Uncategorized

Lansarea locală a celui mai cunoscut model Volkswagen

Joi seara, cetatea din Târgu Mureș a fost gazda unui eveniment cu totul și cu totul aparte. Este vorba de lansarea modelului Volkswagen Passat, cea mai reușită lansare auto a anului de până acum.

Gazda manifestării a fost Auto Top, dealerul mărcii Volkswagen, cel care a pus la cale un eveniment pe care invitații cu siguranță nu-l vor uita prea curând. Deși au început cu stângul, mai exact cu o ploaie măruntă, cu câteva probleme tehnice și cu o mașină pe care toți o căutau cu privirea și nu o găseau, până la urmă totul s-a terminat cât se poate de frumos.

Prezentarea a început cu un discurs al directorului Auto Top, Adrian Grosu, care a făcut o prezentare a mărcii Volkswagen și un scurt istoric al unui model devenit deja cunoscut în toate colțurile lumii.

A venit vremea apoi pentru o reprezentație a gazdelor de la Centrul Multimedia Dramafest la sfârșitul căreia s-a produs momentul așteptat de toată lumea. În scenă a intrat vedeta serii, noul Passat. Și nu oricum. Passat a venit pe scenă “sărind” peste zidurile cetății, ajutat de o macara gigantică. Ideea, cel puțin neconvențională, a lăsat publicul mască. Iar celor care stăteau sub Passat, în timp ce acesta cobora încet spre scenă, le-a dat fiori. În timp ce una dintre mașini cobora spre scenă, alte două au intrat în scenă. La scurt timp, invitații le-au luat cu asalt pentru a le inspecta, pentru a le atinge și pentru a se poza la volanul uneia dintre ele. Agitația, care a durat câteva zeci de minute a fost urmată de un foc de artificii ce a încheiat evenimentul, care s-a dovedit o lecție în materie de lansări auto. Ștacheta a fost ridicată atât de mult, încât va fi greu de egalat chiar și de cei care au produs evenimentul, lansarea putând fi comparată cu oricare alt eveniment de acest gen organizat la nivel național.

Vedeta se prezintă …

Noul Passat este un model ajuns la a șasea generație, din acest punct de vedere putând fi considerat cu adevărat matur. Este o mașină completă care a reușit să impună un trend, datorită designului clasic și, totodată, inovator, precum și a dotărilor tehnice.

Iar dacă alte modele noi se construiesc pe platforme vechi, noul Passat folosește o platformă complet nouă. Practic Passat B6 a fost construit de la zero, respectând tradiția modelului, însă impunând și noi standarde. Pentru că majoritatea clienților de Passat au optat pentru variantele standard, noul model recent lansat și-a propus, și a reușit, să fie bine dotat în varianta standard, păstrând totodată un preț rezonabil, sensibil egal cu cel al vechii generații. Practic, noul Passat are mai mult lux, mai multă eleganță, mai multă tehnologie și mai mult confort la același preț cu predecesorul său. S-a crescut astfel raportul calitate – preț, ceea ce va duce cu siguranță la vânzări mai mari.

Dacă nu ați fost la lansare, atunci puteți să vedeți noul produs al casei germane la dealerul Auto Top din Corunca, unde vă puteți programa și la un test drive. Iar dacă vreți să o cumpărați, atunci nu vă mai ținem în suspans și vă spunem că prețurile CIP încep de la 16.213 euro, bani de care vă luați noul Passat echipat cu un motor de 1.6 l ce dezvoltă 102 cp și o cutie manuală în cinci trepte.

Cătălin HEGHEȘ

catalin@ziaruldemures.ro

“Ne-am propus ca această lansare să rămână în mintea invitaților ca evenimentul auto al anului. Ideea cu macaraua, fără falsă modestie, este a mea și vreau să asigur pe toată lumea că totul s-a întâmplat în condiții de maximă securitate, după multe calcule și probe. În materie de lansări este o ștachetă pe care am ridicat-o foarte sus, însă anul acesta vom mai avea încă vreo cinci lansări, care sperăm să fie cel puțin la fel de reușite. Passatul a meritat o astfel de lansare pentru că, deși nu a avut parte de multă publicitate, a fost cel mai bine vândut model din gama Volkswagen. Targetul nostru pentru acest an este cel puțin 200-250 de Passat-uri vândute”,

Adrian Grosu,

director Auto Top, dealer Volkswagen

Show More

Related Articles

Back to top button
Close