Jihad în Orientul Mijlociu

Principalul obiectiv strategic al fundamentaliştilor islamici este izolarea şi umilirea Statelor Unite, într-un mod similar celui petrecut cu
sovieticii în Afganistan. Teroriştii musulmani vor să demonstreze că nici măcar americanii nu sunt în stare să-i împace pe evrei şi palestinieni şi că Irakul va fi un al doilea Vietnam pentru singura superputere a lumii.

Nu întîmplător, atentatele de la Bagdad şi Ierusalim au avut loc în aceaşi zi, 19 august. Mai întâi, un camion încărcat cu explozibil a distrus reprezentanţa ONU din capitala Irakului, omorând peste 20 de persoane, printre care trimisul Naţiunilor Unite, Sergio Vieiera de Mello.
Câteva ore mai târziu, un palestinian sinucigaş a detonat o încărcătură explozivă în mijlocul unui autobuz din Ierusalim. 20 de oameni au fost ucişi, iar alţi  100 au fost răniţi. Cele două acţiuni kamikaze au survenit într-o perioadă de intensificare a atacurilor împotriva intereselor americane şi aliate din Irak. Astfel, pe 7 august, ambasada iordaniană din Bagdad a fost ţinta unui atentat cu bombă, în urma căruia au murit 10 persoane. Pe 16 august, conducta de petrol din nordul Irakului a fost sabotată, fapt ce a stopat exportul de ţiţei către Turcia, iar pe 17 august a fost aruncată în aer o conductă de apă din Bagdad, sute de mii de oameni fiind lipsiţi de apă timp de două zile.

La vânătoare de americani

Înteţirea atacurilor antiamericane dovedeşte că între militanţii islamici şi mişcarea de rezistenţă irakiană, cooperarea este tot mai strânsă. Invazia Statelor Unite a determinat mişcarea al-Qaeda, până acum câteva luni ostilă lui Saddam Hussein, să încheie o alianţă de facto cu gherila irakiană, pe principiul ” duşmanul duşmanului meu este prietenul meu “. Ca urmare, o nouă generaţie de mujahedini a început să se înfiltreze în Irak, pentru a ataca trupele de ocupaţie americane. Apelurile lansate de al-Qaeda către voluntarii din ţările musulmane arabe şi nearabe au pedalat pe ideea că lupta împotriva soldaţilor Unchiului Sam reprezintă o continuare a jihadului purtat de generaţia părinţilor lor împotriva ocupaţiei sovietice din  Afganistanului. Chemarea la rezistenţă armată se bucură de un larg ecou în multe ţări arabe, mai ales în rândul tinerilor, inflamaţi de retorica antiamericană, promovată de mass-media.
Odată trecuţi peste graniţă, prin Iran sau Siria, noii luptători din rezistenţă se înfiltrează în populaţia civilă, îmbrăcaţi în veşmintele tradiţionale irakiene. Ei profită şi de faptul că buletinele de identitate locale sunt uşor de contrafăcut, falsurile neputând fi identificate de soldaţii Statelor Unite. Mujahedinii se alătură mişcării de rezistenţă irakiene, compuse din ex-membri ai Partidului Baas, foşti militari puşi pe drumuri de Statele Unite şi criminali de rând care sunt plătiţi pentru a ucide soldaţi americani. Capturarea sau omorârea americanilor le aduce acestora recompense de până la 2000 de dolari, plătiţi din fondurile al-Qaeda sau ale forţelor loiale lui Saddam Hussein.

Ideologii Jihadului

Pentru a înţelege starea de spirit care domneşte în rândurile fundamentaliştilor islamici, este suficient să menţionăm tema conferinţei ţinute de Consiliul European pentru Cercetări şi Fatwa, în luna iulie, la Stockholm. Înfiinţat în Marea Britanie, în 1997, Consiliul reuneşte mai multe grupări islamice, compuse în majoritate din specialişti în islam din lumea arabă. Organizaţia este condusă  de şeicul Yousef al-Qaradhawi, unul din cei mai influenţi clerici ai islamului sunit. Consiliul se întruneşte de două-trei pe an, într-un oraş european, pentru a discuta despre tratamentul discriminatoriu aplicat musulmanilor din ţările vestice şi pentru a emite decrete – fatwa – destinate protejării comunităţilor musulmane. Impactul atacului american asupra Irakului şi-a pus din plin amprenta asupra lucrărilor conferinţei, dedicate justificării ideologice şi religioase a jihadului şi atacurilor sinucigaşe
Astfel, dacă la precedenta întîlnire de la Dublin, din luna ianuarie, au existat mai multe divergenţe în privinţa definirii statelor teroriste, a terorismului internaţional, terorismului politic, terorismului permis de legea islamică şi operaţiunilor sinucigaşe, la întâlnirea de la Stockholm, avocaţii acţiunilor kamikaze nu au întîmpinat prea multă rezistenţă. Potrivit unui cleric musulman din Londra, invadarea Irakului i-a redus la tăcere pe opozanţi. Clericii şi-au dat binecuvântarea lor atentatorilor sinucigaşi pe trei fronturi: Palestina, Kaşmir şi Irak.

Şeicul sângeors

Şeicul Al-Qaradhawi a justificat “operaţiunile martirilor” împotriva civililor din Israel, afirmând că “orice evreu, în tinereţea sa, bărbat sau femeie, este recrutat în armată, iar când se întoarce la viaţa civilă rămâne tot un soldat care poate fi mobilizat în orice moment.”
“Operaţiunile sinucigaşe sunt o practică acceptabilă”, a mai explicat clericul musulman, “pentru că Israelul reprezintă o ţară  de invadatori care au venit din Rusia şi America, din Europa şi Orient pentru a ocupa Palestina şi a se instala aici… palestinienii au dreptul de a lupta împotriva invadatorilor cu toate mijloacele pe care le au la dispoziţie şi de a-i trimite acolo de unde au venitÂ…acesta este un jihad pornit din necesitate, nu din alegere.” Referindu-se la acţiunile antiamericane din Irak, Al-Qaradhawi s-a întrebat: “Ce armă îl poate vătăma pe inamic, îl poate împiedica să doarmă, să-l facă să se simtă nesigur, în afara bombelor umane? Aceasta este o armă de care duşmanul nostru, Statele Unite, nu dispune, chiar dacă are miliarde de dolari. Bomba umană este o armă unică pe care Allah a plasat-o numai în mâinile credincioşilor. Această armă simbolizează justiţia divină pe pământ, arma celui slab şi necăjit împotriva tiranului atotputernic.”
Clericul sunit a respins ideea că ” martirii ” ar comite o sinucidere: “Oameni slabi sunt cei care îşi pun capăt zilelor pentru că au eşecuri în afaceri, dragoste sau examene. În schimb, cei care-şi atârnă bombe de mijloc şi mor aruncându-se în aer se dăruiesc lui Allah şi primesc în schimb paradisul.”   
Şeicul Al-Qaradhawi a reuşit să obţină un consens şi în privinţa unei alte categorii de ţinte a atentatorilor sinucigaşi. El a declarat că ” este permis să omorâm musulmani dacă o armată care îi atacă pe musulmani se ascunde în spatele acestora; cu alte cuvinte, dacă îi foloseşte drept baricadă sau scut uman, astfel ca armele musulmanilor să îi vătămeze  pe aceştia “. Declaraţia i-a vizat pe palestinienii şi irakienii care colaborează cu trupele de ocupaţie inamice. Radicalizarea opiniilor clericilor musulmani este subliniată cel mai elocvent de atentatul din 19 august de la Ierusalim. Autorul acestuia, Abdel-Mamid Mask, de 29 de ani, a fost un imam care, alături de alţi clerici din teritoriile palestiniene, era binecunoscut pentru predicile rostite în sprijinul atacurilor sinucigaşe împotriva Israelului. Mask a fost însă primul dintre liderii religioşi islamici care a trecut de la vorbă la faptă, lăsând în urmă o soţie, doi copii, precum şi un doctorat neterminat în legea islamică. Chiar şi numai acest fapt lasă să se înţeleagă că, de-acum înainte, în Orientul Mijlociu vor urma zile tot mai fierbinţi…