Despre bacalaureatul de tip francez cu profesorul Liviu Burian

Reporter : Cine este profesorul Liviu Burian ?

Liviu Burian : Sunt născut la  Reghin, devenit profesor de fizică în 1986 după un parcurs științific (Școala Generală nr. 5 Reghin 1978, Liceul de Informatică Cluj 1982, Facultatea de Fizică București 1986). Am avut șansa de a primi un post la Liceul Industrial Nr. 1 Reghin, într-un colectiv ambiționat în a reda o imagine de reușită liceului. Perioada  87-91 au fost ani de frumoasă colaborare cu colegi precum  Bojte Willy, Ioan Săcărea, Birthler Lidia, Kinczel Lajos. Am avut ocazia de a lucra cu clase diverse, mate-fizică, cu rezultate naționale la olimpiada de fizică, precum și cu clase industriale.Schimbările de după 1989 și începutul declinului condiției profesorului au făcut să emigrez  în Franta în 1991. Singur într-o nouă lume, fără o recunoaștere a diplomelor, ci doar al unui nivel de studii, am reluat studiile, făcând un DEA și o teză în domeniul fizicii aplicate. Dupa cei 5 ani de cercetare, o alegere s-a impus din nou, între o carieră de laborator – cercetare sau învățământ. După câțiva  ani de catedră la toate nivelurile, am devenit din 2006, prin concurs, manager de unități de învățămînt – adică director de scoli. Actualmente sunt în post la Liceul General și Tehnologic Condorcet din Saint-Quentin

Rep. : Cum a fost acomodarea  cu sistemul de învățământ francez ?

L.B.: În afara unei acomodări generale, inerentă oricărui emigrant, a fost o perioadă de acomodare și cu sistemul școlar secundar. Pe de-o parte datorită multitudinii de filiere și orientări posibile ale elevilor, cât și mentalitatea generală de a nu lăsa nici un tânăr pe marginea drumului. Le décrochage scolaire  este una din axele prioritare ale învățământului francez – a nu lăsa tinerii să iasă din sistemul scolar fără o calificare, fără o diplomă. O chestiune simplă : ce se întamplă cu elevii care nu au reușit bacul, examenele finale ? Acel procentaj de 20 % devine acum ținta prioritară a sistemului : readucerea totală sau parțiala în școală, acompanierea și conducerea la examenul final.

Rep. : Bagajul acumulat în România a contat în formarea  profesională ?

L.B.: Din România am plecat format. În anii 90 diplomele străine nu erau recunoscute, nivelul de studii însă da. Ceea ce mi-a permis să reiau de la Bac+4. Restul nu a fost decât o succesiune de alegeri permițând sa fac ceea ce știam și-mi plăcea.

Rep. : Ca și în România, în Franța e perioada bacalaureatului. Cum este el structurat în Franța?

L.B.: Da, este o perioada încărcată, mai ales într-un liceu polivalent care prezintă aproape toate tipurile de Bac. Multe probe anticipate, orale, practice, profesionale se deruleaza deja. Săptămâna 17-21 iunie este însă perioada probelor scrise pentru toate bacalaureatele. 3 bacalaureate generale – știintific, economico-social, literar, 3 mari ramuri de bacalureat tehnologic (STI2D- Sciences Technologiques et Industrielles Dévelppement Durable, STMG – Sciences et Technologies du management et Gestion, ST2S – Sciences et Techniques Sanitaires et Sociales. O multitudine de bacalaureate profesionale, industriale sau terțiare.

Rep.: Cu ce diferă bacalaureatul francez  de cel existent în România?

L.B.: Din cunoștintele mele, și în Romania există bacalaureate teoretice, tehnologice și vocationale. Școala profesională a cam disparut în România, ceea ce în mod cert lasă fără răspuns o cerere de formare deloc neglijabilă.

Rep.: Care sunt avantajele sistemului francez ?

L.B.: Recentele reforme ale învățământului profesional francez fac ca acesta să aiba, în afara vocației de a forma meseriași, și acela de a permitete  înscrierea în învățământul superior. Procentul maxim de inserție profesională se face la nivelul Bac+2 ani.

Rep.: Cât valorează o diplomă de Bac în Franța pentru un absolvent ?

L.B.: Diploma de Bac, oricare ar fi acesta, dă dreptul  inscrierii în învățământul superior. Sistemul incită tinerii să facă asta.

Rep.: Cum vi se pare actualul sistem de bacalaureat din România ?

L.B.: Nu voi intra nici o clipă în comparații, critici. Dacă expertiza mea va folosi cândva cuiva într-un scop constructiv, pot fi abordat. Ceea ce pot însă sublinia, este procentul extrem de ridicat de tineri care părăsesc sistemul școlar în România fără diplomă, calificare. Pentru toți aceștia, școala nu a făcut ce trebuia să facă.

Rep.: Ce îmbunătățiri  s-ar cuveni pentru școala românească?

L.B.: Lipsește Bacalaureatul Profesional, cu o ofertă de formare suficient de largă pentru a răspunde cerințelor de muncitori calificați, sau viitori tehnicieni. De asemenea lipsește o voință de a acompania și califica un maxim de tineri, pentru a nu-i lăsa să părăsească băncile școlii fără o diplomă, o calificare. Școala românească a suportat schimbări din 90. Adesea radicale, corpul profesoral s-a pliat de fiecare dată. Unele din aceste măsuri, cum ar fi cele salariale, ar fi de neconceput în alte țări. Dacă s-ar fi dorit punerea pe picioare a unei noi Școli, moderne, s-ar fi putut face.  Nu a existat însă o viziune unitară, fiecare guvernare venind cu propriul pachet de idei, reforme, manuale, reguli. Năucitor. Îmbunătățiri, schimbări  la nivelul școlii sunt echivalente cu evoluțiile de mentalitate, cu schimbări la nivelul societății. Nu cred că este un lucru ușor. Mi se pare uluitor  sa citesc titlu de articol în presă : “camerele de supraveghere orientate spre tablă, pentru ca profesorii să nu poată scrie “.  Școala este reprezentată de   profesori, însăși existența camerelor de supravehere este o problemă, o instituție nu poate funcționa într-un context de neîncredere vizavi de propriile cadre.