Jobenul cu iepuri
Luminile s-au stins. Aproape toate. Cu excepția unui reflector focalizat pe intrarea artiștilor. Publicul așteaptã cu oarecare emoție. Cã doar pentru fiori a plãtit biletele, nu? Oare intra-va leul? Ori elefantul? Ori, poate, șarpele boa? Ei, bine, nu! De data asta apare în scenã omul ce ascunde un vagon de lucruri într-o pãlãrie. Omul ce vinde iluzii. Pentru cei dispuși a-l crede. Ce-i al lui e al lui! Dincolo de falsa realitate prezentatã jovial ca adevãr, trebuie sã-i admirãm mãiestria. Meritã aplauzele noastre. Cu atât mai mult cu cât n-a urmãrit decât sã ne bine dispunã.
Așa-i la circ. Mici și mari am vãzut spectacolul mãcar o datã. Din curiozitate. Din pãcate, tot un circ, cu iluzii ieftine, de care s-ar fi rușinat orice magician ce se respectã, ne-au oferit Tribunalul de județ și Curtea de douã județe. Ne referim la ultimul episod.
Dupã cum se știe, Tribunalul este ordonator de credite. Și Curtea la fel. Așa cã, pe lângã alte chestiile specifice existã și obligația de a întocmi inventarul bunurilor de pe la toate instanțele. Scop în care anual trebuie numite comitete și comiții, iar tradiționalul proces verbal întocmit trebuie înaintat Ministerului. Care-l confirmã ori îl infirmã. În funcție de înscrisurile însoțitoare și de glasul legii.
Ei, bine, de la sfârșitul anului 2002 și pânã de curând în anul curent, conducerea de cumetrie (sora președintei de Curte este prim-grefierul Tribunalului, ultima numitã, desigur, dupã ce sora mai mare în ani și-n grad și-a preluat funcția de conducãtor) nu a catadicsit a parcurge procedura de inventariere așa cum o obliga legea. Ghici ciupercã de ce? Pãi, pentru cã punea serios umãrul la edificarea societãții democratice multilateral dezvoltate de cãtre pna. Scop în care, s-a apucat sã-i transmitã organului tot felul de texte ce-ți puteau provoca o întristare de moarte. De ce? Pãi, pentru cã din ele (conținând girul surorii mai mici și al președintei aferente acesteia) rezulta cum cã din Tribunal lipsesc bunuri în valoare de un miliard și jumãtate de lei. Ca sã fim sinceri, lei vechi… și, hopa-țopa, cu un astfel de ajutor, organul zglobiu și receptiv i-a mai trântit fostei președinte o acuzã (neglijențã în serviciu, asortatã, desigur la abuzul, tot în serviciu, de neiertat).
Acum nu de soarta dosarului penal dorim a vorbi. Nici de mârșãviile pe bãț, deja taxate de instanțã. Ci de atitudinea unor oameni chemați nemijlocit sã împartã dreptate. Ori sã contribuie la tãierea feliei de adevãr. Judecãtori și grefieri. Care fac ceea ce președintei de Curte îi este atât de drag a numi repetat “actul de justiție”. Ei, acești oameni în care ne bazãm pentru bunurile și viețile noastre, n-au nici cea mai micã reținere în a denatura adevãrul dupã bunul plac. și a-l transmite organului cã poate, poate, e rost de cãtușe. Pentru vreun coleg.
Oricum, trebuie sã știți cã anul acesta, odatã cu schimbarea conducerii Ministerului (anterioara fiind înduioșatã de conducerea instanțelor mureșene, dupã principiul “cine se aseamãnã, se adunã”) s-a ordonat efectuarea unui inventar. Cu termen ferm de executare. Și, ce credeți? Numãr de iluzionism. Ce sã vezi? Doamnelor și domnilor, inventarul s-a terminat, concluziile s-au parafat și transmis Ministerului. Și, minune! Contrar susținerilor înverșunate de pânã acum, din patrimoniul instanțelor mureșene nu lipsește nici un bun. Toate sunt în sedii. Ha, ha! (Numai cã acuza cu un miliard și jumate lipsã continuã sã troneze în dosarul penal încã aflat pe masa organului.)
Dacã, dupã modelul hocus-pocus, dintr-o urã organicã, azi au dispãrut bunuri într-o sumã fabuloasã, iar mâine, uite-le scoase din joben, ce mai putem aștepta de la acești oameni “de lege”? Nimic bun. Oricum, ei sunt încã tot acolo, în funcțiile de conducere, și au cel mult dureri de cot. De ce? Pãi, pentru cã se știu puternic ocrotiți. Încã. De cine, oare, acum cã fosta tovarãșã din capu’ Ministerului și-a luat baticul în 4 colțuri și a plecat în Parlament? Pãi, de cãtre serviciile, știții dvs. care, alea discrete. Cu care s-au împãcat foarte bine vreme îndelungatã. Care, desigur, se vor simți datoare sã sarã în ajutorul persoanelor locale oropsite prin prezentul editorial. Lovind în autor. Nimic nou. Important este cã și noi știm multe dintre cele pe care ei cred cã nu le știm. Cãci, oameni existã și în acele servicii. Dar, fațã de cele de mai sus, mai important este sã ne rãspundem la întrebarea: cine ne judecã? și sã valorificãm rãspunsul. Noi ori alții. Ca sã nu rãmânem de rușinea continentului. Cum, aproape, suntem.
de Andreea Ciuca
