La Târgu-Mures, Monumente funerare uitate, doborâte sau disparute
Pentru unii calea spre Rai începe de undeva mai din fata
Monumentele funerare care mai stau înca în picioare, vechi si macinate de intemperii si de vreme, cu literele sterse, abia lizibile, martori muti ai unor încrâncenate vremi trecute, te privesc parca mustrator de undeva, de dincolo de timp. Generatii de luptatorii pentru cauza neamului, din timpuri mai vechi sau mai noi, odihnesc acum uitati în cimitirele orasului. Li s-a stins neamul, dar s-a stins parca si bruma de respect si recunostinta patriotica si crestineasca pe care le-o datoram. Recunostinta pe care însa o clamam patriotard în discursuri publice pentru ca „da bine la poporâ€. Noi, cei înca vii, care ne acoperim cu vorbe. Prea multe si false. Tagore spunea ca „Recunostinta este ca o floare ce înfloreste rar si se usuca repede.†Avea dreptate. Prezentul românesc confirma adevarul celor spuse de marele întelept. Unii dintre acesti luptatori români pentru neam, tara si cultura româneasca, din cimitirele anterior mentionate, nu mai au nici macar monumentul funerar la capatâi, caci locurile lor de veci au fost preluate sau vândute altora, probabil VIP-uri locale cu dare de mâna. VIP-uri care nu s-au asezat înca între cei drepti si care în viata fiind, îsi pregatesc pios si cucernic, dar cu ceva mai multi arginti, calea spre Rai. De undeva mai din fata. Un cimitir central sau ultracentral, spre deosebire de cele doua de la marginea orasului, probabil ca le va asigura acestora si un loc ceva mai confortabil la Judecata de Apoi. Ce va sa vina pentru toti. Opinca sau vladica.
La Biserica de piatra, un monument funerar uitat…
Monumentul funerar al dr. Petru Hetco se afla în cimitirul Bisericii de piatra. Are peste 90 de ani. Este uitat si parca din ce în ce mai stingher. Mormântul acestuia a fost, se pare, cumparat de altcineva. Probabil în curând va dispare si monumentul funerar. În conceptia timpului actual, una dominant mercantila, în care totul se vinde si se cumpara, monumentul nu-si va mai justifica prezenta. Dar unde va ajunge oare acesta? Cine îsi mai aduce aminte azi de dr. Petru Hetco, personaj care a însemnat ceva în istoria locala si care face parte dintr-o veche familie ardeleneasca greco-catolica, cu merite certe în istoria încercatului Ardeal. Familie care a dat tarii magistrati, profesori, militari de cariera…Acest monument ascunde o poveste tragica. În 1920, tânarul director, Petru Hetco, doborât de moartea sotiei, urmata la scurt timp de moartea surorii sale, mama a patru copii, s-a sinucis. Numeroasa familie Hetco s-a raspândit si risipit în lume. Întâmplarea a facut însa ca sa dau peste un urmas al acesteia dintr-o ramura colaterala, dl. Lucian Hetco, redactor-sef al publicatiei AGERO, ce apare la Stuttgart, în Germania. Domnia sa a fost cel care, cu multa amabilitate, mi-a pus la dispozitie câteva fotografii din arhiva familiei. În 2009, Colegiul National „Alexandru Papiu Ilarian†a sarbatorit 90 de ani de existenta. Festivitate, mare pompa, discursuri, etc…Nu si-a adus însa nimeni aminte de primul ei director. Sa vina cineva si, într-un gest simplu si firesc, sa aprinda macar o lumânare. Ce ziceti domnule director Simion Bui, parinte protopop Flavius Mihet, poate fi salvat acest monument funerar? Nu cred ca presupune un efort deosebit. si chiar daca ar fi un efort, eu cred ca merita totusi.
…iar la Biserica de lemn, un monument funerar doborât si un altul disparut
În cimitirul Bisericii de lemn, în privinta monumentelor funerare, lucrurile stau chiar mai rau. Daca mormântul protopopului ortodox de Târgu-Mures, Partenie Trombitas, poate fi recunoscut, iar scrisul de pe piatra de mormânt a acestuia, deslusit cu oarece efort, nu la fel stau lucrurile în cazul avocatului Mihail Orbanas si al negustorului Dimitrie Fagarasanu. Doua figuri locale importante ale veacului al XIX-lea, oameni care au sustinut material scoala româneasca, au facut si alte opere caritabile si au participat activ la momentul 1848. O parte din monumentul funerar al lui Orbanas e doborât de mai multi ani la pamânt si nu s-a mai învrednicit nimeni sa-l repuna pe soclu. Semn ca în curând va dispare. Probabil pe bucati, pentru ca e mai usor de înstrainat. Oricum, mormântul acestuia a fost deja ocupat de ani buni. În cazul lui Dimitrie Fagarasanu, putini mai sunt cei care stiu unde a fost cândva mormântul sau. Monumentul funerar a disparut de mai multi ani si eu personal, nu înteleg unde si mai ales de ce. Chiar nu putea fi rezemat de peretii exteriori ai bisericii asa cum am vazut ca se mai procedeaza la alte bisericii cu vechile pietre funerare, ale unor oameni remarcabili? Ce ziceti parinte protopop sincan, s-ar putea macar ca pe viitor sa se procedeze asa? Nu de alta, dar am impresia ca nu facem altceva decât sa-i ajutam pe cei care ne vor scosi din istorie si plecati de aici, cu morminte si cruci cu tot. Daca noi, cei de azi, nu-i respectam pe mortii nostri din veac, de unde sa mai avem respect si pentru cei vii, din ziua de azi? În acest context, nu pot sa nu-mi amintesc de inspiratele cuvinte ale lui Iorga: „Nu inteligentele ne lipsesc noua (românilor – n.a.), ci caracterele.†Iar recunostinta pe care o datoram istoriei noastre, figurilor ei remarcabile sau celor din jurul nostru care ne-au fost alaturi în momente dificile, trebuie sa recunoastem, fie ca ne place sau nu, tine totusi de un anume tip de caracter. Poate chiar de un anume etos românesc, tot mai vizibil în ultimul timp.
