Indispozițiile lui Chindriș
După ce 150 de cetățeni romi au atacat Bicapa, prefectul Dobre i-a adunat pe toți reprezentanții instituțiilor care au un cuvânt de spus în ordinea publică, pentru clarificarea situației și găsirea unor făptași sau măcar a unor explicații. Nu vom descrie atmosfera penibilă, de văicăreală și neputință, lipsă de răspunsuri sau soluții. Cu acest prilej, în chinurile lipsei de răspunsuri la întrebările prefectului, viceprimarul din Târnăveni, Ovidiu Chindriș a vrut să sublinieze situația financiară critică a orașului. Așa că a început văicăreala, că are au unde să angajeze romi, Carbid Fox e pe moarte, Bicapa nu se pune, iar CARS e deja supraaglomerat. Așa ajunge Chinriș în chinuiala lui și la Gecsat. “Păi știți, la Gecsat nici nu poate fi vorba de angajări, în fiecare zi patronul dă afară câte 30 de oameni, dar nu mai mult, pentru că ar trebui să…”. Mai rămânea să termine Chindriș fraza, și scăpa porumbelul de tot din gură. Nu-i nici o problemă, știm noi continuarea. Patronul Mărginean dă afară zilnic câte 30 de angajați nu pentru că are ceva cu numărul ăsta, ci pentru că mai mult ar însemna disponibilizare în masă, pentru care, conform legislației în vigoare, ar trebui să plătească salarii compensatorii. Un matrapazlâc pe care tandemul Popa-Chindriș-Mărginean îl știe mult prea bine. Așa, între ei, ca-ntre prieteni. De altfel, un semnal care ar putea explica de ce Târnăveniul e pe moarte. Economic și financiar. Acum, că avem toate piesele puzzle-ului, poate vor cădea niște capete incompetente.



