“Pe vremea guvernării Năstase a fost mai bine”
Ioan Rus, președintele PSD Cluj și totodată unul din membrii marcanți ai PSD, practic, conducătorul din umbră al partidului, vorbește pentru Trustul GAZETA în cadrul unui amplu interviu despre situația politică actuală a propriului partid, despre întreg eșichierul politic al României și despre o serie de evenimente fierbinți.
* Reporter: După alegerile locale din 2004 ați dispărut o perioadă din lumina reflectoarelor. Se datorează acest lucru pierderii fotoliului de primar?
Ioan Rus: Nu am dispărut din lumina reflectoarelor, dar, din respect pentru alegătorii clujeni am avut o conduită civilizată față de cei care au câștigat alegerile. Era normal și firesc ca ei să demareze proiectele pe care le aveau în plan și să de-a satisfacție celor care i-au ales. Pe de altă parte, pentru a da satisfacție celor care ne-au ales pe noi, prin intermediul consilierilor locali și județeni am încercat să corectăm măsurile pe care le-am considerat că nu sunt în concordanță cu o evoluție pozitivă a vieții municipiului. Acum însă, acest interval de timp a trecut și putem vorbi de fapte și lucruri care pot fi cuantificate și analizate. Prestația noastră va fi din ce în ce mai mult în lumina reflectoarelor.
* Rep.: De ce credeți că ați pierdut alegerile pentru primăria clujeană.
I.R.: Așa a decis electoratul clujean. Programul meu li s-a părut mai puțin spectaculos decât inexistența programului adversarilor mei.
Un PSD european
* Rep.: Cum vă explicați faptul că PSD pierde constant în sondajele de opinie?
I.R.: Nu cred că PSD pierde procente în sondaje. Stăm bine pentru un partid aflat în opiziție care trebuie să își reformeze propriile structuri și să se raporteze modern la problemele societății românești. PSD încearcă să impună un model european. Suntem singurul partid care a introdus o competiție internă adevărată, prin candidaturi multiple pe posturile de conducere. Suntem un partid descentralizat și impunem un model nou. Încercăm de fapt să-l impunem, pentru că vedem că la alte partide acest model nu funcționează. La noi, de la centru se decid o anumită gamă de probleme și de la nivelul organizațiilor județene, alte probleme.
Uneori, în PSD se spune că președintele nu are destulă autoritate. Poate că nu are, dar asta doar raportat la “totalitarisme” pe care le încearcă alții. În PSD se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple într-un partid european, adică partajarea deciziei între nivelul central și cel local. Pentru un astfel de partid 20 și ceva la sută cât avem noi acum, poate fi privit, dacă nu ești pătimaș. ca și fundație, nu ca plafon. PD și PNL au reușit să ajungă la guvernare cu 7-10% cu doi ani înainte de alegeri. Noi putem construi pe acest 20% al nostru mai mult decât au reușit ei în 2002. Cei care cred că PSD va avea probleme mari la următoarele alegeri se înșeală amarnic.
* Rep.: Totuși, de obicei se spune că un partid câștigă procente în opoziție.
I.R.: Da, dar numai din al doilea an. Și istoria recentă ne demonstrează acest lucru. În 1998, populația avea în Emil Constantinescu o încredere mai mare decât acum în Băsescu. CDR avea procente de peste 50%. Apoi, au scăzut teribil și au pierdut alegerile. La Putere sunt două variante: fie gestionezi treburile țării foarte bine și atunci la alegeri nu ai motive de îngrijorare, fie ai probleme. Noi am reușit să gestionăm situația la Putere relativ bine, în mandatul anterior nu am scăzut sub 36% și la alegeri s-a văzut acest lucru. Noi am câștigat alegerile. Chiar și la nivelul județului Cluj am avut cele mai multe voturi. Chiar dacă prin alianțele care s-au făcut nu am reușit să câștigăm Puterea, practic tot PSD a câștigat alegerile. Cred într-adevăr că mai avem multe de făcut și în mod cert le vom duce la bun sfârșit, însă PSD are toate șansele la alegerile viitoare. În momentul de față, pentru PSD Cluj urmează doi ani decisivi în care avem două opțiuni. Ori mergem mai departe și mai câștigăm electorat, ori stagnăm. Numai de noi depinde ce se va întâmpla în continuare. Trebuie să fim foarte atenți cum gestionăm problemele. Este foarte ușor să fii în opoziție și să critici, însă e altfel când de semnătura ta depinde binele unei țări, ai responsabilitatea guvernării. Dacă ne uităm ce se întâmplă în sănătate sau agricultură vom vedea că actuala guvernare are o problemă majoră. Ei nu au nici un fel de program și o societate nu poate să fie condusă fără programe de dezvoltare. E imposibil. Noi am demarat o serie de programe care nu au mai fost continuate. Aceasta este cea mai mare greșeală a Alianței: culoarea politică nu are nici o legătură cu binele întregii comunități.
Năstase mai bun decât Tăriceanu
* Rep.: Care este cea mai mare greșeală a Guvernului Tăriceanu tocmai ne-ați spus. Credeți însă că Năstase a condus un guvern mai bun decât cel actual?
I.R.: Fără nici o îndoială și totodată fără lipsă de modestie pot să afirm că pe vremea guvernării Năstase a fost mai bine. Acest lucru va fi demonstrat de viață și de timp. Oricum, a trecut vremea liderilor unici și de neschimbat. Așa cum Gheorghe Hagi este liderul unei echipe în care fiecare membru este extrem de calificat, tot așa trebuie să fie și Mircea Geoană. Degeaba este el un lider extraordinar, dacă echipa care-l susține nu are membri de valoare.
* Rep. : Oare la viitoarele alegeri, românii vor vota partidul și nu liderul său?
I.R.: Românii care aleg să lucreze în străinătate i-au contact nemijlocit cu cei care profesează aceeași meserie ca și ei, dar la nivel occidental. De exemplu, o doamnă care merge în Spania să culeagă căpșuni vede gardul parcelei, nivelul respectului angajat – angajator. În 2008, 70-80 % din electorat va fi unul modelat de ideile occidentale și nu cred că aceștia vor mai suprapune imaginea unui partid cu numele unui simgur om, ci se vor uita la programele care le oferă partidul așa cum se întâmplă în Europa. PSD este conștient că vom avea de a face cu un cu totul alt tip de electorat, pe care de altfel ne străduim să-l convingem. Cine își închipuie că acest electorat va mai vota pe “domnul Iliescu” sau pe “domnul Băsescu”, trăiesc într-o lume ireală.
* Rep.: Care este situația lui Adrian Năstase și Ion Iliescu în PSD?
I.R.: Adrian Năstase și Ion Iliescu fac încă parte din echipa PSD. Ei au libertatea a fi exact ce își propun să fie. Sunt destul de experimentați pentru a decide ce aport doresc să aducă pentru PSD, fiecare pe poziția care o are. În măsura în care doresc să participe mai mult, sunt bineveniți, fără tentații de excludere sau marginalizare. Dreptul la liberă opinie nu este interzis în PSD. Partidul este atent la reacțiile membrilor săi, dar se focusează pe reacțiile societății civile și încearcă să se plieze pe acestea. Nu suntem încremeniți în nici un proiect. Proiectele de fond ale partidului se dezbat în interiorul partidului și nu o dezbatere exterioară, dar, în PSD, opiniile sunt libere de orice fel de suprimare.
Pro Geoană
* Rep.: Există o confruntare tacită între Mircea Geoană și Sorin Oprescu pentru șefia PSD?
I.R.: Nu cred. Dacă luăm voturile de la ultimul congres, care nu cred că s-au modificat între timp, Mircea Geoană a câștigat atunci detașat. Deci nu văd nici un motiv de confruntare între ei doi în acest moment. Oricum, la viitoarele alegeri eu îl susțin fără rezerve pe Geoană.
* Rep.: A curs multă cerneală în urma numirii lui Mircea Maior în fruntea SRI…
I.R.: Aceasta a fost fără îndoială o mișcare a președintelui Traian Băsescu, una extrem de interesantă aș spune eu, la prima vedere în folosul exclusiv al acestuia. Băsescu a jucat la două capete. Dacă noi am fi refuzat numirea lui Maior, s-ar fi spus că PSD este un partid încremenit în proiect, care nu are nimic de a face cu modelul european, incapabil să înțeleagă democrația actuală, pentru că Băsescu a încercat să spargă numirile pe criteriu politic dar noi nu am vrut. Dacă am acceptat, Băsescu este erou pentru a făcut o breșă. Președintele a calculat și a făcut o breșă enormă în sistemul de numiri pe criterii exclusiv politice. În Europa și în lume, societatea civilă este foarte puternică și a impus ca și cutumă la instituțiile acestea militare să se numească civili. Dacă facem lista cetățenilor României și aici vorbesc de civili, nu de persoanele din interiorul instituțiilor, pe George Maior îl găsim cu siguranță între primii patru cinci civili din România care au cunoștințele necesare și suficiente pentru a îndeplini această poziție. Putem accepta că numirea s-a făcut pe criterii de competență profesională și e prima breșă adevărată care va permite și alte numiri pe criterii de competență profesională, fiind că s-a creat precedentul. Dacă va avea succes, și îi doresc să aibă, numirea lui va avea efecte nebănuite în viitor și vom scăpa cu toții de patima politică.
Nevoia de continuitate
* Rep.: S-a vehiculat că între dvs. și ministrul de Interne Vasile Blaga există o relație specială. Sunteți consilierul lui Blaga?
I.R.: La începutul mandatului lui Vasile Blaga acesta m-a întrebat chestiuni punctuale legate de situația ministerului pe care l-am părăsit. Sunt multe țări în care vechiul ministru de interne rămâne cel puțin un an consilierul noului ministru. Nu îi predă pur și simplu biroul, ci un an îi stă la dispoziție pentru diferite probleme. De multe ori Vasile Blaga m-a întrebat în legătură cu diverse probleme cu care se confrunta în minister. Și nu l-am ajutat pentru că este Vasile Blaga ci pentru că este ministrul de interne. Și așa e normal. Partenerii de discuție trebuie să știe că au de a face cu o continuitate, proiectele trebuie continuate, nu luate de la zero.
Iar pe probleme interne, în iunie 2004, s-a lansat strategia națională de descentralizare. Toată strategia a fost făcută cu experți ai Uniunii Europene, nu am făcut-o singur. și am negociat cu toate partidele din Parlament pentru a fi cât mai aproape de Europa. De exemplu Eugen Nicolaescu nu discută cu nimeni, vine cu un pachet de legi de reformă a sănătății în Parlament și iese un scandal imens. Pentru a nu se isca un asemenea scandal trebuie pus pe primul plan negocierea. Când eram noi la guvernare și era vorba de un pachet de legi, chemam toate partidele la negocieri și rezultatul era că nu se isca niciodată un scandal. Negocierea prealabilă este o practică ce funcționează în orice țară civilizată. De aici până la a vorbi de o alianță este cale lungă. Oricum, în acest moment nu există nici o apropiere între PD și PSD. După alegerile din 2008, pe modelul german sau austriac, s-ar putea să existe astfel de discuții. În Germania după alegeri s-au întâlnit creștin-democrații cu social-democrații și au stabilit care sunt interesele Germaniei, nu a partidelor pe care le reprezintă și au făcut un guvern de coaliție largă, stânga-dreapta, pentru a sluji interesele naționale. Am speranța că până în 2008 și politicienii noștri vor putea să înțeleagă acest lucru și să fim capabili să facem și noi majoritate solidă, capabilă să slujească interesul național.
* Rep.: Credeți în anticipate?
I. R.: PSD e pregătit de anticipate, dar consider că în 2007 sunt prea multe lucruri de făcut pentru ne preocupa de această problemă. Nu consider că motorul economie românești ar trebui oprit aproape șase luni, cât durează procedura alegerilor anticipate, pentru a ne ocupa exclusiv de această problemă. Pe deoparte timpul fizic necesar acestui subiect este foarte mare, din cauza prevederilor legale și apoi actualilor guvernanți le este atât de dragă puterea încât ar face orice pentru a o păstra cât mai mult timp.
Băsescu ar trebui să conducă
* Rep.: Cum vi se pare actuala Alianță DA. Este ea una clădită pe principii sau este una conjuncturală?
I.R.: PSD nu are timp să se ocupe de situația altor partide sau alianțe. Noi încercăm să redevenim un competitor de clasă pe scena politică. Totuși asta nu ne împiedică să urmărim ceea ce se petrece în cadrul Alianței D.A. Nu cred că există un parteneriat între PD și PNL. Parteneriatul are niște valențe, iar în cazul Alianței, așa ceva nu mai există. De asemenea, nu văd programe comune, nu văd coerență, ci numai divergențe. Sincer nu vă pot spune exact care sunt cauzele divergențelor din cadrul alianței, probabil este nepotrivirea de caracter. Oricum, este o alianță născută din ură, din ura pentru PSD, nu este o alianță care s-a format pentru a crea. Dacă ar fi avut un fundament solid nu ar fi așa cum este acum.
* Rep.: Ce părere aveți despre președintele Băsescu?
I.R.: În Constituție la loc de cinste în cadrul atribuțiilor președintelui stă politica externă și cea de apărare. În perioada 2000-2004 nu exista săptămână în care un premier străin să nu ne viziteze țara sau Adrian Năstase să nu meargă în vizite de lucru în străinătate. Nu era o săptămână în care un ministru străin să nu vină în România și să nu negocieze cu un ministru român. Acum nu-i cheamă nimeni și nimeni nu vine în vizită la noi în țară. În acest moment avem o politică externă cu foarte multe lipsuri, iar acest fapt vorbește despre competitivitatea și profesionalismul lui Băsescu. La fel, și în domeniul apărării acolo unde Băsescu are competențe constituționale majore. Trebuie numai să privim scandalurile cu ministrul apărării cu șefii de servicii pentru a vedea cât de deficitar este Băsescu și la acest capitol. Chiar dacă este un președinte jucător, are o problemă în ceea ce privește tipul de joc pe care-l practică. Sunt prerogative constituționale pe care trebuie să le pună în aplicare. Un om politic ajuns la nivel său ar trebui să conducă țara, nu să reprezinte poporul. Prin personalitatea lui ar trebui să conducă poporul român pe calea cea bună. Când îi conduci, nu-ți mai permiți să-i reprezinți. Totuși nu e permis și nici nu țin minte vreun precedent în care un președintele să meargă în Germania și să nu fie primit de cancelar după ce s-a stabilit o întâlnire.
Trustul GAZETA



