Lacuri protejate în județul Mureș

Lacul Fărăgău

Situat în Câmpia Transilvaniei, în bazinul hidrografic al râului Mureș, lacul s-a format prin bararea naturală a pârâului Sar cu propriile aluviuni fiind de origine atlantico-boreală reprezentând ultimul lac natural din Câmpia Transilvaniei, supus în anii 1984-1987 unor lucrări de amenajare și transformare a lacului în iaz și heleșteu piscicol.

Vegetația lacului este reprezentată de vegetația higrofită specifică lacurilor de câmpie, iar prezența formațiunilor de turbărie în unele locuri ale lacului trădează descendența vegetației lacului din perioada post glaciară atlantică suboreală. Speciile de plante de pe terenurile din jurul lacului relevă o serie întreagă de rarități ca de exemplu: Sonchus paluster, Senecio paludorus, Lathyrus paluster, Epipactis palustris, Oenante silaifolia, Hammarbya paludosa, dar și specii higrofite rare specifice acestui biotop ca: Parnassia palustris, Sium latifolium, Rorippa anphibia, Oenante aquatica, Salix rosmarinifolia, Asperula rivalis, Epilobium palustre, Triglochin palustre, Carex paniculata, Geranium palustre, etc. Regimul de rezervație a lacului se motivează prin prezența plurilor și a unor zone în care mușchiul de turbă (Sphagnum) formează asociații cu feriga Dryopteris thelypteris.Din punct de vedere faunistic se găsesc o serie de specii rare din care se pot menționa: ostracodul Darwinula zimmeri relict de origine tropicală, batracianul Rana arvalis weltersterffi, dar adevăratul motiv pentru declararea zonei ca zonă protejată o constitue faptul că acest lac împreună cu întreaga amenajare piscicolă din aval constituie un excelent loc de refugiu și hrănire pentru un mare număr de specii de păsări (circa 180 specii au fost observate din care 40 specii clocitoare.)

Lacul Ursu

Zona se încadrează în unitatea geomorfologică a Carpaților Orientali din grupa Munților Gurghiului caracterizați prin preponderența aglomeratelor vulcanice eterogene remarcându-se prin procentul ridicat al bucăților de andezite cu amfiboli. Buna conservare a reliefului vulcanic se datorează vârstei relativ recente a manifestărilor vulcanice din al treilea ciclu de erupție, care a generat conurile vulcanice actuale. Aspecte hidrologice: zona se încadrează în bazinul hidrografic Niraj. Masivele de sare în regiunea subcarpatică constituie un mediu favorabil dezvoltării lacurilor sărate. Lacul Ursu s-a format în perioada 1875-1880 prin prăbușirea unei exploatări de sare care ulterior s-a umplut cu apă din pâraiele de pe versanți.

Lacul are lungimea de 400m și lățimea maximă de 170 m cu o suprafață de 40,235 mp, având adâncimea maximă de 18,10m și cea medie de 10m. acest lac are salinitatea maximă de 250mg/l fiind un lac helioterm, apele acestuia se încălzesc puternic sub influența razelor solare, ajungând la adâncimea de 3 m la temperatura de 50-60°C.Masivul de sare este protejat de un strat subțire de sol argilos în amestec cu gresie nisipoasă pe care există păduri seculare cu o vegetație foarte bogată. Speciile de plante lemnoase cele mai des întâlnite sunt: fagul, carpenul, stejarul, gorunul. În anumite părți întâlnim și grupuri de molizi și pini sădiți. Alte esențe lemnoase în amestec cu cele amintite sunt: cireșul sălbatic, plopul tremurător, mărul pădureț, cornul, sângerul, păducelul, alunul, frasinul, jugastrul, paltinul de munte, iar dintre plantele lemnoase cățărătoare carpenul și iedera (Hedera helix). Este surprinzător de bogată și flora erbacee a pădurilor. În luna iulie solul este acoperit în proporție de 25-40% de un covor ierbos, care cuprinde 30-35 de specii. Această abundență provine din elementele obișnuite de pădure, dar remarcăm și prezența unor flori endemice ca: lăptucul oii și plante rare ca papucul doamnei și crinul de pădure.Zona protejată este în vecinătatea Lacului Ursu, punct turistic intens vizitat. Din această cauză mamiferele mari nu sunt reprezentate, dar restul faunei este cea caracteristică pădurilor de cvercinee din zona dealurilor mijlocii.

Sanda VIÅ¢ELAR