anul 2000 și până în prezent, primarul Florea a primit descărcare de gestiune doar pentru primul an, pentru restul aflându-se în litigiu. No comment!

Ignoranță sau dezinformare

Proiectul de hotărâre privind aprobarea angajării unui credit bancar pentru dezvoltarea rețelei stradale a municipiului a stârnit puternice controverse în rândul consilierilor locali. Sărind de la o idee la alta au ajuns să se ia la harță în termeni eleganți și tonuri ridicate. În final, au dat undă verde materialului propus spre aprobare. “Este bine ca acest credit bancar să fie accesat. Consider că cel mai indicat ar fi să investim în cartierul de case, pentru că odată cu integrarea în UE vor sălta prețurile terenurilor, ceea ce înseamnă mai mulți bani la buget. Oricum, deocamdată nu este momentul să stabilim destinația banilor”, și-a dat cu părerea consilierul UDMR David Csaba, contrazis imediat de Dorin Florea. Potrivit primarului, în acest mod creditul va reveni comunelor, având în vedere numeroasele cartiere ridicate în localitățile limitrofe municipiului. Primarul Florea scapă, însă, un lucru important din vedere. În întreaga Europă, localități de mărimea Târgu Mureșului sunt organizate administrativ teritorial sub forma regiunilor metropolitane, fiind de așteptat ca în scurt timp acest lucru să se întâmple și în România. În acest caz, orașul, împreună cu zona suburbană, vor deveni un spațiu comun, prin urmare banii rămân tot orașului… Ignoranța este, până la urmă, supărătoare și păguboasă, dar dacă este vorba de dezinformare ce interese se ascund în spatele acestei luări de poziție a lui Dorin Florea?

Doar bugetari, nu și prolifici

Aprobarea unor completări și modificări ale normelor de transport în regim de taxi a fost un alt subiect incitant pentru cei prezenți. Potrivit noilor reglementări, constatarea abaterilor în taximetrie va fi efectuată de către împuterniciții Primăriei, prin înregistrare video sau fotografie digitală. Staționarea în alte locuri decât cele stabilite inițial este o abatere care, repetată de trei ori consecutiv în aceeași lună, va fi sancționată cu amendă între 5 și 10 milioane lei. După cum arată situația amenzilor, taximetriștii noștri sunt “pâinea lui Dumnezeu”: numai 12 milioane în șase luni de activitate. Enigma performanțelor a fost dezlegată tot de către Florea, în stilu-i caracteristic: “când vine vorba de dat bani, taximetriștii afișează niște priviri bovine chiar lacrimogene”. Afirmație care lasă loc de multe interpretări și fiecare înțelege ce vrea. Consilierul David Csaba alimentează și el discuția cu o părere: “ca să nu mai avem surprize, solicităm ca lunar să ne fie prezentat cuantumul amenzilor”. După care, taximetristul șef Claudiu Maior o ia puțin razna: “trebuie să fim serioși și cinstiți”.

Hocus-pocus de 12 miliarde

Un alt punct de pe ordinea de zi a fost aprobarea deplasării în Germania a unui grup de consilieri pentru a studia, nici mai mult, nici mai puțin decât modul în care sunt construite piscinele pe acolo. Asta după ce pentru renovarea și modernizarea piscinei din Târgu Mureș au fost cheltuite 12 miliarde de lei, fără rezultate spectaculoase. Solicităm ca măcar de această dată organele de anchetă să-și facă datoria și să cerceteze starea de fapt și modul în care acești bani au fost folosiți.

Monica MÄ‚EREAN

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close