Uncategorized

Florea – 14 capete de acuzare

Curtea de Conturi Mureş a identificat alte 14 capete de acuzaţie la adresa primarului Dorin Florea * Dacă dezbatem situaţia prin prisma ambelor rapoarte – 2001 şi 2002 – Dorin Florea este cu un picior după gratii * Licitaţii trucate, conturi vraişte, inventarierea patrimoniului într-un mod execrabil – sunt doar câteva elemente care distrug credibilitatea lui Dorin Florea * ZIARUL de Mureş rămâne consecvent în demascarea ilegalităţilor din Primăria Târgu Mureş

ZIARUL de Mureş vă prezintă în această ediţie cele 14 capitole din cauza cărora Dorin Florea este considerat vinovat de către inspectorii financiari ai Curţii de Conturi Mureş. Raportul întocmit de instituţia de control se referă la activitatea din 2002, dar extrem de important este următorul aspect: Dorin Florea nu a primit din partea Consiliului Municipal Târgu Mureş, în nici unul din anii mandatului său, descărcarea de gestiune! Povestea prinde crustă penalăÂ…

1. Nu au fost incluse în Bugetul de venituri şi cheltuieli creanţele bugetare neîncasate de la contribuabili în anii anteriori. De asemenea, trebuiau prevăzute şi penalităţile şi majorările de întârziere aferente acestor creanţe. Răspund Dorin Florea şi directorul economic Kiss Imola
2. Nu au fost incluse în inventarul Patrimoniului Primăriei Târgu Mureş, şi nici în bilanţul contabil toate elementele patrimoniale ce constituie proprietatea publică a Municipiului Târgu Mureş. Deficienţele au fost constatate atât din punct de vedere cantitativ cât şi valoric. În acest sens merită menţionat că există bunuri imobile evaluate la “0” lei. Răspund Dorin Florea şi Kiss Imola.
3. Nu s-a procedat la executarea silită a datornicilor pentru a se recupera datoriile către buget.
S-au constatat grave deficienţe cum ar fi faptul că nici o persoană fizică sau juridică nu a fost executată silit prin metoda sechestrării bunurilor şi valorificarea acestora în vederea recuperării datoriilor. Răspund Dorin Florea, Kiss Imola, Ercsei Francisc – şef Serviciu Impozite şi Taxe şi Szoverfi Vasile – şef Serviciu Executare Silită.
4. Nu s-au încasat diferenţele de taxe pentru autorizaţiile de construcţie emise de Primăria Târgu Mureş, în sumă de 189 milioane de lei la care s-au calculat penalităţi de 63,569 milioane de lei. Răspund Dorin Florea şi Marchievici Carmina – şef Serviciu Autorizări.
5. Nu s-au verificat autorizaţiile de construcţie care au depăşit termenul de execuţie şi au expirat, şi de asemenea, nu s-au verificat valorile reale ale construcţiilor realizate. Răspund Dorin Florea şi Marchievici Carmina.
6. Nu s-au încasat din viza anuală acordată persoanelor fizice autorizate şi taxele provenite din veniturile realizate de persoanele care funcţionează în baza unor autorizaţii de funcţionare. Prejudiciul se ridică la 269,595 milioane de lei din taxa pentru viza anuală şi 169,4 milioane de lei din taxa pe venit, la care s-au calculat 260 de milioane de lei penalităţi şi majorări de întârziere. Răspund Dorin Florea, Kiss Imola şi Bako Laszlo – director Acţiuni Social -Culturale şi Patrimoniale.
7. Nu s-au încasat veniturile cuvenite bugetului local din concesionarea terenurilor, în valoare de 133,658 milioane de lei şi 73,503 milioane de lei penalităţi. Răspund Dorin Florea, Kiss Imola şi Grama Maria – şef Serviciu Concesionări.
8. Nu s-au încasat sumele cu titlu de garanţie la contractele de concesiune din care cota parte a Primăriei era de peste 25 de milioane de lei în 2002. Răspund Dorin Florea, Kiss Imola şi Grama Maria.
9. Nu s-au aplicat facilităţile financiare oferite prin contract ferm de SC SOCOT SA Târgu Mureş, în cadrul lucrării de modernizare a străzii Gheorghe Doja. Sumele depăşesc 2 miliarde de lei. Răspund Dorin Florea şi Rodica Fărcăşan – şef Serviciu Investiţii.
10. Nu a fost organizat şi nu s-a exercitat controlul financiar preventiv şi nici auditul intern în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Răspund Dorin Florea şi Kiss Imola.

Noi procese ale Primăriei

Ultimele patru capitole din raportul Curţii de Conturi sunt şi cele mai grave. Acestea vor ajunge în atenţia Tribunalului Mureş.
11. Curtea de Conturi a constatat un prejudiciu de 1,623 miliarde de lei ca urmare a neîncasării veniturilor pentru ocuparea locurilor publice de desfacere, datorii care au fost anulate nelegal. Prin anularea acestora, evident nu s-a mai încercat recuperarea lor. Răspunderea s-a reţinut în sarcina lui Dorin Florea şi a lui Kiss Imola.
12. Un alt prejudiciu important este cel relatat pe larg săptămâna trecută – privind decontările ilegale către diferite instituţii medicale, în valoare de 973,513 milioane de lei. Răspunderea aparţine lui Dorin Florea şi Kiss Imola.
13. Primăria Târgu Mureş a efectuat plăţi ce au depăşit prevederile legale la obiectivul Dispecerat integrat de urgenţă a judeţului Mureş. Prejudiciul se ridică la 516,606 milioane de lei pentru care va răspunde Dorin Florea, Kiss Imola şi Orban Dezideriu – directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială.
14. Probabil cel mai important prejudiciu semnalat de Curtea de Conturi Mureş este cel creat la bugetul de stat, şi nu cel local, de 8.014,797 milioane de lei prin nevirarea cotei de 30 % din veniturile obţinute prin vânzarea spaţiilor comerciale aflate în administrarea CL Târgu Mureş. Răspunderea s-a reţinut în sarcina lui Dorin Florea şi Kiss Imola.              

Orizontul lui Florea se îngustează

Partidele politice au înţeles faptul că susţinerea lui Dorin Florea nu e o soluţie pentru interesul propriu al partidului. PNŢCD îl are pe Eugen Crişan, Acţiunea Populară îl are pe Nicolae Havrileţ, PNL – Teodor Giurgea, PD pe Lavinia Şandru etc. Era absolut evident că nu se putea ajunge la un acord stupid pentru susţinerea lui Dorin Florea.
Totuşi, acesta este considerat favorit. Se uită faptul că Dorin Florea nu are descărcare de gestiune pe nici unul din anii petrecuţi la Primăria Târgu Mureş. Se uită afacerile cu drumuri, iar acum mai nou cele cu pavarea trotuarelor în cârdăşie cu Valpet SRL. Şi multe altele. Dorin Florea însuşi  uită că e un simplu om, doar relaţiile îl fac, momentan, celebru. Dar tot relaţiile îl vor distruge pentru că a ajuns să se creadă invincibil.
Până şi Titanicul s-a scufundat!

Iniţiativa ZIARULUI de Mureş, ca principalii contra-candidaţi ai lui Florea să se pronunţe public asupra Raportului Curţii de Conturi, nu s-a lăsat fără urmări. Aceştia atacă, la concret, problemele sesizate de Curtea de Conturi, şi denunţă modul defect în care funcţionează administraţia oraşului.

Candidatul AP la Primăria Târgu Mureş, Nicolae Havrileţ: “Consider că prima îndatorire a primarului este nu numai să colecteze în totalitate taxele şi impozitele locale, dar este obligat să găsească noi resurse şi să valorifice noi oportunităţi financiare în cadrul libertăţii de acţiune prevăzute de Legea Administraţiei Publice Locale. Faptul că în 2002 nu s-a colectat întreaga sumă la bugetul local denotă că în Primărie există o echipă managerială slabă. Colectarea taxelor şi impozitelor este o activitate primordială la Primării prin care se constituie bugetul necesar funcţionării activităţilor sociale din cadrul municipiului: învăţământ, cultură, sănătate, categorii defavorizate ale populaţiei, pază şi ordine, curăţenie şi întreţinerea drumurilor.”

Candidatul PNŢCD Mureş, Eugen Crişan: “În primul rând neîncasarea creanţelor este un aspect deosebit de neplăcut atât pentru Primărie, cât şi pentru cetăţeni ca atare. În momentul în care nu se urmăreşte în mod concret încasarea datoriilor, se explică o lipsă totală de urmărire în mod ordonat a activităţilor din executiv. Aşa după cum am constatat, este fără precedent neîncasarea a 30% din bugetul prevăzut, şi în acelaşi timp mă surprinde că organele care trebuie să ia măsuri concrete nu fac nimic, dovedind că există o suspectă îngăduinţă faţă de această situaţie.
Cel de-al doilea aspect este mărirea taxelor pe care le plătesc cetăţenii şi firmele. În loc să ne gândim la nişte măsuri concrete care să stimuleze investitorii şi atragerea de fonduri din surse externe prin programe bine întocmite, actuala administraţie nu face altceva decât să mărească taxele şi impozitele pe diferite domenii. Faţă de această situaţie există şi o explicaţie a acestor neplăţi: sărăcia şi taxele cresc în acelaşi ritm.” 

Candidatul PNL Mureş, Teodor Giurgea: “Orice viitor primar al Târgu-Mureşului doreşte să ştie la începutul mandatului cu ce începe şi ce va gestiona, ca atare eu în calitate de posibil viitor primar doresc precis următoarele: un raport de gestiune la data preluării Primăriei; analiza exactă a ceea ce este consemnat în raportul Curţii de Conturi, pe fiecare an bugetar al actualului mandat de primar; raportul descărcării de gestiune pe anii bugetari încheiaţi şi verificaţi de organele de control; bilanţul exerciţiului financiar contabil pe fiecare an în parte pentru a putea vedea exact câţi bani au fost şi unde s-au cheltuit, iar dacă se constată greşeli sau abateri de la legislaţie şi regulamentele financiar-contabile sau administrative să pot preveni, pentru a nu greşi la rându-mi; dosarele care conţin, pe fiecare an în parte, deciziile emise de primar în acest mandat pentru că, în actualul mandat consider că a fost manifestat uneori un dezinteres faţă de cheltuirea şi administrarea banului public, cât şi vizavi de încasarea lui de la contribuabil.”

Show More

Related Articles

Back to top button
Close