Politică

Liberalii mută pentru 2016: Ciotlăuș, candidată la Primărie

Liberalii mută pentru 2016: Ciotlăuș, candidată la Primărie – Ziarul de Mures

Viceprimarul municipiului Târgu-Mureș, Ionela Ciotlăuș, a fost realeasă sâmbătă, 27 aprilie, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL) Târgu-Mureș. Ionela Ciotlăuș a fost sigurul membru al PNL care s-a înscris în competiția pentru șefia organizației municipale, fiind aleasă cu 181 de voturi „pentru†din cele 202 de voturi exprimate. 

Anunțul zilei și poate al începutului politic al anului 2013 a fost făcut de Ciprian Dobre, președintele PNL Mureș și vicepreședinte național al partidului, care a dezvăluit că echipa condusă de Ionela Ciotlăuș va începe o nouă bătălie politică, miza fiind câștigarea în 2016 a alegerilor pentru Primăria Târgu-Mureș.

Molnar, Togănel, Lukacs și Pui, vicepreședinți

În cadrul Adunării Generale a PNL Târgu-Mureș, găzduită de sala de spectacole a Ansamblului Profesionist „Mureșulâ€, a fost desemnată și componența Biroului Politic al organizației municipale, care va avea în componență patru vicepreședinți: Molnar Ervin (107 voturi), Mara Togănel (105 voturi), Lukacs Lorand (102 voturi) și Sebastian Pui (100 de voturi). 

12 membri „plini†și 7 supleanți

Cei 12 membri aleși în Biroul Politic sunt Dan Sîmpălean (96 de voturi), Ovidiu Butuc (94 de voturi), Marius Cerghizan (91 de voturi), Călin Ceontea (87 de voturi), Luminița Gherendi (86 de voturi), Augustin Loghin (84 de voturi), Lucian Lazăr (81 de voturi), Manuel Butiulca (78 de voturi), Iolanda Cătinean (77 de voturi), Mircea Claudiu Silvaș (75 de voturi), Mircea Urzică (72 de voturi), Raul Boroș (71 de voturi), iar cei șapte membri supleanți sunt Nadia Rață (68 de voturi), Horea Șarlea (62 de voturi), Vasile Popșor (61 de voturi), Jozsa Mihai (56 de voturi), Mircea Bădulescu (54 de voturi), Ioan Covaciu (53 de voturi) și Alexandru Luca (48 de voturi).

8 candidați, în afara Biroului Politic

Pe lista celor 31 de candidați s-au mai aflat: Ionuț Florea, Gabriela Furnea, Vasile Grebenișan, Horațiu Moldovan, Ioan Moldovan, Sorin Aurelian Pop, Marius Popa și Florian Turdean.

Buicu vrea rezultate bune și în viitor

Evenimentul a fost găzduit de sala de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul†și s-a bucurat de participarea unor invitați din rândul altor formațiuni politice.  Deputatul PSD Florin Buicu i-a îndemnat pe liberali să continue bătăliile electorale cu aceeași abnegație precum cele din 2012. „USL trebuie să-și atingă toate obiectivele, așa că pe de o parte vin și vă mulțumesc dumneavoastră pentru munca depusă până acum, dar pe de altă parte nu trebuie să ne oprim, trebuie să muncim în continuare și trebuie să menținem rezultatele bune, pe care ni le dorim, și în următoarele lupteâ€, a afirmat Florin Buicu.

Matei, apel la prețuirea competenței

Președintele Partidului Conservator Târgu-Mureș, Liviu Matei, a făcut apel la echilibru și respectarea valorilor cum ar fi competența și profesionalismul. “Partidul Conservator militează pentru un echilibru în actul guvernamental, pentru prețuirea competenței și profesionalismuluiâ€, a subliniat Liviu Matei. 

Puiac, colaborare bună cu USL

Consilierul local UNPR Claudiu Puiac s-a declarat mulțumit de colaborarea avută cu colegii USL. „În calitate de consilier local, împreună cu colegii liberali am început o colaborare fructuoasă și consider că această colaborare are resurse care sunt pe departe de a fi exploatateâ€, a spus Claudiu Puiac.

Poptămaș, mândru de guvernarea 1996-2000

PNȚCD Mureș, Dimitrie Poptămaș, a rememorat momentele guvernării 1996-2000, pe care a caracterizat-o ca fiind o pagină frumoasă în istoria țării. „Am avut o guvernare împreună, între 1996 și 2000, atunci când eram aliați în acea Convenție Democratică, și care de ce să nu recunoaștem, a rămas o pagină frumoasă , o pagină de dezvoltare dinamică a Românieiâ€, a precizat Dimitrie Poptămaș.

„Verziiâ€, susținere pentru USL

Președintele Partidului Verde Mureș, Constantin Lupaescu, a arătat disponibilitatea formațiunii politice pe care o reprezintă pentru susținerea USL. „Partidul Verde din România este partener al Uniunii Social Liberale și am onoarea să fiu aici pentru a vă prezenta salutul „verzilor†din România și pentru a vă aminti sprijinul total pe care îl oferă „verzii†Uniunii Social Liberaleâ€, a transmis Constantin Lupaescu.

Femeile liberale, alături de Ionela Ciotlăuș

Președintele Organizației de Femei Liberale (OFL) Târgu-Mureș, Dana Roatiș, a transmis mesajul colegelor pe care le reprezintă și a reamintit susținere femeilor liberale pentru proiectele Ionelei Ciotlăuș. „Suntem alături de ea, ne-am bazat pe ea, pe seriozitatea ei și ne-am mândrit cu ea și cu realizările ei, iar astăzi, cu toată căldura și prietenia noastră, o să îi dăm încă o dată votul nostruâ€, a afirmat Dana Roatiș. „Se spune că o echipă se construiește nu unul în spatele celuilalt sau pe umerii celuilalt, ci mână în mână, și Ionela a înțeles acest lucruâ€, a adăugat președintele OFL Târgu-Mureș.

Einstein, citat de Pui

Consilierul local Sebastian Pui a afirmat că „trebuie să păstrăm un președinte care și-a dovedit capacitate și devotamentul față de organizație†și a prezentat câteva impresii personale despre actualul viceprimar liberal al municipiului, despre care a afirmat că e mult prea perfecționistă, perseverentă, elegantă și mereu stăpână pe situație. „După cum spunea Einstein, încearcă să fii un om de valoare și nu neaparat un om de succes. Doamna Ciotlăuș a demonstrat de-a lungul timpului că este un om deosebit, un om special, un om de reală valoare care știe ce are de făcut oriunde și oricândâ€, a subliniat Sebastian Pui.

Ceontea vrea primar PNL peste patru ani

Liderul Organizației Pensionarilor Liberali Târgu-Mureș, Călin Ceontea, și-a încurajat colegii de partid să depună eforturi astfel încât în 2016 municipiul Târgu-Mureș să aibă un primar liberal. „Sper ca prin votul dumneavoastră să reușim să aducem în această urbe un primar liberal. Sunt convins că ați înțeles mesajul meu și nu doresc altceva decât să mă anunțați peste patru ani că ați votat așa cum eu vam propus acumâ€, a afirmat Călin Ceontea.

Mora crede în promovarea tinerilor

În alocuțiunea sa, senatorul Akos Mora a vorbit, printre altele, despre importanța promovării tinerilor în structurile de conducere ale PNL. „Județul Mureș a avut acea șansă de a putea să promovăm tinerii, de a putea să mizăm pe competența lor, de a putea să mizăm pe ceea ce înseamnă o gândire curată, o gândire nealterată, o gândire pozitivăâ€, a precizat Akos Mora. „Ionela a renunțat la ceea ce înseamnă carieră personală pentru a face politică și dincolo de faptul că avem o datorie morală față de ea, de a o sprijini în această bătălie importantă din cadrul Consiliului Local Târgu-Mureș, avem și o datorie morală față de ea pentru că a renunțat la niște privilegii ca să spun așa în viața personală, și aici mă refer la locul ei de muncă, care a fost chiar compromis din punct de vedere politic, la un moment dat a deranjat prea multă lumeâ€, a adăugat Akos Mora.

Startul campaniei electorale, dat de Dobre

În discursul pe care l-a susținut, președintele PNL Mureș a dat startul campaniei electorale pentru funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș, propunerea liberalilor fiind Ionela Ciotlăuș. „Cred că național-liberalii trebuie să ia o decizie fermă, trebuie să aibă o opțiune clară pentru 2016, la Primăria municipiului Târgu-Mureș. Trebuie să spun astăzi foarte deschis că atunci când cred într-un lucru, mă duc până la capăt. Cred că opțiunea pe care trebuie să o ia național-liberalii din Târgu-Mureș este de a intra pur și simplu în campanie electorală pentru câștigarea Primăriei Târgu-Mureș în 2016. Cred că Ionela Ciotlăuș, echipa domniei sale, au nevoie în primul rând de suportul dumneavoastră, au nevoie și de încrederea dumneavoastră. Național-liberalii trebuie să creadă că pot să câștige Primăria la Târgu-Mureșâ€, a afirmat Ciprian Dobre.

Ciotlăuș, mulțumiri familiei și echipei

Înainte de aprobarea de către Adunarea Generală a descărcării de gestiune și depunerea mandatului de președinte al PNL Târgu-Mureș, Ionela Ciotlăuș a mulțumit familiei și colegilor pentru susținerea arătată. „Vreau să mulțumesc echipei cu care am muncit de-a lungul acestor patru ani, vreau să mulțumesc în primul rând familiei mele pentru sprijinul pe care mi l-a acordat, pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și ceea ce va face de acum înainte. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și m-au sprijinit, vreau să mulțumesc tuturor celor care au dovedit că îmi sunt adevărați prieteniâ€, a afirmat Ionela Ciotlăuș.

Credință, voință și putere

Lucrările Adunării Generale au continuat cu discursul candidatului la președinția PNL Târgu-Mureș. „Vreau să vă spun că voi candida pentru că am credința, voința și puterea de a merge mai departe cu voiâ€, a spus viceprimarul USL. „Partidul Național Liberal nu trebuie să renunțe la valorile sale, la identitatea sa, la solidaritatea sa internă și să creascăâ€, a completat Ionela Ciotlăuș, care le-a amintit colegilor de partid că liberalii au responsabilitatea de a achita cu onoare cecul în alb oferit de târgumureșeni în alegerile din 2012.

Nadia Rață, gânduri despre liberalism

Înscrisă la cuvânt în afara discursurilor prevăzute în ordinea de zi, Nadia Rață, inspector școlar adjunct, a accentuat importanța competiției în cadrul PNL, a partidelor politice și a societății, transmițând apoi câteva gânduri celor prezenți în sală. „Cred că un liberal adevărat trebuie să știe să își adune echipa în jurul lui și nu să o dezbine. Cred că un liberal adevărat trebuie să își folosească echipa, și nu pentru a-și realiza ambițiile personale. Cred că un liberal adevărat trebuie să aibă în sânge acest spirit de echipă și să știe să învețe să asculteâ€, a subliniat Nadia Rață. „Cred că un liberal adevărat disprețuiește minciuna, reaua credință, indivia, patima, dezordinea și ura. S-a pomenit înainte faptul că ar trebui să ne ferim de jocurile de culise. Într-adevăr, cred că dacă nu putem s-o facem în interiorul organizației, cu atât mai puțin vom reuși să transmitem acest mesaj în afara eiâ€, a mai spus Nadia Rață.

Comisia de numărare a voturilor, sursă de tensiune

Au mai vorbit, în afara ordinii de zi, Mircea Bădulescu și Mircea Prozan, după care Ciprian Dobre a propus ca în cadrul comisiei de numărare a voturilor să își desfășoare activitatea cinci persoane și nu șapte cât era propunerea inițială – considerată nestatutară de liderul PNL deoarece nu beneficiase de girul Adunării Generale. Astfel, cei prezenți au făcut propuneri pentru componența comisiei de numărare a voturilor, după care acestea au fost supuse votului deschis.

Considerând că prezidiul Adunării Generale nu a numărat corect voturile exprimate în cazul câtorva propuneri, fapt acuzat de Ioan Covaciu, Ionela Ciotlăuș a propus reluarea procedurii de vot, ideea fiind respinsă de președintele PNL, aflat în fruntea prezidiului. Deranjat de modul în care prezidiul contabiliza mâinile ridicate ale liberalilor prezenți în sală, fostul consilier județean Marius Popa a anunțat că renunță la candidatura pentru Biroul Politic și a ieșit pe coridor, fiind imitat la puțin timp de alți doi candidați, Sebastian Pui și Gabriela Furnea. „Dacă așa numărăm de față, cum o să numărăm buletinele de vot?â€, a întrebat cineva din sală.

În cele din urmă, comisia de numărare a voturilor a avut următoarea componență: Alexandru Gyorgy, Emil Lucaci, Cosmin Rus, Cosmin Butiulca și Neli Șimon.

Foaia de parcurs pentru 2016, stabilită

A urmat procesul electoral, desfășurat în ordinea alfabetică a electorilor, starea de tensiune aplanându-se odată cu finalizarea votului și anunțarea rezultatelor oficiale. „Cred că înainte de orice trebuie să subliniem unitatea de care a dat dovadă Partidul Național Liberal, organizația de Târgu-Mureșâ€, a afirmat Ciprian Dobre. „Astăzi ne-am fixat, în această Adunare Generală, scopul pentru 2016. Anunțarea candidaturii Ionelei Ciotlăuș pentru Primăria Târgu-Mureș în 2016 trebuie să reprezinte foaia de parcurs și programul de activități a organizației Târgu-Mureșâ€, a mai spus președintele PNL Mureș.

Start către o nouă bătălie politică

Discursul final al Adunării Generale a fost susținut de Ionela Ciotlăuș, care a apreciat incidentul legat de comisia de numărare a voturilor ca fiind o „defecțiuneâ€. Totodată, viceprimarul USL a anunțat că noua echipă pe care o conduce este pregătită să câștige alegerile locale din 2016. „Regret foarte mult „defecțiunea†care s-a petrecut legat de comisia de numărare a voturilor, important este rezultatul, important este că toți suntem de acord că este un moment zero pentru această nouă echipă la care plecăm împreună și așa cum spuneam înainte, la depunerea candidaturilor, vrem să dovedim tuturor că vom fi cea mai importantă forță politică pe scena politică din Târgu-Mureșâ€, a arătat Ionela Ciotlăuș.

You may also like…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close