Uncategorized

Integrare pe ușa din dos

Mă gândesc la frustrarea, dezamăgirea și uimirea concetățenilor noștri care se vedeau deja integrați în Europa de cum au părăsit cu autocarele mirificele meleaguri mioritice, amorțite încă de insistența unei ierni întârziate. Încă de la ieșirea din vamă deja visau la căldura orășelelor iberice, la curățenia și prosperitatea celor franceze, la tumultul și voioșia celor italiene. Frenezia lor europeană creștea pe măsură ce străbăteau rutele impecabile ale Austriei și Italiei, iar fericirea lor era viguros stimulată de maneaua națională cu care șoferii autocarelor îi petreceau spre Vest.

De fapt românii care lucrează deja în țările europene, numai în Spania în jur de un milion, sute de mii în Germania, Franța, Italia, destul de mulți în Suedia și Danemarca, Austria și Ungaria se consideră pe bună dreptate integrați deja. Domiciliază acolo, unii cu toată familia, muncesc pe șantiere, culeg căpșuni, fac afaceri, fură sau escrochează, trafichează droguri, vând carne vie ori furnizează sex la preț de dumping, ca acasă. De mulți ani româncele și-au transferat capitalul sexual înspre întreprinzătorii occidentali de ocazie, chiar și pentru profitul derizoriu al unor țoale sau parfumuri de duzină. În economia libidinală important e ca plăcerea să circule, să nu băltească, să nu stea degeaba. Ca și banul, plăcerea nu are culoare politică. Integrarea sexuală cred că este între cele dintâi izbânzi europene ale românilor.

De curând însă autoritățile spaniole s-au supărat și ne-au dat cu tifla, remițându-ne câteva sute de compatrioți entuziaști, care s-au întors cu coada între picioare la locul de baștină, dar cu atât mai deciși să încerce iarăși, de data asta dotați cu toate actele și documentele necesare. Nu cred că mai pot fi ținuți acasă. Europa este deja o deltă ce colectează aluviuni din toate colțurile lumii. Iar pentru balcanici este cea mai apropiată oază de prosperitate, siguranță și confort. Imigrația este forma modernă a barbariei, legiuni dezlânate de visători, de nemulțumiți sau prigoniți se avântă spre Occident în iluzia realizării vieții noi, libere și prospere.

Până să se realizeze formal integrarea europeană a României, un număr însemnat de compatrioți și-au luat rămas bun de la legenda mioritică și s-au strămutat, cei mai mulți cu gândul

de-a nu se mai întoarce. Că fac bine sau nu, ei sunt singurii ce trebuie să decidă. Cert este că această hemoragie umană care secătuiește de forță de muncă, de inteligență și inventivitate corpul insalubru al țărișoarei noastre va produce efecte de neremediat. Schimbările majore nu vor fi totuși de ordin economic, ci de mentalitate și identitate. Etnicul se erodează, nu mai decide grila de autoidentificare pentru cei mai mulți dintre indivizii contemporani. Euroidentitatea devine un nou tip de legitimație, care va trimite la groapa de gunoi cea mai mare parte a nostalgiilor noastre tradiționaliste.

Vali Mureșan

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close