“Deși limbajul cifrelor este uscat, își are și el poezia lui!”
La ora actuală imaginea contabilul nu se poate compara cu cea de pe vremuri, a contabilului “cu ochelari și cu mânecuță”. Știm asta dintr-o sursă sigură – domnul Dănilă Buculeu, un contabil cu o vastă experiență care a asistat și a simțit pe propria piele schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului contabilul român.
“Avem astăzi la dispoziție programe informatice, programe de legislație care ne ajută să ținem pasul cu toate modificările din legislație, cod fiscal și norme”, susține Dănilă Buculeu. Capacitatea de a se adapta la reguli și proceduri noi și pregătirea profesională continuă sunt, în opinia sa, condiții fără de care un contabil nu își poate practica meseria. Potrivit lui Dănilă Buculeu, școala românească de contabilitate este o școala cu tradiție, iar nivelul la care a ajuns azi se datorează în mare măsură concurenței care a existat între vechile școli de contabilitate de la București, Cluj și Iași, concurență care a dus în timp la perfecționarea sistemului. Calitatea și seriozitatea școlii de contabilitate românești este demonstrată și de faptul că e recunoscută la nivel european și internațional. “Dacă accesați oricare din site-urile organismelor naționale o să gasiți dovezi ale participării contabililor români la congrese și conferințe internaționale. Globalizarea se simte și în domeniul nostru, organismele românești fiind cuprinse în organisme internaționale”, susține Dănilă Buculeu.
Viața unui contabil dincolo de cifre
Probleme și loc pentru perfecționare există, ca peste tot de altfel. Mulți dintre administratorii firmelor nu acordă suficientă importanță contabililor și actelor contabile. Și deoarece este un domeniu în care trebuie respectate o mulțime de termene, dacă lucrurile nu sunt făcute cu rigurozitate maximă consecințele pot fi extrem de grave – multe firme ajung în situații de insolvență sau chiar de faliment. Și sistemul informatic este încă deficitar – neconcordanța între diversele organe, duce la erori grave, pierderi de timp și de bani. Pentru că modificările din legislație și din sistemul informatic nu ajung în același timp la toate organele la care se depun declarații se ajunge la întârzieri și cozi interminabile la ghișee.
Viața unui contabil nu înseamnă însă numai cifre. “Este important să ai o pasiune, un hobby, care să nu aibă legătură cu meseria pe care o practici în fiecare zi.” Dănilă Buculeu și soția sa sunt pasionați de cultură și artă. Au organizat chiar o tabara de pictură – 5 ediții până în prezent – la casa lor de vacanță de la Deda. Și totuși… poate contabilitatea nu e chiar atât de departe de artă. Dănilă Buculeu își amintește o replică dintr-o piesă de teatru în care a jucat în liceu: Deși limbajul cifrelor este uscat, își are și el poezia lui! “A interpreta cifrele este o calitate și cifrele îți pot spune multe dacă știi să le citești.”
Cu ocazia Zilei contabilului, domnul Dănilă Buculeu le dorește tuturor colegilor săi multă sănătate și putere de muncă!



