Uncategorized

Lansare “cu cantec” la PSD+PC

Alianta PSD+PC Mures si-a lansat, vineri, cei 12 candidati la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Lansarea a fost urmata de intonarea imnului de campanie al Partidului Social Democrat in interpretarea lui Marcel Pavel, pe versurile poetului Adrian Paunescu si pe muzica lui Victor Socaciu.

Candidatii

si-au recitat “poezia”

In aplauzele celor cateva zeci de simpatizanti ai Aliantei PSD+PC, pe scena amenajata in fata statuii lui Avram Iancu, au urcat pe rand toti cei 12 candidati la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Dupa pre­zen­tarea fiecaruia de catre prezentatorul eve­nimentului, actorul Iulian Praja, candidatii au luat pe rand cuvantul si au prezentat fiecare o parte a programului electoral al Aliantei PSD+PC la nivel national.

Mica brosurica, ce cuprinde cele zece angajamente ale Aliantei pentru 2008-2012 a fost un util material de studiu pentru cei 12 candidati, care au “rupt” fiecare din textul respectiv cate un paragraf, o idee, pe care au prezentat-o multimii. Nici macar nu s-au mai sinchisit sa adapteze textul la nivel local, sa vorbeasca despre problemele concrete ale muresenilor din colegiul in care candideaza, semn ca inca nu stiu prea multe despre ace­stea. Mihai Covaci, candidat pe colegiul uninominal nr. 2 pentru Senat a vorbit despre pensii si tarife sociale la gaze si intretinere. Mihail Antonie, candidat pe colegiul uninominal nr. 3 pentru Senat a vorbit despre tichetele cadou si marirea salariului minim la 1000 de lei. Dupa ce a amintit de redu­cerea TVA-ului la 5% pentru alimentele de baza si cresterea acestuia pentru alimentele de lux, Mihail Antonie a conchis ca “ajung patru ani de galceava, e timpul sa facem ceva treaba”. Corneliu Grosu, candidat pe colegiul uninominal nr. 4 pentru Senat a prezentat si el masurile economice ale Aliantei PSD+PC, precizand ca, daca va ajunge in viitorul Guvern, va impune “niste legi stabile si prietenoase”.

Demagogie la microfon

Avocatul Ioan Sabau Pop, candidatul Aliantei pe colegiul uninominal nr. 2 pentru Camera Deputatilor a avut cel mai lung si ne-la obiect discurs dintre toti cei 12 candidati. Meseria sa de avocat si pledoaria pentru nationalism si-a spus cuvantul in declaratia sa atunci cand acesta a afirmat pentru Ziarul de Mures ca militeaza pentru desfiIntarea Garzii financiare si a Consiliilor Judetene, pe care le considera inutile. Candidatul Cristian Tuca, care doreste sa obtina un fotoliu de deputat in colegiul uninominal nr. 3 a declarat ca va lupta pentru tineri si a prezentat audientei proiectele AlianteI in ceea ce priveste sprijinirea familiei. Cantaretul Victor Socaciu, care vrea sa lase chitara pentru un fotoliu de deputat in colegiul uninominal nr. 4 si-a inceput discursul cu ideea infiintarii unor noi spitale dar a renuntat repede la aspectele medicale si a vorbit despre singurul domeniu in care acesta simte ca are ceva de spus, cultura, pe care a promis ca o va sprijini. I-au urmat apoi la cuvant Andrei Moscviciov, care candideaza pentru Camera Deputatilor in colegiul uninominal nr. 5 apoi Stefan Somesan, care candideaza si el tot pentru un fotoliu de deputat in colegiul uninominal nr. 7. Acesta a vorbit celor prezenti despre invatamant, domeniu pe care Alianta PSD+PC il sprijina, drept urmare promite infiIntarea a o mie de gradinite si o mie de crese. Vasile Gliga, candidat pe colegiul nr. 8 pentru Camera Deputatilor a vorbit despre sprijinul pe care Alianta PSD+PC o va acorda locuitorilor de la sate.

“Sa ne scuipati in ochi daca nu realizam promisiunile”

Dinu Socotar, candidat pe colegiul uninominal nr. 1 pentru Senat a precizat ca Alianta PSD+PC va guverna, nu va conduce, iar guvernarea va fi in folosul cetatenilor, “pentru ca cei multi sa traiasca bine”. Alexandru Petru Fratean, presedintele PSD Mures si candidat in colegiul uninominal nr. 6 pentru Camera Deputatilor a precizat ca Romania are nevoie de liniste politica. “Trebuie sa avem o guvernare calma, nu trebuie sa avem galceava intre partide”, a declarat Fratean. Acesta i-a indemnat pe cei prezenti sa-i scuipe in ochi pe candidatii Aliantei PSD+PC care nu vor indeplini ceea ce au promis. Declarandu-se cu totii “rosii pana la capat”, candidatii au inceput sa cante impreuna cu Marcel Pavel imnul de campanie al PSD. Evenimentul s-a incheiat cu un recital sustinut de Marcel Pavel.

Claudia SAS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close