Integritatea, o preocupare continua
Radu Nicolae: “La începutul fiecarui mandat, consilierii locali si judeteni ar trebui sa urmeze un curs despre integritate”
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) si Asociatia “Pro Democratia” (APD) au organizat la Târgu-Mures, un seminar pe tema “Instrumente pentru asigurarea integritatii în administratia publica locala”. Seminarul, organizat în cadrul proiectului “Dezvoltarea capacitatii de advocacy a organizatiilor neguvernamentale locale”, finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2005 – Consolidarea Democratiei în România, a avut loc în zilele de 30 si 31 iulie 2008 la Hotel Continental. Printre obiectivele acestui proiect, derulat în sapte judete, se numara analiza problemelor de integritate si a solutiilor pentru cresterea integritatii în administratia publica locala si promovarea integritatii institutiilor administratiei publice locale printr-o campanie de advocacy. În judetul Mures campania de advocacy este pregatita de CRJ si APD împreuna cu Centrul pentru Dezvoltare Sociala “CEDES” din Sighisoara si va fi implementata de CEDES în cooperare cu jurnalistii locali. Pentru a afla mai multe amanunte despre acest seminar organizat de Centrul de Resurse Juridice din Bucuresti am stat de vorba cu dl Radu Nicolae, cordonator al Programului de Integritate Publica din cadrul CRJ.
Reporter: Cât de interesati de aceasta tema s-au aratat functionarii mureseni?
Radu Nicolae: Functionarii din Târgu-Mures au fost foarte deschisi si au discutat problemele de integritate cu care se confrunta chiar daca subiectul este mai sensibil. Deschiderea celor din Târgu-Mures am observat-o în mai toate judetele în care am sustinut acest training. Cred ca, la nivelul functionarilor publici, exista dorinta de a preveni coruptia si de a se respecta legea. Totusi, functionarii publici nu au înca suficient curaj pentru a semnala încalcarile legii, chiar daca, teoretic, sunt protejati de Legea nr. 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile publice si din alte unitati, care semnaleaza încalcari ale legii.
Rep.: Care a fost problematica abordata în cadrul seminarului?
R.N.: În cadrul seminarului, am discutat despre conceptul de integritate, despre codul de conduita al functionarilor publici, despre rolul si atributiile consilierului de etica dar si despre rolul persoanelor special desemnate la nivel local pentru aplicarea dispozitiilor legii privind înfiintarea Agentiei Nationale de Integritate. O parte importanta a seminarului a fost ocupata de prezentarea legislatiei privind conflictele de interese si incompatibilitatile, si de rezolvarea unor studii de caz din România si internationale. Am dorit, astfel, sa dezvoltam capacitatea functionarilor publici de a identifica, în activitatea curenta, situatii de conflicte de interese si de incompatibilitate si de a lua deciziile corecte.
Rep.: Ce subiecte discutate s-au dovedit a fi cele mai interesante pentru functionarii publici participanti?
R.N.: Functionarii publici au fost preocupati de prevederile legii privind Agentia Nationala de Integritate, de rolul consilierului de etica, de ceea ce pot face ei pentru a îmbunatati integritatea în institutiile în care lucreaza. În urma discutiilor am ajuns la concluzia ca integritatea depinde de fiecare persoana în parte. Deciziile corecte si principale pe care le luam fiecare dintre noi conteaza. De multe ori, functionarii publici, dar si cetatenii, devin descurajati de realitate si au impresia ca onestitatea este de prisos, ca doar cei
incorecti câstiga. Prin astfel de atitudini se promoveaza pasivitatea, închiderea ochilor si blazarea. În urma seminarului cred ca am constientizat ca puterea de a schimba lucrurile se afla si în mâna noastra.
Rep.: Intentionati ca în viitor sa mai organizati astfel de training-uri?
R.N.: Cu singuranta, Centrul de Resurse Juridice va continua sa organizeze sesiuni de pregatire pentru functionarii publici în domeniul integritatii dar nu numai. Chiar în timpul cursului, împreuna cu participantii, am imaginat un proiect de dezvoltare a activitatii de consiliere etica. Consilierii de etica simt nevoia sa afle tehnicile si instrumentele pe care colegii din Uniunea Europeana le folosesc pentru a îmbunatati respectarea normelor de conduita.
Rep.: Care ar fi domeniile în care considerati ca pregatirea profesionala a functionarilor publici din administratia locala lasa de dorit?
R.N.: Cred ca functionarii publici au nevoie de pregatire profesionala continua în domeniul achizitiilor publice si al managementului de proiect, tinând seama si de oportunitatea fondurilor structurale. De asemenea, integritatea trebuie sa ramâna o preocupare continua dar, pe lânga functionarii publici, as dori ca, la aceste cursuri, sa participe si consilierii locali si judeteni. Cred ca, la începutul fiecarui mandat, consilierii locali si judeteni ar trebui sa urmeze un curs despre integritate.
A consemnat Sebastian ANGHEL



