Uncategorized

Lampa de carbid, simbol cultural al Târnăveniului?

Identitatea unui spațiu citadin este marcată de simbolurile reprezentative pentru acel oraș. Mai mult decât la țară, orașul este reprezentat de ceea ce are el specific, tocmai pentru că orășeanul, spre deosebire de țăran, nu mai trăiește în anonimat; dornic de diferențieri, orășeanul pune „spiritul civic” puternic individualizat față în față cu „veșnicia născută la sat” a țăranului pierdut într-un anonimat căruia ne place să-l numim „geniu colectiv”.

Același spațiu în alte timpuri

Ce este specific fiecărui oraș din România în parte? Prin ce se deosebește un oraș de altul? La această întrebare, unele localități urbane, mai norocoase și deci mai rezistente la buldozerul nivelator al comunismului, au răspunsuri si-și pot manifesta personalitatea complexă și vie. Pentru județul Mureș, avem exemplul Sighișoarei, ieșită din amorțeala fostei epoci și trâind cu fața spre trecutul său cultural reînvigorat. Târgu-Mureșul are simboluri din mai multe perioade istorice.

Dacă e să vorbim de Târnăveni, trebuie să spunem că aici s-au distrus unele clădiri sau unele spații reprezentative. Nu mai avem celebrele grădini Rakoczi, spațiu de recreere modern (și monden) în perioada interbelică, cu aspect de mini-stațiune sau, ca să amintim poate o ciudățenie pentru noi cei de azi, impunătoarea clădire a fostului Institut Biblic Adventist. Ambele au fost distruse în anii ’50. Una dintre cele mai vechi și interesante clădiri ale orașului este actuala cramă de pe Bulevardul Republicii, acolo unde se spune că ar fi „tras” și Eminescu în drumul său spre Blaj, eveniment oficializat și imortalizat printr-o placă ce poartă chipul deja standardizat al poetului.

Dansurile campionului Petru

Dacă „Grădinile” erau folosite și pentru dans, inclusiv pentru vals, după cum își mai aduc aminte unii locuitori în vârstă – mai ales vara – clădirea actuală a sediului pompierilor a găzduit un cazino cu sală de biliard și sală de dans (încă din perioada Austro-Ungară) unde un dansator precum Vasile Petru, un om cu premii la concursurile de dans ale anilor ’30, dădea adevărate regaluri. Alături exista un teren de tenis de câmp. După muzeograful Lucia Petru, „Vasile Petru a fost într-adevăr o personalitate, nu e vorba doar de un personaj local obscur. Face parte din acei oameni aproape uitați pe nedrept. A făcut din dans o artă. Mai mult decât a fi un dansator de geniu-de parcă asta nu ar fi fost de ajuns – era interesat și de modă. Se îmbrăca după tendințele ultimelor case de modă internaționale din interbelic. Îl puteai vedea de exemplu în acei pantofi în două culori și cu pantaloni mai deschiși la culoare, costume și pălării la modă”. De amintit că Târnăveniul a avut „dintotdeauna”, dacă se poate spune așa, o fanfară.

Impunătoarea clădire a fostei prefecturi organiza de asemenea „evenimente mondene”, dacă e se folosim un termen des utilizat astăzi, în perioada de până la 1948.

Cine era beneficiarul acestor evenimente ce se întrevăd a fi rafinate, într-un oraș care pentru necunoscătorii care nu au trecut niciodată pe aici este catalogat drept „sat”?

În primul rând, la Târnăveni (Diciosânmărtin, sau Diciosanmarton până la cel de-al Doilea Război Mondial) trăiau mai multe familii de grofi (conți) maghiari, ca Pekri sau Gyarfas; contele Pekri a scris chiar și o monografie a orașului, apărută la Budapesta în maghiară și germană. Castelul familiei Pekri din Târnăveni este actualul local „Târnava”. După bătrânii orașului, în 1948, atunci când groful a fost arestat, o zi și o noapte întreagă s-au ars cărți din biblioteca acestuia, în fața castelului. Contele Pekri a făcut parte din lotul Pitești în prima sa fază, înainte de faza Å¢urcanu. După Lucia Petru, „socrul meu a făcut parte din lotul celor duși la Pitești și a fost „coleg” cu Pekri. Soacră-mea s-a luptat mult pentru a-și vedea soțul. Așa a ajuns până la Ana Pauker, care i-a aprobat vizita. I-a dus mâncare de Paști – era perioada sărbătorilor – iar socrul meu îmi zicea după eliberare cum a împărțit mâncarea cu grofii”.

Românii au fost reprezentați prin mai multe familii de intelectuali, ca de exemplu Boileștii; apoi să nu uităm de relativ numeroasa comunitate evreiască de aici, în majoritate negustori, dar și intelectuali.

După statui la Târnăveni

Dacă ar fi să alegem un simbol specific pentru Târnăveni, ar fi greu de ales. Nu se cunosc numele majorității arhitecților ce au edificat zona veche a orașului, în perioada austro-ungară. După spusele unui vizitator olandez, Gerry Van Veldhoven, „sunt aici clădiri ce ar sta bine în orice oraș al lumii” nominalizând clădirea fostei prefecturi, actualul Colegiu Tehnic, sau fostul cazino, mai sus amintit. Cea mai veche clădire este actuala biserică unitariană, de secol XIV, fostă biserică romano-catolică.

Nu se cunoaște nicio statuie datată mai înainte de epoca comunistă pentru Târnăveni. Orașul nu are nicio statuie interbelică, așa cum ar fi statuia Avram Iancu de la Târgu Mureș, sau monumente maghiare. Cel mai vechi monument individual se crede că ar fi statuia poetului I.L. Caragiale, din parcul cu același nume din parcul din fața casei de cultură. Referitor la monumentele colective comemorative, trebuie amintit „Monumentul Eroilor” din cel De-al Doilea Război Mondial. Județul Mureș are puține monumente ale eroilor din perioada ultimului război mondial. După Oarba de Mureș, cel mai vast cimitir al eroilor este cel de la Târnăveni; dramatismul luptelor grele din nordul orașului justifică acest cimitir impunător.

Dacă ești atent la amănunte, nu poți pierde din vedere un monument straniu precum din fața statuii I.L. Caragiale: un cârd de păsări din bronz sunt surprinse zburând. Proiectul presupunea funcționarea monumentului ca fântână arteziană.

Statuia Carbidarului

Până nu cu mulți ani în urmă, în fața birourilor de pe platforma combinatului chimic se afla „Monumentul Carbidarului”, o statuie masivă de fier masiv a unui muncitor de la cuptoarele de carbid, surprins în momentul în care sparge acumularea de material din gura cuptorului pentru a permite carbidului incandescent să curgă în vagoneții de sub ansamblul de cuptoare. Statuia este tipic comunistă: un muncitor solid, cu aspect masiv, grosolan executată, ce în vremurile „bune” ale combinatului mai avea în mâini și ranga specifică pentru carbidari. După cum ne spune Dorel, fost muncitor, „statuia asta a fost prea grea pentru ca s-o poată fura cineva. Are peste o tonă”. Totuși, hoții nu s-au lăsat și, drept răzbunare, au lasat-o fără rangă și fără vizorul specific și pentru oțelari, ce era reprezantat în fața ochilor, prins de șapcă.

Acum statuia a fost transportată cu un camion undeva la un „loc sigur” și se vrea renovarea ei, ca o relicvă a fostei epoci comuniste. Tipic pentru statuie este reproducerea șăpcii specifice doar pentru carbidari; se știe că temperatura de topire din interiorul unui cuptor pentru carbid este mai mare decât cea dintr-o oțelărie. Acum Dorel zice că statuia este „numa’ bună de ciuhă (sperietoare) pentru păsările ce amenință lanurile de porumb sau viile”.

Tot carbidul?

În concluzie, ce anume simbolizează cel mai bine Târnăveniul? În ultimii 50 de ani, acest oraș a însemnat doar Combinatul Chimic și carbidul, uitându-se alte tradiții mai vechi. Poate că ar trebui să nu uităm asta și ca cineva să reproducă o imensă lampă de carbid, undeva în zona centrală, un monument de trei metri din inox, ca simbol al orașului, poate și cu o sursă de lumină. S-ar putea ca ideea să nu fie atât de rea… Simbolul contează. Lampa cu lumina de la capătul tunelului, pe care o tot așteptăm cu toții.

Narcis MARTINIUC

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close