Legendele numelui comunei

Pentru cunoașterea evenimentelor istorice locale trebuie cunoscute anumite legende care se păstrează în memoria bătrânilor din sat și care, majoritatea, au un anumit sâmbure de adevăr fiind, unele dintre ele, verificabile prin diferite documente. Pentru originea numelui satului se vehiculează mai multe variante. Prima variantă spune că numele satului, Sânger, ar deriva de la o pădure mare din apropiere în care se găsește un arbust cu numele de sânger. Arbustul este folosit pentru confecționarea unor măturoaie cu care se mătură prin curte sau prin grajduri, sau pentru confecționarea unor coșuri cu care se pot transporta diferite materiale din gospodărie. Este interesant că oamenii mai bătrâni știau să confecționeze din tulpinile acestui arbust și alte obiecte decorative sub formă de coșulețe mici pentru ouă de paști sau pentru covrigi de Crăciun. A doua variantă spune că undeva pe teritoriul satului a avut loc o luptă între două armate (nu se știe care) și, din cauza mulțimii morților și a sângelui scurs, apa care trecea prin mijlocul satului avea culoarea roșie. A treia variantă susține că numele provine de la un deal înalt din partea de sud a satului unde a fost pe vremuri o mănăstire veche și ale cărei turle se vedeau de la mare distanță.

Se presupune că primii maghiari care au venit în vechime pe a­ce­s­te meleaguri ar fi atribuit dealului numele de ,,semnul sfânt”, care în traducere liberă ar suna ca și vechea denumire a satului în limba maghiară. A patra variantă, la fel din tradiția maghiară, spune că numele satului ar veni de la un oarecare călugăr care a trăit în pădurile din apropiere și care ar fi avut numele de Gelert. Datorită faptului că acest călugăr a fost considerat de către oameni sfânt, adică sfântul Gelert de aici s-a format numele satului. Aceste variante au fost analizate și se încearcă să se găsească acea variantă care ar corespunde încâtva realității. În monografiile existente, întocmite în diferite perioade istorice, nu s-a ajuns la un punct comun privind numele satului, fiecare autor susținând cu argumente una sau alta dintre variante, dar care nu reușesc să convingă datorită puținului sau inexistentului material istoric. Rămâne ca pe viitor să mai apară și alte date care ar putea susține sau infirma cele constatate de noi. Bătrânii din localitate mai povestesc că demult, demult a trecut prin sat drumul romanilor care veneau de la Turda și mergeau la Târgu Mureș. « Căutând documente care să ateste sau să infirme cele spuse de bătrâni am aflat că între Sânger și Papiu Ilarian, sub un deal, s-au găsit materiale arheologice de factură romană, căramizi, fragmente de vase, numeroase blocuri de piatră, unele

chiar cu inscripții, dar care multe dintre ele au dispărut. În muzeul de istorie de la Alba Iulia se păstrează un altar cu inscripție a unui veteran din legiunea a-V-a Macedonica care își avea sediul la Turda, care este posibil să fi fost localnic sau să fi fost împroprietărit pe aceste locuri. Se poate spune că legenda ar avea un sâmbure de adevăr, păstrat de memoria oamenilor locului”, ne-a explicat profesorul Emil Șerban. O altă legendă locală spune că la Revoluția din 1848 în localitatea Sânger au fost peste 100 de morți – este interesant că această cifră se regăsește și în unele documente referitoare la revoluție, dar nu se precizeaza alte amănunte, Sângerul fiind a doua localitate, după orașul Târgu Mureș ca număr de morți. Revoluția din 1848 a avut un răsunet deosebit în Sânger, dovadă fiind faptul că un fiu al acestui sat, Gligorie Olariu, coleg de studenție la Cluj cu ceilalți revoluționari pașoptiști, a fost numit de către prefectul Legiunii de câmpie, Alexandru Bătrâneanu, comandant, tribun, peste revoluționarii din satele din jur.

Documente istorice arheologice, numismatice, arhive

“Pentru a studia care a fost evoluția numelui satului de-a lungul istoriei am găsit că localitatea a purtat diferitedenumiri, dar care toate au fost traduceri ale numelui Sânger în diferite limbi ale vremii și cu diferite grafii: latina, maghiara, germana”, mai spune profesorul Emil Șerban. Prima mențiune este din 1328 ca “poss. Scengyel”, în 1333 “sacerdos de Zengyel”, în 1334 Stengel, în 1464 Zenthgel, în 1478 Mezewzengyel, 1491 Mezewzengel, 1500 Zenghyel, 1513 Zengyel, 1519 Zenghel, 1522 Mezew Zenghyel, 1585 Zengiel, 1587 Meszeoszengyel, 1661 Szengel, 1733 Szentgyel, 1750 Mezei Szentgyol, 1760 Mezo Szengyel, 1824 Szinser, 1850 Szindser de pe Kampie, 1854 Mezo-Szengyel, Sanjeru de pe Campie. “Este interesant de notat că localnicii pronunță cuvântul Sânger la fel cum se pronunță pe câmpie toate cuvintele care conțin grupul ge, o formă specifică acestei zone, și nu cunosc corespondent pentru redarea grafică a fonemului respectiv. Este o formă intermediară între ge-gie-dge-dgie, fapt care a făcut ca la scrierea în limba latină, maghiară sau germană să nu fie corespondent și să se scrie o variantă asemănătoare, aproximativă, mai mult o transcriere fonetică. Faptul că i s-a mai adăugat și Mezei, Mezo, de pe Kampie, de pe Câmpie este pentru a-l deosebi de o altă localitate din estul Reghinului care purta numele de “de pădure”. Aproape toate localitățile din această zonă a câmpiei au purtat sau mai poartă numele “de câmpie”.