Teocrație la Bagdad
Peste mai puțin de două luni, Statele Unite vor înregistra, în Orientul Mijlociu, cel mai mare eșec strategic al politicii americane din ultimul sfert de secol. Proiectul administrației Bush de a transforma Irakul într-un stat laic, democratic, va sucomba cu ocazia alegerilor parlamentare din 30 ianuarie 2005, care vor aduce la putere un regim islamic șiit, similar celui existent în țara vecină, Iran. Falimentul politicii americane este accentuat de faptul că sute de miliarde de dolari au fost irosiți și peste zece mii de soldați uciși și răniți pentru un deznodământ total contrar intereselor Casei Albe
În ajunul războiului din Irak, în martie 2003, Administrația Bush preconiza că înlăturarea lui Saddam Hussein va avea un efect de domino în regiunea Orientului Mijlociu. Calculele americanilor prevedeau că democratizarea Irakului, va atrage după sine șubrezirea regimurilor autoritare și fundamentaliste din Siria, Liban sau Iran. La nici doi ani de la declanșarea războiului, realitatea este cu totul alta. Nu numai că Irakul nu a devenit o țară democratică, dar primele alegeri libere organizate în această țară vor instala la putere o alianță formată din clerici musulmani, foarte apropiați de regimul islamist de la Teheran. Este vorba despre liderii religioși ai comunității șiite, care formează 60 la sută din populația țării, în condițiile în care proporția suniților este de 30 la sută, iar cea a kurzilor de 10 la sută. Perspectiva venirii șiiților la putere – o premieră în istoria ultimelor secole în Irak – i-a determinat pe liderii kurzi și suniți să ceară amânarea alegerilor. Oricât de mult le-ar fi surâs propunerea, americanii au fost nevoiți să o respingă, pentru a nu-și pierde ultima brumă de credibilitate, încălcând promisiunea de a organiza alegeri libere în Irak.
Lista lui Sistani
Pentru a-și mări șansele de victorie, partidele șiite au fondat o alianță solidă, care reunește toate orientările politice, de la moderați până la radicalii islamiști. Coaliția, formată în urma mai multor săptămâni de negocieri secrete, a decis să înainteze o listă comună de candidați. Procesul de selecție a candidaților a fost supervizat de cel mai venerabil cleric șiit, Marele Ayatollah Ali al-Sistani. Pe jumătate din listă figurează membri de partid, iar pe cealaltă, independenți, toți aprobați de Sistani. În fruntea listei se află conducătorii Partidului Islamic Dawa și ai Consiliului Suprem al Revoluției Islamice, Ibrahim al-Jaafari și Abdul Aziz al-Hakim. Coaliția mai include nume ca Ahmad Chalabi, liderul secular ieșit recent din grațiile Pentagonului, și Muqtada al-Sadr, clericul rebel aflat la originea unor revolte sângeroase împotriva ocupației americane.
O absență notabilă este cea a actualului premier al Irakului, Ayad Allawi, numit în funcție de americani în luna iunie. Surse șiite au dezvăluit că Sistani nu agreează prezența lui Allawi, considerat mult prea “pătat’ de alianța strânsă cu Statele Unite. Deși ayatollahul Sistani n-a pretins un rol politic pentru sine însuși, observatorii politici apreciază că acesta va trage sforile pentru că viitorul guvern să aibă un profund caracter religios, iar Islamul să fie piatra de temelie a Constituției care va fi redactată anul viitor.
Adversarii clericilor
Principalii adversarii ai islamicilor șiiți vor fi actualul președinte al Irakului, Ghazi al-Yawar, care și-a înființat propriul partid, alcătuit din figuri sunite și șiite, inclusiv câțiva membri ai guvernului, premierul Ayad Allawi și cele două partide kurde, din rândul cărora se detașează Massoud Barzani, liderul Partidului Democratic al Kurdistanului. Alături de aceștia va intra în luptă o alianță formată din 38 de mici partide șiite laice, care și-au exprimat public opoziția față de planurile ayatollahului Sistani. Membrii acestor partide susțin că locul clericilor este în afara sistemului politic, și că rolul lor este de a corecta eventualele derapaje ale sistemului.
Modelul iranian
Observatorii politici apreciază că cele mai mari șanse pentru ocuparea postului de viitor premier al Irakului le au Ayad Allawi, Ibrahim al-Jaafari, (cumnatul Marelui Ayatollah Ali Sistani), din partea Partidului Islamic Dawa, și Adil Abdul-Mehdi, numărul doi în Consiliul Suprem al Revoluției Islamice. În cazul în care al-Jaafari sau Abdul-Mehdi vor deveni premieri, orientarea pe care o va lua Irakul nu e greu de ghicit. Musulmanii șiiți vor introduce sharia – legea islamică, la nivelul întregii societăți, după modelul existent deja în cartierele sărace din estul Bagdadului, unde clericul rebel Muqtada al-Sadr este foarte popular. În aceste zone au fost înființate o mulțime de școli religioase, iar codul juridic islamic este aplicat cu strictețe. Un alt scop urmărit de șiiți a fost exprimat deja de partidul Fadhila, grupare islamică moderată, prin vocea liderului său, Nadeem al-Jabbery, profesor de politică la Universitatea din Bagdad: “Vrem să-i scoatem pe americani afară din țară. Nu prin luptă, ci pe calea negocierilor. Dacă americanii vor rămâne aici, problemele noastre vor continua”.
Suficiente motive pentru ca americanii să se întrebe dacă nu cumva au nimerit din lac în puț netezind, prin îndepărtarea lui Saddam Hussein, venirea la putere a islamismului radical, dușmanul de moarte al Statelor Unite.
La 30 ianuarie 2005, irakienii vor fi chemațI la urne pentru a-i alege pe cei 275 de membri ai Adunării Naționale, care vor avea misiunea de a-l desemna pe viitorul prim-ministru. Sarcina principală a Adunării Naționale va fi redactarea Constituției, aceasta urmând să fie ratificată în urma unor noi alegeri generale, la sfârșitul anului 2005.
