Uncategorized

COLEGII SENATORI – Colegiul nr. 1 Targu-Mures

Frunda György – UDMR

În vreme ce partidele românești cântă, de cel puțin un deceniu, prohodul Uniunii și ieșirea reprezentanților maghiariimii din Parlament, iată că, disciplina de partid, competiția electorală internă extrem de dură și unitatea de granit a principiilor, mențin UDMR vreme de 12 ani la guvernare, direct sau indirect. Ultima dată au intrat la guvernare în 2005 alături de PNL, PD, PC, iar astăzi, după plecarea-execuție a democrat liberalilor și rezolvarea soluției imorale, împart alături de liberali tot ce înseamnă executiv în România. In acest sens au făcut o infuzie de cadre tinere politico-administrative, în toate structurile de putere din București, și-au sprijinit la maximum primarii de sorginte, prin rectificările bugetare și direcționarea banilor alocați de guvern și chiar prin fondurile europene, asigurându-le consultanță pe proiecte UE, și-au crescut o pătură financiar-economică foarte puternică, și pot veni în fața electoratului cu realizări palpabile. Liderii au devenit și mai serioși, de onoare, de cuvânt, iar negocierile de-a lungul timpului cu clasa politică românească, excepție fiind PRM, au demonstrat că UDMR știe să facă politică la vârf, iar faptul că mare parte din conducerea națională a Uniunii este din Mureș, s-a repercutat pozitiv asupra fi­lialei locale. În consecință, sunt șanse mari, așa cum recunoaște de fapt toată lumea, ca cinci candidați UDMR să nu aibă mari probleme în a-și adjudeca colegiul, iar unul dintre ei este Frunda Gyorgy la Senat pe Colegiul nr. 1 Târgu-Mureș.

Marius Ichim – PNL

La Colegiul de Senat pe Târgu-Mureș reintră în campanie „cel mai iubit viceprimar de Târgu-Mureș”, Marius Ichim. Dacă în mai, toată campania era axată de liberali pe Dobre – președinte, iar Ichim era ruda mai săracă, de data aceasta, liberalii trebuie să investească mult mai serios în candidatura managerului de proiecte al Festivalurilor Va­lea Mureșulu i- Călimani și Valea Regilor, pentru a obține scorul scontat. Chiar dacă liderii politici, Marko, Frătean candidează la Sovata, Sighi­șoara, disputa politică majoră se dă și la Târgu-Mureș. Foarte interesesant pentru presă și electorat va fi duelul de la centru, mai ales că se merge pe clasica poveste: protejează li­derul. Și, de ce nu, chiar ei, li­derii și-au asigurat, astfel, o minimă protecție în eventua­litatea unei campanii lipsite de eleganta, cum se anunță deja luna lui noiembrie.

Mihai Porutiu – PD-L

Pe Târgu-Mureș va intra în bătălia pentru Senat, doctorul Mihai Po­ru­țiu, azi om de afaceri în construcții și șeful grupului de con­silieri ju­de­țeni al PDL Mureș. Å¢ărănist de tradiție, fost șef al Casei Județene de Sănătate în vremea Convenției, trecut pe la liberali o vreme, s-a întors la prietenia de neclintit cu Dorin Florea, în ciuda unor divergențe strategice vremelnice. Disputa Frunda, Poruțiu, Ichim, Socotar începe să se contureze.

Dinu Socotar – PSD

Presedintele PSD Mures a declarat ca, datorita aliantei semnate la 5 septembrie cu Partidul Conservator, pe listele PSD, va exista si un candidat din partea noilor-vechi aliati. Vicepresedintele PC Mures, Dinu Socotar, a confirmat candidatura sa pe lista comuna. „Din partea PC eu voi fi acel candidat la alegerile parlamentare, iar candidatura mea a fost acceptata de catre membrii PSD. Programul de guvernare pe care il voi aplica va fi cel al Aliantei PSD + PC si nu cred ca exista un partid politic care sa aiba un program mai bun”, a declarat Dinu Socotar. În consecinta, pentru Senat la Târgu-Mures, PSD îl va arunca în lupta pe liderul conservator Dinu Socotar, politician cu state vechi în PD si vicepresedinte national al Partidului Conservator, în urma negocierilor dintre Mircea Geoana si Dan Voiculescu.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close