Fault funciar marca SC Coriz SRL
De mai bine de 10 ani un pensionar din Târgu Mureș se judecă cu una dintre societățile orașului pentru un… petic de teren l Iar asta după ce SC Coriz și-a trântit în mod fraudulos o hală de producție taman pe domeniul bătrânului l De asemenea,
pensionarul acuză Primăria Târgu Mureș de practici ilegale și abuz privind modul de “împărțire” al autorizațiilor de construcție.
Există, încă, multe cazuri în care oamenii nu își pot recupera terenurile care le aparțin, chiar dacă dispun de un titlu de proprietate. Dacă ar fi să se facă un bilanț al tipului de cauze din sălile de judecată, începând din 1990 încoace, în cele mai multe, adică în aproape 80%, mărul discordiei îl reprezintă pământul. Sutele de mii de dosare de acest gen din toată țara ascund adevărate drame umane, de multe ori sfârșite tragic.
Autorizații din… burtă
De mai bine de un deceniu, un pensionar din Târgu Mureș încearcă din răsputeri să-și găsească dreptatea pe coridoarele justiției mureșene. În anul 1995, Sorin Zahu a dobândit prin cumpărare un teren aflat sub incidența Legii fondului funciar. De la bun început trebuie să precizăm faptul că familia Zahu a intrat în posesia unei suprafețe de 11.700 metri pătrați, abia după ce foștii proprietari au fost puși în drepturi pe terenurile respective, conform Legii 18/1991. Adică… legal. Până aici toate bune! Problemele au început în 1996 când firma afaceristului Szombat Janos, Coriz, și-a trântit o hală de producție pe o lungime de 150 metri taman în bătătura pensionarului. Iar asta după ce, în repetate rânduri, Sorin Zahu a avertizat administratorii societății că au amplasat greșit gardul care delimita cele două terenuri învecinate. Și pe care, Coriz se făcea proprietar cu acte doar al uneia dintre aceste parcele. “A intrat pe terenul meu ilegal și culmea a mai primit și autorizație de construcție. Cum s-a întâmplat acest lucru. Habar nu am! Important este că Primăria orașului a emis o autorizație de construcție în lipsă de documente, eliberând în acest sens un act ilicit”, susține Sorin Zahu.
Zeci de dosare neelucidate
După constatarea acestor falsuri grosolane, familia Zahu a acționat în judecată în anul 1996 Coriz, solicitând instanțelor mureșene elucidarea cât mai rapidă a cazului întrucât “s-a depășit limita de hotar și se construiește pe terenul nostru”. “S-au strâns mai bine de 42 de dosare. Până la urmă, în octombrie 2000, printr-o sentință definitivă și irevocabilă Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus ca SC Coriz să elibereze zona și să predea terenul în starea în care se afla inițial. Urmând ca, în caz contrar, să se treacă la executare silită. Nu s-a întâmplat, însă, nimic. Ba mai mult, administratorii societății au ținut-o din recurs în recurs “, a declarat Emilia Zahu.
Coriz mai presus de lege
Terenul situat pe strada Barajului, și care reprezintă de drept proprietatea familiei Zahu, a constituit în urmă cu ceva timp batalul Fabricii de Zahăr. Așadar vorbim aici despre o suprafață de pământ de o fertilitate superioară, de pe urma căruia proprietarii nu au obținut nici un beneficiu. Ci doar un șir lung și anevoios de procese: “Mai mult de o jumătate de miliard de lei reprezintă prejudiciul dobândit prin lipsa de folosință a terenului. Bani pe care, potrivit deciziei judecătorești, ar trebui să-i primim de la administratorii Coriz SRL. Credeți că am văzut ceva? Oricum este de neacceptat această situație în care, deși avem câștig de cauză, situația se tot tergiversează de la an la an”, a încheiat pensionarul.
SC Coriz aparține omului de afaceri Szombat Janos și are ca obiect de activitate construcțiile industriale, civile și agrozootehnice, inclusiv drumuri și platforme. ZIARUL de Mureș a încercat să stea de vorbă cu administratorul societății. Până la ora închiderii ediției acesta nu a fost însă de găsit, nici la sediul firmei și cu atât mai puțin la numărul de mobil 0788.123731.
Alex ȘERBAN



