Prin cenușa “imperiului” CNSAS
“Cazul Vadim” a atras din nou atenția asupra Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității, care nu este lăudat, ci, din nou, bălăcărit. Cu acest prilej am avut și șansa de a afla că poliția politică în cazul unui personaj nu se constată, ci se votează!!! Adică patru membri ai CNSAS au votat “pentru”, susținând că Vadim Tudor a făcut poliție politică, iar patru membri au votat “împotrivă”. Printre aceștia din urmă se numără și președintele Colegiului, Gheorghe Onișoru, a cărui vot este dublu, astfel că liderul PRM a fost curățat și uscat de toate păcatele.
Fără a mai face referire la Onișoru – care mie mi se pare dubios și părtinitor, într-o funcție în care tocmai aceste caracteristici nu ar trebui să existe -, trebuie să subliniez imperfecțiunea legii în baza căreia se iau deciziile în CNSAS. E clar că, dacă se ajunge la vot, aici arbitrariul se simte ca peștele în apă. Și tot la fel de clar rezultă că nu există prevederi clare și o “grilă” în baza căreia să se poată stabili exact cine a făcut poliție politică și cine nu. De ce s-a ajuns aici?! Tocmai pentru că “Legea Ticu” – realizată după ce parlamentarul țărănist a fost în Germania la documentare, unde a văzut cum sunt studiate arhivele STASI (corespondentul Securității și Republica Democrată Germană) -, a fost “spintecată” în Parlament, de oameni care nu avea interesul să se afle adevărul, deoarece parlamentarii înșiși aveau un roi de muște pe căciulă. Așa că o lege clară și simplă a ajuns stufoasă și cu portițe care lasă loc de interpretări. Să spune că un contract, cu cât este mai stufos, cu atât este mai dubios, iar în cazul acestei legi lucrurile stau întocmai.
Dar șicanele nu s-au oprit aici. Ani de zile CNSAS nu a avut un sediu, apoi nu a avut depozite pentru arhive, iar SRI a livrat dosarele cu țârâita. Destul ca membrii Colegiului să fie hărțuiți psihic și să-și piardă vremea cu chestiuni procedurale, în loc să ia la puricat dosarele. Destul ca instituția, per ansamblu, să fie compromisă și cu credibilitatea făcută vraiște. După ani de umiliri și luptă cu morile de vânt, Dinescu și Pleșu s-au săturat să mai fie folosiți drept lustragii ai unor dubioși, iar “Cazul Vadim” a pus capac la toate. Dintre demisii lipsește, deocamdată, cea a lui Patapievici. Explicația e simplă. Patapievici a anunțat de nenumărate ori că nu renunță la această luptă cu vechile structuri, și că preferă să bâzie ca o muscă în jurul SRI, decât să-i dea acestei instituții plăcerea de a mai bifa o victorie.
La ora când scriu aceste rânduri, Dinescu și Pleșu erau rugați de diverse persoane influente să revină la sentimente mai bune. Poate că ei se vor întoarce, dar cât vor mai putea rezista în asemenea condiții. Dacă nici cu o eventuală întoarcere a lor nu se va schimba ceva, atunci nu mai e nici o șansă. Ä‚stimp, Onișoru a început să plângă pe umerii Parlamentului, pentru că CNSAS nu mai poate funcționa. A cerut chiar măsuri de urgență, deoarece bat alegerile la ușă, dar n-are cine să se holbeze prin dosare și nu mai există cvorum pentru spălarea altor cadavre. Doi membrii propuși de PSD nu mai vin la ședințe de un an, iar un al treilea mebru CNSAS (tot pe filieră PSD) și-a dat demisia, nu înainte de a fotocopia unele “dosare fierbinți”.
În ce privește verificarea candidaților și aleșilor, aceasta continuă să nu fie credibilă, câtă vreme o mare parte din arhive se află în custodia SRI. Câtă vreme apar documente compromițătoare despre Opoziție (vezi Cazul Băsescu, care dacă a făcut poliție politică trebuie să-și ducă crucea!), venite pe filiera MapN. Compromiterea instituției a reușit cu brio, iar securisto-sereiștii nu pot decât
să-și frece mâinile de bucurie.
