Politic

Învingătorii din umbră ai alegerilor parlamentare

Săptămânalul „Ziarul de Mureș†vă prezintă câțiva din consultanții și șefii de campanie ai celor 12 învingători ai alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012. La fel ca în antichitate, când înainte de bătălii strategii militari ticluiau planuri care să le asigure victoria, și în politica mileniului trei succesul confruntărilor electorale depinde, în mare măsură, de sfaturile și strategiile consultanților, aflați mai mereu în umbra candidaților.

Patru întrebări

Astfel, ne-am adresat strategilor care își desfășoară activitatea în complicatele și în același timp fascinantele laboratoare politice, cu patru întrebări:
1) Cum apreciați că a fost campania electorală pentru alegerile parlamentare în colegiul unde v-ați desfășurat activitatea?
2) În jurul căror idei s-a construit strategia și mesajul dumneavoastră electoral?
3) Care a fost principalul canal de diseminare a mesajului electoral pe care l-ați recomandat candidatului pe care l-ați consiliat?
4) Cum ar trebui să arate, din punctul dumnevoastră de vedere, o campanie electorală ideală?

Marius Ichim, mesaje pentru speranță

A condus campania lui Akos Daniel Mora, candidatul USL în Colegiul nr. 3 pentru Senat, și a mărturisit că unul din sfaturile importante pe care le-a dat candidatului a fost să își brodească proiectele în jurul constituției sale intelectuale, considerate a fi deosebit de atletică.

1) “Campania în Colegiul nr. 3 de Senat a fost, cumva, una disproporționată, cel puțin din două moduri de a privi lucrurile. La o prima evaluare, credeam că aveam onoarea să ne confruntăm cu un contracandiat care, pe lângă faptul că avea, credeam noi, o notorietate mult mai mare decât cea a candidatului  nostru, fiind practic senator timp de patru ani pe acest colegiu, mai stapânea și un mic imperiu media – ziar, televiziunea prin cablu, radio local.
Nu după mult timp ne-am dat repede seama că nu este vorba despre niciun fel de onoare și cu atât mai puțin, despre vreun grad semnificativ de notorietate. Omul nu prea trecuse prin teritoriu. Lumea nu-l prea cunoștea dacât, eventual, ca pe tipul de la cablu. Așa că l-am lasăt în plata electoratului și ne-am văzut de candidatul nostru. Nu același lucru a făcut și el, lansând tot felul de atacuri murdare într-o ediție specială a ziarului său, pe care apoi nu a recunoscut-o ca fiind a sa. Prostii! Pot însă spune că a avut niște consilieri imbecili. Nu știu cine au fost aceia și nici nu mă interesează. De la acest moment, la o a doua evalaure, campania a devenit din nou disproporționată pentru că nu am avut practic alți competitori de calibru în afara timpului scurt de expunere a candidatului. Candidatul nostru nu trebuia să facă promisiuni mincinoase, nu trebuia să se explice, trebuia doar să câștige în notorietate și să-și facă cunoscută povestea propriei vieți și perspectiva proiectelor sale.â€
 
2) “Akos Daniel Mora îmi este prieten. Eu nu am fost plătit ca să-l consiliez. De altfel, nu am cerut niciodată bani pentru consilierea politicenilor. Pentru mine acest lucru a fost o pasiune și din acestă pasiune s-a născut practic PNL-ul care există azi în județul Mureș. Și asta nu-i un motiv de mândrie. Unii ar spune că exagerez, eu aș spune că ei sunt cei care exagerează și nu mai știu de unde au plecat.
Akos Daniel Mora este un tip care nu uită propria sa istorie ci, din contra, ține la ea și o folosește ca argument. Este un tip sensibil, dar cât se poate rațional și deloc plin de sine. Asta îl ajută enorm, pentru că pare așa cum este, sincer. Nu încearcă să-și caute cu prețiozitate cuvintele, nu ia ore de retorică și dicție, nu se repetă, nu ține cu tot dinadinsul să transmită cu orice ocazie mesajul politic, chiar dacă este întrebat despre vreme, este coerent și, rar la politiceni, nu vorbește prostii. Nu e cel mai bun orator, dar e de departe politicianul cel mai coerent în exprimare. Retorica sa este simplă și la obiect. Înțelegi limpede ce vrea să transmită. Când ai un asemenea candidat și contracandidați aproape penibili, ce strategie mai ai nevoie să construiești?! Nici o strategie. Îl lași pe candidat să se simtă liber, neîncorsetat de rigori și canoane. Doar brodești proiectele în jurul constituției sale intelectuale deosebit de atletice pentru că știi sigur că le poate duce. Când ai o educație bună de acasă, nu mai trebuie să-ți spună cineva: “Ai grijă cum te comporți și ce vorbești.â€
Este foarte important pentru un consultant ca să nu-i fie rușine, nicio clipă, cu cel pe care îl consilieză. Pentru mine, experiența cu Akos Daniel Mora este unică și din acest punct de vedere.
Cât despre mesajul electoral, știu că s-a convenit la nivel de USL ca acesta să fie Unitate, cu semnificații patriotarde la prima vedere, dar cu note explicative și expeditive în sensul de unitate politică la Primărie, Consiliu Județean, Parlament. Destul de publicitar și așa, relativ, bine direcționată pentru că, evident, în cazul municipiului Târgu-Mureș, aplicativitatea sintagmei suna anapoda. Un al doilea item folosit de USL-iști a fost acela de Respect. Evident, de cele mai multe ori, fără conținut. Dar nu contează, în proporție de 90 % Respect este un cuvânt pozitiv, așa că îl folosim. E bun. Așa este. Eu însă am dorit să dau conținut itemelor. De aceea am legat cuvântul Respect, un item deja de largă notorietate, de un cuvânt mult mai puternic, primordial chiar, dar încă neuzitat – Speranță. Respect și Speranță pentru oameni și locuri. Speranța este esența vieții. Omenii fără speranță se autodistrug, chiar dacă continuă să aibă un nețărmurit respect față de sine. Pe de altă parte, respectul simplu se poate impune, nu numai prin apreciearea sinceră a celor din jur, ci și prin teroare sau impostură. De obicei, liderii cu un cult pronunțat al personalității au fost la început extrem de respectați de mase: Hitler, Stalin, Musolini, Ceaușescu, etc. Niciunul dintre aceștia nu au adus însă speranță, ci numai durere și sărăcie.
Akos Daniel Mora nu este un tip care vrea să-și impună cu orice preț respectul, pentru că el se consideră și este un om deja respectat, el dorește respect pentru oamenii și locurile din jurul său, nutrind dorința sa de a le readuce speranța în suflet. Acesta este mesajul real și cât se poate se sincer al campaniei. Unii au speculat și au presupus că Respect însemnă Dobre iar Speranța înseamnă Akos. Eu ce pot să spun?! În egală măsură fiecare dintre ei au însemnat cândva câte o tânără Speranță, așa cum merită din plin  Respect astăzi cel care ne-a confirmat-o.â€

3) “Canalele noastre de diseminare au fost mai puțin legate de mass-media, ne-am creat canalele noastre propri. Dintre acestea, contactul direct al candidatului cu oamenii a fost cel mai eficient pentru că întrunea toate calitățile în acest sens. Chipeș, volubil, deschis și, mai ales, avea ce le spune oamenilor. Evident, am apelat și la presa scrisă, unde în edițiile speciale candidatul s-a “dezbrăcat†practic de secrete, dezvăluindu-și cele mai pilduitoare amintiri din propria copilărie și adolescență. El a oferit despre sine,  cititorului alegător, practic, un mic roman al formarii – “Bildungsromaâ€, care explică și argumentează publicului motivația proiectelor sale. Este ceea ce aveau să dea credibilitate năzuințelor sale electorale. La sfârșitul campaniei, Akos Daniel Mora și-a și lansat o mică culegere ale acestor texte, broșură intitulată “Porteretul unui candidatâ€, parafrazând autoironic “Portretul unui gentleman și alte povestiri†ale celebrului W.S. Maugham.â€

4) “Nu există campanie electorală ideală. Majoritatea campaniilor electorale sunt niște gogoși umflate pe care electoratul le halește cu mai multă sau mai puțină poftă. Noi nu am dat nimic altceva oamenilor decât speranță. Nu am promis nici autostrăzi și nici căi ferate suspendate, nici măcar parcuri industriale în fiecare oraș. Am promis sprijin pentru proiectele sustenabile care vin din partea Consiliului Județean sau a consiliilor locale și am dat idei economice noi acolo unde acestea erau necesare. Sigur că avem propriile noastre proiecte, dar aceste nu valorează nimic fără concursul comunităților locale. În ceea ce privește rolul său în propriul colegiu electoral, senatorul poate fi un inițiator, susținător, dar mai ales principalul mediator al procesului de conjugare ale diverselor interese de bună credință, în vederea îndeplinirii aceluiași scop public. Campania lui Akos Daniel Mora a fost una grea dar frumoasă, cumva așa, ca iarna care tocmai s-a instalat ca să ne bucure de sărbători.â€

Cornel Groza, promotorul schimbării

A oferit consultanță celor 12 candidați PP-DD, unul dintre aceștia, Cristian Sefer, reușind să-și adjudece mandatul de deputat în Colegiul nr. 6. În campania electorală, actualul deputat PP-DD a avut ca principal mesaj necesitatea unei schimbări în rândul clasei politice.

1) “În prima fază, lucrurile s-au desfăÈ™urat cum trebuie, însă, spre final, au degenerat. Este adevărat că È™i noi am atacat contracandidaÈ›ii, dar au fost atacuri asumate, cu dezvăluirea surselor È™i nu doar niÈ™te scrisorele anonime care împroÈ™cau cu noroi, adesea la întâmplare.† 

2) “Am folosit, în principal, ideea de schimbare.† 

3) “De la om la om, internet, presa, în această ordine.â€

4) “Precum capitolele rezervate ei, în manualele de sociologie È™i psihologie socială. Realitatea…â€

Ciprian Turdean și-a promovat candidatul

A condus campania electorală a fostului primarul al orașului Luduș, Florin Urcan, care a fost declarat învingător în Colegiul nr. 4 pentru Camera Deputaților. „Mesajul nostru a promovat candidatul, dar și principiile și valorile drepteiâ€, a spus consilierul ex-candidatului ARD, Florin Urcan.

1) „Cred că a fost o campanie electorală atipică, la nivel național, nu doar în colegiul unde am muncit, în sensul că au predominat niște elemente care de regulă sunt obligatorii, dar colaterale. A lipsit cu desăvârșire promovarea programelor reale ale candidaților, a „contrelor†care trebuiau să fie pe teme importante: economie, educație, sănătate, etc. Din nefericire, unii politicieni au înjosit atât de tare politica încât masa electorală nu mai crede în fantasmagorii de genul: mii de locuri de muncă, autostrăzi, spitale noi, salarii și pensii dublate.â€

2) „Strategia noastră a avut la bază promovarea mesajului prin care doream păstrarea electoratului nostru de bază, a nucleului dur cum se zice, dar și acapararea unui procent semnificativ din cei care se cheamă „nehotărâțiâ€. USL a beneficiat însă de o masă critică masivă și s-a văzut asta prin rezultatul obținut. Din nefericire însă, în România ultimilor 22 de ani masa critică nu se formează pentru anumite programe sau valori, ci doar printr-un sentiment de negare, de împotrivire. Vă spun sincer, am întâlnit mulți oameni care nu știau că USL este la guvernare din aprilie, iar un rol important în asta a avut și televiziunea.â€

3) „Chiar dacă vorbim de alegeri uninominale, a fost o demonstrație clară a votului politic general. De această dată s-a ales USL, masiv. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă în România exista o lege a uninominalului pur, probabil USL ar fi câștigat 75% din mandate, lucru care ar fi reprezentat un real pericol pentru ideea de democrație. Principiul reprezentativității din actuala lege a fost de data aceasta în avantajul nostru. Mesajul nostru a promovat candidatul, dar și principiile și valorile dreptei.â€

4) „Așa cum nu putem întâlni politica ideală, cred că nici campania electorală nu va fi în vreo formă sau alta ideală.â€

Ligia Voro, pro Educație și Sănătate

A fost director de campanie al candidatului USL în Colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaților, Florin Buicu, care și-a construit mesajele electorale în jurul două domenii considerate primordiale: Educația și Sănătatea.

1) „Urâtă, ținând cont de stomacul supărat cu care am fost nevoită să trăiesc zile la rând din cauza mizeriilor și minciunilor aruncate în spațiul public de către un contracandidat și echipa sa de campanie. Plăcută și interesantă dacă mă gândesc la dr. Florin Buicu și la echipa de campanie alături de care am muncit 30 de zile. Pozitivă având în vedere rezultatul.â€

2) „Educație și sănătate.â€

3) „Mass-media și întâlnirile cu târgumureșenii, ordinea este aleatorie.â€

4) „Cred că e un basm în România zilelor noastre, așa că nu aș vrea să îmi dau cu părerea.â€

Kerekes Karoly… propriul consultant

Un caz destul de atipic este cel al deputatului UDMR Kerekes Karoly, care deși a beneficiat în campania electorală de suportul organizației UDMR Târgu-Mureș, a recunoscut că nu a avut niciun consultant în adevăratul sens al cuvântului. „Am avut sprijin din partea organizației locale, dar tot ce am făcut în campanie am făcut din capul meu. Am decis să nu pun afișe orașe cu mine prin oraș – am avut doar unul de 3 x 2 metri la sediul organizației locale – ci să mă întâlnesc cu oamenii. Am făcut o campanie destul de modestă și nu am avut consultant pe nimeni. Totuși, oamenii mă cunosc și mi-am dus campania cu gândul că dacă oamenii vor să fiu deputat, voi fi, iar dacă nu vor, nu voi fiâ€, a declarat Kerekes Karoly.

Învingători și învinși. Roata se învârte…

Din echipa consilierilor învingători îi amintim pe Mugurel Gorea (foto) – coordonatorul campaniei senatorului USL Alexandru Petru Frătean, Ovidiu Vulc – sfătuitorul deputatului USL Cristian Chirteș, Csernik Atilla – consultantul senatorului UDMR Marko Bela, Brassai Zsombor – consilierul deputatului UDMR Kelemen Atilla și Dumitrița Gliga – care a coordonat, alături de alți membrii ai familiei, staff-ul electoral al tatălui ei, deputatul USL Vasile Gliga.
Deși învinși, Marcel Huciu, Lucian Săcălean, Marius Dumitrescu, Radu Bălaș, Farczadi Attila, Magyarasi Andreea s-au străduit să găsească cele mai bune strategii pentru clienții lor: Dinu Socotar (USL), Cosmin Duma (USL), Manuel Butiulca (USL), Doru Oprișcan (ARD), Frunda Gyorgy (UDMR), Lokodi Edita Emoke (UDMR). De asemenea, consultantă în numeroase alte campanii electorale, Csep Eva Andrea (UDMR) a fost de această dată candidată, având o misiune practic imposibilă în Colegiul nr. 3 pentru Senat.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close