Archiudean, sef la Rutiera
Viorel Cazan s-a retras din fruntea Serviciului Politiei Rutiere Mures, avand intentia de a se pensiona. Interimatul este asigurat in prezent de catre seful biroului Politiei Rutiere, comisarul Lucian Archiudean, pana se va ocupa pozitia ramasa vacanta. Archiudean ne prezinta activitatea pe care o va desfasura in perioada interimatului.
Reporter: Ce considerati ca v-a recomandat la obtinerea interimatului conducerii serviciului Politiei Rutiere Mures?
Lucian Archiudean: Cred ca functia pe care am detinut-o si inainte m-a recomandat sa fiu interimar la conducerea serviciului Politiei Rutiere. Voi ramane pana se va alege noul comisar sef.
Rep.: Ce aveti de gand sa faceti in aceasta perioada in care veti conduce serviciul Politiei Rutiere?
L.A.: Vom desfasura activitatile specifice politiei rutiere in colaborare cu politia de ordine publica.
Rep.: Veti candida pentru postul de comisar sef?
L.A.: Ma mai gandesc.
Rep.: Cum evaluati activitatea fostului comisar sef Viorel Cazan?
L.A.: Ma abtin. Nu sunt competent sa fac o asemenea apreciere.
Rep.: Ce campanie va duce in 2008 Politia Rutiera pentru stoparea accidentelor rutiere?
L.A.: Pe baza analizei accidentelor rutiere pe anul 2007 am stabilit principalele cauze care au dus la accidente grave. In mediul urban avem disciplina pietonala si neacordarea de prioritate pentru pietoni, in mediul rural avem viteza neadaptata si circulatia in sens opus, aceste cauze stand la baza producerii a patru accidente rutiere, soldate cu 16 persoane decedate. Masurile pe care le vom lua pentru evitarea accidentelor sunt prezenta in strada si fermitate in aplicarea legii. Aici trebuie sa intervina si factorii locali si ma refer la infrastructura, care, daca nu este pusa la punct avem sanse mici de reducerea accidentelor rutiere.
Adelina BURCEA
Circumstantele numirii lui Archiudean
Lucian Archiudean l-a inlocuit pe Viorel Cazan in fruntea Seviciului Politiei Rutiere Mures. Aceasta decizie a fost luata din cauza retragerii lui Cazan din fruntea institutiei el avand intentia de a se pensiona. “Viorel Cazan s-a retras cu intentia de a se pensiona urmand ca postul pe care-l ocupa sa se scoata la concurs in viitorul apropiat”, ne-a declarat Livia Popa, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Mures. Pana in acest moment Lucian Archiudean a fost comandant adjunct in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Mures si in mod normal va tine locul de comandant pana la organizarea unui concurs. Conform unor surse din Politie, Cazan a renuntat la conducerea Politiei Rutiere la cerere inca din luna noiembrie. “Viorel Cazan a indeplinit din 2001 functia de comisar sef in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Mures. A avut o activitate foarte buna fiind foarte bine pregatit din punct de vedere profesional si moral. A fost un bun coleg care in noiembrie 2007, din motive medicale si la cererea lui, si-a dat demisia din functia pe care o ocupa. Interimatul este asigurat in prezent de catre seful biroului Politiei Rutiere comisarul Lucian Archiudean. Urmeaza sa fie un concurs in urma caruia sa se ocupe pozitia ramasa vacanta”, ne-a declarat Ioan Nicolae Cabulea seful IPJ Mures.



