Provocarea Hess

Rareori se întâmplă ca un actor să aibă posibilitatea şi bucuria totodată de a juca un rol scris special pentru el. Textul piesei “Hess” a fost scris de dramaturgul Alina Nelega pentru Nicu Mihoc. Spectacolul se joacă la Teatrul Ariel în acest sfârşit de stagiune şi va fi reluat cu siguranţă din toamnă. Până atunci însă de prestaţia actoricească de excepţie a lui Nicu Mihoc se va bucura publicul bucureştean, căci piesa va fi prezentată pe scena Teatrului Act din Bucureşti, la începutul lunii viitoare, între 4 şi 6 iulie. Spectacolul, unul dintre cele mai reuşite pe care Târgu Mureşul le-a văzut vreodată, merită toată atenţia. Ca atare l-am invitat pe Nicu Mihoc la o “scurtă” discuţie despre Hess, despre teatru, despre tot felul.

ZIARUL de Mureş: Ce mai faci, Nicu Mihoc?
Nicu Mihoc: Bine. De-abia m-am trezit. (râde) Am fost aseară la meci. Păcat! Am pierdut. De fapt noi am pierdut calificarea acasă. Ştii, sportul are directă legătură cu teatrul. Adică un actor, ca şi un sportiv de performanţă, trebuie să aibă grijă de propriul trup. Şi mai e ceva, azi îţi iese, mâine nu-ţi mai iese, şi când nu-ţi iese, nu te iartă nimeni, lucru care îşi pune amprenta asupra jocului, şi greşeşti din ce în ce mai mult. Să fim serioşi: când se spune ceva rău de cineva, ne place. Că nimeni nu ţi-o iartă dacă eşti fericit. Dacă omori un om, nici o problemă. Justiţia îşi face treaba, tu îţi ispăşeşti pedeapsa, dar dacă eşti fericit, nu te iartă nimeni.
Pledoarie pentru teatrul direct

ZIARUL: Dar hai să vorbim puţin despre cel mai recent spectacol al tău, “Hess”, o piesă scrisă pentru şi împreună cu tine. Cum te simţi în postura de co-autor?
N.M.: Da, e un text scris de Alina Nelega pentru mine, după discuţii ale noastre. Eu am fost cu ideea să scrie Alina. Eu cu Gabi voiam să facem un spectacol împreună şi nu aveam textul. Dar textul ca atare îi aparţine Alinei 100 la sută. Şi e foarte bine scris. Şi ştii de ce sunt mândru? Pentru că s-a scris un text pentru mine. Eu am mai colaborat de altfel cu ea, la “www”, şi ţin foarte tare la Alina, pentru că e într-adevăr un om de teatru.
ZIARUL: Cum aţi ajuns la Rudolph Hess ?
N.M.: Eu demult voiam să fac personajul acesta. Am fost în liceu pasionat de istorie şi Hess are o istorie care m-a fascinat. Este un om care a stat 47de ani în puşcărie, deşi putea să facă un simplu lucru: să scrie o hârtie prin care să admită că e vinovat. Şi-atunci lucrurile nu s-ar mai fi petrecut aşa.
ZIARUL: Tu, în ŤHessŤ, eşti singur pe scenă. Este greu să susţii un spectacol de unul singur, fără nici un fel de ajutor, în afară de câteva intervenţii muzicale şi jocul de lumini ?
N.M.: Nu-i uşor, dar nu e nici foarte greu. Toată greutatea a fost la noi în muncă. Am căutat cu Gabi să facem cât mai puţin în termeni de mijloace de expresie teatrală convenţională, decoruri, costume etc. Există două moduri de a face teatru, bine sau prost. Teatrul bun este acela care emoţionează. Nu-mi place să mă duc la un spectacol care nu-mi dă nici un tip de emoţie. Atunci e totul degeaba. Iar noi am preferat în acest spectacol să nu apelăm la tot soiul de cârje, de ajutoare. Am vrut să mergem înspre simplitate, rafinare. Şi aşa am şi început. Dar, culmea, am intrat la un moment dat într-o perioadă în care am folosit o mulţime de obiecte de recuzită. A fost o perioadă de frământări. Eu am avut vreo trei săptămâni în care repetam împotriva mea. Patinam în gol. Aveam nevoie de tot felul de chestii, bară de inox, scenă cu schelărie, valize. Le-am adus pe toate pe scenă, ca după aceea să le scoatem total, să nu mai fie nimic.
ZIARUL: Spuneai la conferinţa de presă de săptămâna trecută ceva de genul, “cu cât spui mai puţin, cu atât spui mai mult” ? Aşa vezi tu teatrul ?
N.M.: Eu am lucrat cu nişte regizori care au însemnat foarte mult în drumul ăsta al meu. Cristi Popescu, de exemplu, care era primul adept în România al teatrului direct. Şi am avut şansa de a lucra cu el nu în unu, ci în patru spectacole. Era vorba de un teatru clar, fără brizbrizuri, direct. Pentru că până în Â’89, noi eram obişnuiţi să vedem ce se ascunde în spate, să băgăm câte o şopârliţă. Nu, domÂ’le, trebuie să fii direct. Tu trebuie să joci situaţia aia. Nu altceva. Eu acum cred că trebuie mers pe teatrul direct. Acum, la ora asta, eu aşa fac teatru. Şi e foarte greu pentru că tu, ca actor, trebuie să înţelegi cum gândeşte personajul. E o chestiune de matrice. Eu n-am teoriile astea cu “am intrat în pielea personajului”. Trebuie prins mecanismul lor de gândire.
“Eu îmi apăr personajul până în ultimă consecinţă”

La fel, în “Hess”, pe mine nu m-a interesat că omul are 93 de ani, ci am încercat să văd ce se află în mintea sa, din ce aluat este el format. Şi are câte ceva şi din Vadim Tudor şi din alţi dictatori. Hess este un tip periculos, el vrea să facă ordine, să cureţe lumea, să o purifice. Iar Alina avea dreptate când numea piesa un studiu al răului, pentru că un atare personaj prezintă un mare pericol. El vorbeşte despre necesitatea de a rade tot ce nu-i sănătos, tot ce
nu-i frumos. Aceasta este interpretarea pe care o dă el celor zece porunci ale Domnului. Cineva spunea odată că dacă Hess s-ar fi apărat la procesul de la Nurenberg prin textul Alinei, ar fi fost salvat. Bine, eu îmi apăr personajul. Eu îl apăr pe Hess până în ultimă consecinţă. Şi am avut probleme cu textul. Eu sunt un om care crede în Dumnezeu. Nu sunt un habotnic, dar am o relaţie cu Dumnezeu.
ZIARUL: Dar Hess se revoltă împotriva lui Dumnezeu, se luptă cu El.
N.M.: Da, se revoltă. Eu am avut o mare problemă cu cearta aceea. La fel şi Gabi. Hess îl blasfemiază, se crede egalul lui. Îmi spui mie, tu, care eşti un oligofren, mut, surd, orb, analfabet, faci semne, spune Hess adresându-se divinităţii. Şi apoi am spus, măi, nu se poate, Hess îl iubeşte pe Dumnezeu. Pentru că Hess se ceartă tot timpul cu Dumnezeu, dar o face pentru că îl iubeşte, deoarece crede în el. Şi mergem apoi în literatură şi vedem că şi Arghezi a traversat aceeaşi criză. Un om care se luptă cu Dumnezeu, ţine la el. Sigur, Hess exagerează. Judecând la rece, Hess a fost mai puţin vinovat decât alţi criminali nazişti, după părerea mea. El a fost periculos în sfera politicului şi aici nu intru în detalii, dar totuşi, el a fost propus de 300 de mii de tineri suedezi pentru Premiul Nobel pentru pace. Îţi dai seama că resuscita o mişcare nazistă în ţările scandinave foarte periculoasă. Şi de-asta a fost ţinut închis la Spandau.
Am trădat teatrul
de două ori

ZIARUL: Tu cum te împaci acum cu Dumnezeu ?
N.M.: Bine. Am trecut peste etapa asta. Eu sunt actor şi când sunt pe scenă trebuie să-l apăr pe Hess. Îi dau dreptate sută la sută. Deşi e periculos. Căci şi după ce pleci de pe scenă, sunt câteva personaje care te marchează şi lasă puţin din caracterul, din lumea lor, în sufletul şi-n mintea ta. Şi descoperi peste vreo câţiva ani că eşti compus din vreo patru-cinci oameni. Dar eu fac teatru cu pasiune. Şi de fiecare dată când am trădat teatrul am plătit. L-am trădat de două ori.
Ziarul: Cum l-ai trădat?
N.M.: Am făcut parte din direcţia Teatrului, zicând că pot schimba ceva. Dacă aş fi putut schimba ceva profund, aş fi fost mulţumit. Dar n-am reuşit. Şi-atunci am plecat. A doua trădare a fost atunci când am intrat adânc în politică. Foarte adânc. A fost a doua trădare, pentru că nu mai aveam relaţie cu scena, nu mai jucam. Şi am fost foarte dezamăgit.
ZIARUL: Şi cu femeile cum te împaci ? Sunt toate nişte fiinţe inferioare care, după vârsta de 40 de ani “ar trebui eutanasiate cu blândeţe”?
N.M.: Nu. Nu. Alina era la repetiţii şi-mi spunea “Nicu, nu, tu nu poţi să faci monologul ăsta. Tu iubeşti femeia. Fii rău!” Da, dar îmi trebuie timp, spuneam, pentru că eu n-am această părere despre femei.
Ziarul : E oarecum paradoxal, pentru că lucrul acesta a fost spus, a fost scris de o femeie.
N.M.: Da, pentru că ea probabil cunoaşte foarte bine cutiuţa bărbatului.
ZIARUL: Unde te simţi cel mai bine când nu eşti pe scenă?
N.M.: Acasă, cu fetele mele.
Interviu realizat
de Diana SĂCĂREA

Cine a fost Rudolf Hess?

Rudolf Hess s-a născut în 1894, în  Alexandria, Egipt. A intrat ca voluntar în armata germană, în 1914. După război, Hess s-a alăturat organizaţiei de extremă dreaptă Freikorps. S-a alăturat Partidului Naţional- Socialist German, la 1 iulie 1920. În 1923 a luat parte la puciul eşuat al lui Hitler de la Munchen. Hess a fost arestat şi închis alături de acesta. În închisoare Hitler i-a dictat lui Hess conţinutul cărţii “Mein Kampf”. După eliberarea din puşcărie, în 1925, Hess a fost mai mulţi ani secretarul personal al lui Hitler. La 21 aprilie 1933 Hitler l-a făcut aghiotantul său. Hess a demonstrat o devoţiune aproape religioasă, o loialitate fanatică şi o obedienţă absolută faţă de Hitler.
Din cauza luptei pentru putere din anturajul lui Hitler, Hess s-a simţit ignorat şi a încercat să-şi recâştige influenţa, punând la cale celebrul său zbor în Marea Britanie. Pe 10 mai 1941 a zburat cu un avion până în Scoţia. Hess a încercat să convingă Guvernul britanic că Hitler doreşte spaţiul vital pentru poporul german numai în estul continentului şi că Furerul nu vrea să distrugă o naţiune nordică prietenă. Englezii l-au considerat instabil mental şi l-au trimis în închisoare, ca pe orice prizonier de război. În 1945, Hess a fost trimis în Gemania şi judecat de Tribunalul de la Nurenberg. A fost găsit vinovat de crime împotriva păcii şi conspiraţie împotriva păcii. A fost condamnat la închisoare pe viaţă. În timpul procesului el a declarat că Hitler a fost cel mai mare fiu al naţiunii germane, că nu regretă nimic şi că dacă s-ar mai naşte o dată ar face exact ceea ce a făcut.
S-a sinucis în 1987, la vârsta de 92 de ani.