Uncategorized

Mersul pe bicicleta

Un cunoscut profesor elveţian de drept îşi prezintă exemplul preferat ori de câte ori vrea să ilustreze necesitatea perfecţionării noastre, a adaptării la realităţile vremii, a flexibilităţii ce trebuie să ne caracterizeze. El vorbeşte de perioada în care la ei s-a dorit şi s-a pornit modernizarea serviciilor poştale. Un prim pas, considerat foarte important, a fost dotarea tuturor poştaşilor cu biciclete. Zis şi făcut. Măsura era menită să fluidizeze din cale afară activitatea de livrare a scrisorilor de bine şi de rău. Numai că, la scurt timp, s-a constatat efectul invers. Invitaţiile de nuntă soseau la destinatar numai la vremea primului botez, iar anunţurile mortuare la momentul parastasului de 6 săptămâni. Cauza? Deşi erau “motorizaţi” poştaşii habar n-aveau să meargă pe bicicletă. Aşa că, pe lângă tolbele burduşite, mai trăgeau după ei (sau împingeau) şi vehiculele moderne…
Mi-am adus aminte de acest exemplu elocvent atunci când mi s-a prezentat cum o măsură modernă, necesară şi europeană este făcută harcea-parcea de unii dintre judecătorii chemaţi să o aplice. Şi, culmea, tot ăia care o fac una cu pământul sunt “chemaţi”! Este vorba despre măsura arestării preventive ce poate fi, acum, luată numai de către judecător.
Că majoritatea procurorilor sunt supăraţi pentru pierderea “bau-bau”-ului cătuşelor agitate deasupra capului, s-a confirmat. Dar asta nu înseamnă că judecătorii trebuie să se transforme în pilule de “Panadol extra” menite să le aline durerea. Ci, ei trebuie să rămână ce sunt. (Sau ceea ce ar trebui să fie.)
Care ar fi, deci, primul pas? Potrivit opiniei profesorului elveţian ar trebui să-i învăţăm să meargă pe bicicletă. Adică să le spunem să nu se lase încălecaţi de procurori. Nici de frica şefilor, nici de frica procurorilor. Dar, ce vorbim noi aici, când şefii înşişi aşteaptă “binecuvântarea” (telefonică sau pe viu) a procurorilor pentru a-i da brânci persoanei în închisoare. Deci, cum zice procurorul, aşa facem. Iar el este setat pe un singur program. Din păcate, aia cu “mai întâi arestăm şi apoi cercetăm”, nu s-a demodat încă.
Văzând “practica” instanţelor mureşene, câteva întrebări îndreptăţite se ridică vertiginos. Ce caută procurorul timp de peste o oră în biroul judecătorului înainte ca acesta să intre în şedinţă şi să se pronunţe asupra stării de libertate a unei persoane? De ce, cu toate că potrivit planificării un anume judecător este de serviciu, totuşi este adus de acasă un altul să judece cererile de arestare? De ce se intră în şedinţa de judecată cu mandatul de arestare gata completat, înainte de dezbateri, deci înainte ca persoana vizată (ori avocatul ei ) să-şi poată face orice apărare? De ce în şedinţa de judecată se discută despre un motiv de arestare, iar în hotărârea judecătorului apare un cu totul altul, despre care nici pasărea nu pomenise până atunci? De ce aceste hotărâri sunt date în mod constant de aceiaşi trei judecători (şi pe ploaie şi pe soare), iar ceilalţi patru profesionişti ai secţiei sunt daţi la o parte ?
Hei, hei, după cum bine vedeţi, dreptul la apărare, principiul egalităţii armelor şi, în general, principiul unei judecăţi echitabile nu sunt nici măcar texte pentru etichetele borcanelor de gem. Ci, cel mult pentru coşurile de gunoi.
Bomboana pe colivă este dată de instanţa de recurs care nu găseşte de cuviinţă să sancţioneze astfel de manifestări ce n-au nimic de-a face cu legea. Ci, dimpotrivă, face grimase la pledoariile avocaţilor despre respectarea legii. Aşa că, doamnelor şi domnilor, aici la noi este de ajuns ca procurorul să-şi caşte gura şi să rostească patru silabe: a-res-ta-re. Restul este poveste. De adormit judecătorii. Nu-i de mirare că mai-marii procurorilor se laudă zgomotos cunoscuţilor lor cu texte de genul: „lăsaţi, măi, că şi acum tot noi decidem arestarea!” Iar din cele petrecute în ultima vreme pe aici, cunoscuţii nu pot extrage nici un argument contrar!
Deci, nu ne mai rămâne decât să sperăm că va veni vremea în care dusul scrisorilor va fi dat celor ce ştiu să-şi ţină echilibrul pe bicicletă şi nu acelora care gâfâie trăgând-o după ei.   

Show More

Related Articles

Back to top button
Close