Expediţie pe muntele unde s-a oprit Arca lui Noe
Federaţia Turcă de Alpinism şi Escaladă a organizat vara aceasta o expediţie internaţională, care a atras muţi iubitori ai muntelui . Peste 150 de persoane, din toată lumea, între care şi nouă români, au luat parte la această expediţie. Majoritatea participanţilor români au fost din Bucureşti: Laura Bogos, Cristian Georgescu, Valentin Iancu, Andrei Stoicescu, Dinu Turcanu, Vlad Andre, Preda Struteanu şi Dana Ştefănoiu. Lor li s-a alăturat târgumureşeanul Mihai Stoica. Expediţia a durat două săptămâni.
În prima săptămână, românii au escaladat, independent de ceilalţi participanţi, Vârful Kackar – 3932m. Această expediţie era de mai mult timp planificată. Muntele pe care au urcat românii cere o anumită experienţă, pentru că este mai tehnic şi, în acelaşi timp, mai puţin prietenos, din punct de vedere climatic. Aici, opt zile din zece plouă şi este ceaţă. E un munte spectaculos prin prezenţa faunei, a vegetaţiei şi a lacurilor.
Muntele Ararat sau Agri cum îi spun turcii a fost închis pentru alpinişti pe o durata destul de mare de timp, datorită amplasării sale strategice (la graniţa dintre Iran şi Armenia), şi datorită conflictelor dintre turci şi kurzii din zonă. Acum patru ani a fost deschis accesul pe acest munte, dar tot îţi trebuie un permis special pentru a urca pe el. Permisul se poate obţine de la Federaţia Turcă de Alpinism, dar trebuie să aştepţi aproximativ 2-3 luni. De patru ani încoace, federaţia organizează pe Ararat expediţii internaţională la care sunt invitaţi alpinişti din mai multe ţări. La cea de vara aceasta au participat şi românii. Muntele Ararat este un munte mai puţin tehnic, înalt, dar şi interesant ca aspect. Singura dificultate majoră este răul de altitudine, dar asta se rezolvă cu nişte mici etape de aclimatizare. Prezenţa mai scăzută a oxigenului, la peste 4500 m, încetiniteşte ritmul de urcare, obosind mai repede organismul.
În prima zi din cea de-a doua săptămână de expediţie, a avut loc întâlnirea tuturor participanţilor, în oraşul de la baza muntelui, Dogubeyazit. Muntele Ararat se află la graniţa dintre Iran şi Armenia. Acesta a fost motivul pentru care toţi participanţii au fost însoţiţi de pază militară pe tot parcursul expediţiei. În cea de-a doua zi, participanţii au urcat în tabărade bază de la 3200m, iar în cea de-a treia zi la cea de 4200mAceste popasuri se fac în special pentru aclimatizare, ca să fie evitate problemele de sănătate ce pot apărea în condiţii speciale de climă.
La ora 3.00 noaptea s-a dat startul pentru asaltul final. Memebrii expediţiei au urcat destul de greu spre vârf, fiind grupaţi în şir indian. Dincolo de 4500 m oamenii au început să respire greu şi să obosească. Atunci grupul s-a rupt, continuând doar cei care erau siguri că vor rezista. Printre aceştia din urmă s-a numărat şi târgumureşeanul Mihai Stoica. Primiicare au ajuns pe vârf au fost doi români. Acolo au făcut poze, s-au plimbat şi au admirat priveliştea. Timpul staţionării pe vârf a fost de 40 de minute, apoi s-au întors la tabara de bază, şi, în aceeaşi zi, au coborât la 3200 m, unde au înnoptat.
A urmat apoi o recepţie dată de federaţie, în cadrul căreia românii au primit premii şi au făcut poze. Pentru turci această festivitate de premiere are o mare importanţă. De fapt, tot ce e legat de Federaţia Turcă de Alpinism este important pentru ei.
Festivitatea a avut loc într-un club foarte select al armatei, aflat chiar în interiorul unei unităţi militare. Cei din federaţie s-au arătat interesaţi de munţii noştrii şi de activitatea Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă.
Alpinist amator
Născut pe 11 iulie 1975, Mihai Stoica lucrează ca foto&grafic desygner la o firmă din Târgu Mureş. Practică alpinismul doar ca hobby. A escaladat anul acesta în mai, muntele Olimp din Grecia, iar în anii anteriori doar vârfuri de la noi din ţară.
Arca lui Noe
Muntele Ararat este are o importanţă aparte în rândurile arheologilor. Bazându-se pe mărturii din Bibile, mulţi dintre ei au încercat să găsească aici vestita “Arcă a lui Noe”. Deşi în urma căutărilor au fost găsite anumite indicii, care să confirme această teorie, oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să demonstreze cu dovezi clare că “Arca lui Noe” se află în Ararat.
Laura BUCUR



