Între tradiție și chemarea vestului sãlbatic
În cãutarea tradițiilor, ritualurilor și obiceiurilor strãmoșești, pãstrãtoarele de identitate naționalã, culturalã, cel mai bun loc de explorat este satul. Spațiul rural românesc a reușit multã vreme sã protejeze și sã pãstreze tradiția, dar acum, mai mult ca niciodatã, fragilitatea acesteia este scoasã în evidențã de exodul tinerilor.
În multe pãrți ale județului, ulițele satelor oferã imaginea unui sanatoriu de geriatrie, doar ici colo fãcându-se vãzutã câte o fațã mai tânãrã. Satele românești se depopuleazã. Tradițiile care, și așa, au cãzut în desuet, dispar. Viața se schimbã.
Albești 2005. Sașii au plecat demult de aici, lãsând în urmã munca lor de o viațã: case parcã supradimensionate pentru ceea ce înseamnã sat tradițional românesc, acareturi la fel de impresionante, biserici gotice a cãror piatrã mai pãstreazã ecoul liedurilor intonate de comunitatea luteranã și amintirea care încã mai dãinuie în evocãrile sãtenilor. Cei care astãzi locuiesc în casele sașilor, tinerii mai ales, au același dor de ducã, de parcã pereții caselor i-ar goni. Dar dacã sașii plecau la ei acasã, românii pleacã de acasã. “Din sat au plecat foarte mulți tineri, majoritatea dintre ei în Spania. Mai puțini, dar totuși destul de mulți, sunt în Italia și Germania. I-a mânat de acasã lipsa banilor. Noi, tinerii, suntem plini de idealuri. Dacã nu putem sã ne realizãm acasã, mãcar o parte a planurilor pentru viața pe care o avem în fața noastrã, ne forțãm destinul și plecãm prin lume. Banii sunt cei care ne mânã afarã din țarã. Dacã am putea aici, acasã, sã câștigãm bani, pentru a avea o viațã decentã credeți cã am mai pleca? Nici acolo departe nu e ușor, dar gândul cã dupã o perioadã poți sã-ți realizezi planurile, îți dã tãrie. Gândul ãsta învinge și dorul de casã și de cei lãsați în urmã, fie familie, fie copil”, ne-a spus Rodica Sabãu, o tânãrã mãmicã din Albești.
Rodica este angajatã a unei fabrici din Sighișoara, dar acum se aflã în concediu de maternitate pentru creșterea copilului pânã la doi ani. Soțul ei a plecat de acasã la lucru în Spania la începutul anului, așa cã pentru a-l vedea a fãcut și ea un drum pânã acolo. S-a întors acasã de douã sãptãmâni, pentru a participa la pregãtirile de stare civilã ale fratelui antepenultim.
Cinci frați, patru țãri
“Atunci când ne-am mutat în casa asta, eram mici și evadarea din spațiul strâmt al apartamentului din Sighișoara, în imensitatea casei ãsteia, ne-a dat posibilitatea sã ne manifestãm. Alergam ca bezmeticii dintr-o camerã în alta pânã ne goneau pãrinții afarã din casã. Acum, din cinci frați, am rãmas acasã doi. Unul dintre frați a plecat în Germania la lucru, pentru cã ne trebuiau bani sã cumpãrãm casa în care locuim”, își retrãiește Rodica amintirile. Banii au venit repede, casa a fost cumpãratã, dar el a rãmas acolo. Una dintre surori, dupã ce s-a cãsãtorit, a plecat cu soțul ei în Italia, iar cei din familie știu cã decizia a fost una corectã. Cealaltã sorã s-a cãsãtorit și locuiește în Albești, la casa ei, dar gândul la posibila realizare “dincolo’, existã. Acum, la sfârșit de sãptãmânã, singurul frate, rãmas acasã, va avea și el starea civilã. Dacã va rãmâne acasã sau dacã va pleca pe urmele fraților prin Europa, nimeni nu știe încã.
Mai existã meniul tradițional
În Albești existã toatã facilitãțile necesare unui trai urban. Apã curentã, electricitate, gaz metan. Inclusiv mijloacele de transport în comun le dau localnicilor sentimentul de urbanism. Diferența dintre viața la țarã și cea de la oraș începe și se terminã la poarta ce dã în grãdina de zarzavat sau la bicicleta, tractorul ori cãruța care te poartã la câmp. Atât. Ca și la oraș nu mai existã tradiții, costumele populare sunt la muzeu, viața are un ritm trepidant. Totuși, peste toate acestea s-a pãstrat dorința oamenilor de a avea curțile pline de animale. Gãini, porci, rațe, vite, într-un numãr de neimaginat, își fac simțitã prezența prin cotcodãceli, grohãituri, mugete și mac-macuri. “Existã curtea din fața casei și curtea de animale. Poate asta e una dintre puținele tradiții pãstrate. Și datoritã ei se mai poate vorbi despre masa tradiționalã de sãrbãtoare”, ne spune Rodica, în timp ce purcelușii de doar douã sãptãmâni au tresãrit din somn, deranjați de apariția noastrã pe domeniul lor… Și pentru cã în casa și curtea familiei au început pregãtirile pentru sãrbãtoarea de sâmbãtã, am plecat mai departe, nu înainte de a le ura celor doi tineri ca alegerea fãcutã sã fie într-un ceas bun, și tradiționalul “casã de piatrã”. Pentru cã, în ceea ce privește meniul, tradiționalul este prezent mai întâi prin obligatoriul tãiat al porcului, care deja s-a întâmplat. În farfurii se va revãrsa aburindã supa de gãinã cu tãiței, apoi copane de pui înãbușite în piureul pufos de cartofi. Salata de varzã muratã, sarmale din carne “proaspãtã de casã”, cu un vag miros de afumãturã și parfumate cu mãnunchiuri de plante, plus acel ceva dat de “secretul casei’, grãtare, chiflete, aperitive, stropite din belșug cu bere, vin și nelipsitul, ardelenescul, rachiu de cazan.
Sã fie într-un ceas bun și pentru tinerii sãrbãtoriți și pentru satul românesc. Și, dã Doamne, pentru pãstrarea valorilor și tradițiilor noastre!
Eugenia KISS
eugenia@ziaruldemures.ro
