Uncategorized

Iran, cutia Pandorei

Numărătoarea inversă pentru atacarea Iranului a început la Washington și Tel Aviv. Proiectata ofensivă a Statelor Unite împotriva regimului de la Teheran, motivată de continuarea programului nuclear iranian, riscă să arunce, însă, lumea în haos. O simulare computerizată făcută de serviciile secrete americane arată că lovirea instalațiilor atomice ale Iranului ar duce la escaladarea mondială a conflictului.

Opțiunea utilizării forței militare împotriva Iranului a fost evocată de președintele SUA, George Bush, într-un interviu acordat recent televiziunii publice israeliene. Declarația liderului de la Casa Albă a determinat Rusia să avertizeze că o acțiune militară ar avea consecințe grave și imprevizibile asupra păcii mondiale. Temerile Moscovei nu sunt fără obiect. Un exercițiu de război computerizat efectuat de CIA și Agenția de Informații a Pentagonului a demonstrat că principala consecință a loviturilor preventive la adresa obiectivelor nucleare iraniene ar fi escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu și chiar la nivel mondial.

Specialiștii militari sunt de părere că numărul insuficient de forțe terestre necesare pentru a invada Iranul – țară de patru ori mai întinsă decât Irak și cu o populație de trei ori mai numeroasă – va obliga America să apeleze la soluția atacurilor aeriene. Din motive politice și de securitate logistică, Statele Unite vor evita lansarea acțiunilor militare din bazele statelor arabe prietene din regiune. Ofensiva va fi declanșată de pe crucișătoarele și portavioanele staționate în Marea Mediterană și Oceanul Indian, de unde vor porni rachete Tomahawk și avioane dotate cu bombe ghidate prin laser, care vor viza ținte aflate în sudul și centrul Iranului. În paralel, fortărețele zburătoare B-52 și avioanele invizibile B-2 vor decola de pe teritoriul Statelor Unite pentru a lovi obiective greu accesibile din interiorul țării, cum ar fi centrala atomică de la Bushehr, uzinele de la Natanz și Arak, dar și alte câteva zeci de instalații nucleare, multe dintre ele îngopate în bunkere, la zeci de metri adâncime.

Așa cum arată și rezultatele simulării computerizate, anihilarea capacităților nucleare iraniene nu va însemna rezolvarea disputei cu regimul de la Teheran. Pe plan politic, atacul SUA ar putea provoca puternice sentimente anti-americane în rândul aliaților arabi ai Statelor Unite și i-ar ralia pe iranieni în jurul ayatollahilor, sporind prestigiul acestora, în condițiile în care marea majoritate a locuitorilor țării susțin programul nuclear național. Pe plan militar, consecințele riscă să fie explozive. Experții susțin că Iranul are la dispoziție mai multe opțiuni: blocarea transportului petrolier în Golful Persic, atacarea dispozitivului naval american din regiune și angajarea în operațiuni terestre împotriva intereselor SUA și ale aliaților săi, atât în Golf cât și în alte părți ale lumii.

În primul caz, marina iraniană poate stopa fluxul de petrol din Golf folosind o forță compusă din submarine, mine navale, vedete rapide și rachete. Serviciile de informații americane cred că o astfel de opțiune este improbabilă, deoarece ar fi urmată de represalii masive împotriva infrastructurii de producție și export petrolier iranian din Strâmtoarea Ormuz, care aduce 85 la sută din devizele externe ale țării.

De asemenea, Iranul ar putea cauza pierderi grele Flotei a Cincea Americane, cu condiția lansării unui atac surpriză. Și această variantă este riscantă, deoarece o ripostă similară a SUA ar anihila complet marina iraniană.

Jocul de război desfășurat de CIA și Pentagon indică faptul că Iranul va alege varianta unei confruntări terestre cu Statele Unite. Paleta de opțiuni este foarte mare. În cazul în care nu va folosi arme chimice sau biologice, Iran ar putea sponsoriza acte de terorism în Kuwait, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman — țări care adăpostesc importante baze militare americane – pentru a semăna frica în rândul țărilor arabe și a le determina să interzică accesul Statelor Unite la facilitățile militare din Golf.

În plus, ayatolahii ar putea trimite fanaticele Gărzi Revoluționare Iraniene împotriva celor 135 de mii de soldați americani din țara vecină, Irak. La rândul lor, șiiți din Irak și Arabia Saudită vor fi încurajați să-i atace pe militarii SUA, în timp ce gherilele Hezbollah din Liban vor fi instigate să lanseze rachete asupra Israelului, pentru a lărgi confictul. Nu în ultimul rând, celulele Hezbollah din străinătate vor fi activate pentru a declanșa atacuri teroriste împotriva intereselor americane din mai multe continente, inclusiv pe teritoriul Statelor Unite.

Concluzia simulării computerizate este că un atac american asupra Iranului riscă să declanșeze un război în Orientul Mijlociu și să ducă la întreruperea fluxului de petrol din Golful Persic, provocând blocarea economiei mondiale.

Ioan BUTIURCA

Conform unei estimări recente a serviciilor de informații americane, Iranul se află la zece ani distanță de obținerea bombei nucleare. Graba manifestată de Statele Unite pentru a stopa programul atomic iranian este dictată de interese strategice. În cazul în care va intra în clubul puterilor nucleare, Iranul va avea la dispoziție un instrument formidabil de intimidare. Libertatea de acțiune a Statelor Unite în Golful Persic ar lua sfârșit, iar pentru israelieni, bomba iraniană ar avea un impact similar celui pe care prima explozie atomică sovietică, din 1949, l-a avut asupra Statelor Unite. Invulnerabilitatea Israelului ar fi de domeniul trecutului, doarece două bombe atomice sunt suficiente pentru

distrugerea statului evreu.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close