Instanta “culturală” Băsescu si manierele elegante

Nu mă surprinde deloc initiativa recentă a presedintelui Băsescu de a numi în fruntea Institutului Cultural Român o nouă figură. Nimeni nu cred că se astepta ca după venirea lui la putere, să nu înlocuiască tot ceea ce poate fi înlocuit în institutiile importante ale statului, iar acolo unde atributiile lui sunt depăsite sau legea nu permite, să se folosească de mestesugul trasului de sfori, de tehnicile intimidării, de amenintări mai mult sau mai putin voalate, de insinuări transparente.

În plus, este evident deja că o parte dintre oamenii din guvern, între anumite limite chiar premierul, sunt balerini lipsiti de rafinament într-un spectacol orchestrat de presedinte.

Cu fata lui tusată de juisamentele puterii, vechiul marinar e prins din când în când de emotia valurilor amenintătoare si, în lipsa cârmei vasului, o cârmeste când la stânga, când la dreapta prin institutiile statului. Uneori pe bună dreptate, alteori, parcă încetosat de aburii unui rom fierbinte, vede himere si acolo unde nu sunt. Iar atunci e cu atât mai hotărât că trebuie să lupte. Asa o fi procedat, probabil, si atunci când a decis schimbarea fondatorului de institutie Augustin Buzura cu Horia Roman Patapievici. Sunt sigur că nu a găsit răgaz să citească nici romanele lui Buzura si nici glosele cu iz de epistemologie culturală ale frugalului dandy de la CNSAS. Nu ar fi asta o problemă, veti spune. Nu e datoria unui presedinte să citească literatură ori filozofie, când are atâtea pe cap. Asa e.

Prin campania electorală, adică abia cu câteva luni în urmă, Băsescu nu avea informatia elementară care să-i permită a discerne între roman, eseu si tratatul de epistemologie, nu stia de existenta lui Cărtărescu, iar cât priveste cartea lui Plesu despre îngeri, probabil credea că e o fictiune futurologică sau vreun tarot îmbâcsit de mucegai scolastic. Eu sunt oricum curios cum ar decurge o analiză pe text, cu limbajul adecvat, a presedintelui Băsescu, pus fată în fată cu cărtile lui Patapievici, Buzura sau Plesu. Veti spune, iarăsi, că nu e cazul să facă asta. OK. Sunt alte treburi mai importante.

Venirea pajului imberb

Cu toate astea, într-o noapte senină, momit de vocile seducătoare ale unor sirene pierdute în paradisul nostalgiei, Băsescu visează că trebuie schimbat urgent Buzura si că cel mai potrivit să-i ia locul este pajul imberb H. R. Patapievici, specialist în reciclarea alambicată a unor paradigme desuete. Întrucât cultura nu este chiar domeniul lui forte, probabil că presedintele si-a convocat duioasele muze, si-a aprins un trabuc, a închis ochii, si-a deschis larg urechile si a ascultat oracularele lor peroratii. Odată trezit din vrajă, totul

i-a devenit limpede. Tinând seama de faptul că afroditele cu barbă si pălărie, înăltate suav cu trupurile lor galese direct din spuma culturii române si deportate de-a stânga si de-a dreapta lui Băsescu, nu sunt tocmai deferente fată de Buzura, cunoscut fiind si relativ recentul conflict de la Dilema, care a dus la nasterea unei noi dileme vechi, anumite firisoare logice parcă prind contur. Sunt convins că decizia înlocuirii lui Buzura si persoana de schimb au fost luate de sfetnicii presedintelui, iar el nu a făcut altceva decât să arate cu degetul în directia schimbării. Din păcate, legea de înfiintare a ICR permite asta. Pentru mine nu-i deloc în regulă ca presedintele României, care numai în situatii rarisime mai are o brumă de cultură umanistă, să poată dispune schimbarea presedintelui ICR.

Eroare de sistem?

Până una alta, faptul s-a consumat. Rezervele mele nu privesc personalitatea culturală a lui Patapievici, ci jocul de gherilă culturală la care se pretează acesta si lantul de complicităti a unor intelectuali bucuresteni prestigiosi, care se folosesc de Băsescu ca de un berbec cu căpătâna tare pentru a sparge portile ICR si a-l trimite la plimbare pe cel ce l-a fondat. În opinia mea, care desigur nu are nici o autoritate, asta miroase a abuz si uzurpare, dincolo de lamentabila lipsă de stil si ineleganta procedurii.

Sper ca în entuziasmul frenetic al schimbării, presedintele si noua putere să nu schimbe cumva si copacul de a cărui crengute atârnă. Si să nu uite că fragila si conjuncturala autoritate de care beneficiază, depinde de convingerea noastră că ceea ce fac este corect. Chiar si în putinul timp de când au fost investiti, am avut deja ocazia să remarcăm gafe, erori în sistem, lipsă de comunicare si decizii punitive sau belicoase. Mă tem că si pripita înlocuire a lui Buzura, intră în această ultimă categorie.

Vianu MURESAN