Uncategorized

Macavei – fumuri de contrabandã

Fiul fostului ofițer de poliție din Reghin Macavei a fost implicat în contrabandã cu țigãri * Ionuț Macavei, de 21 de ani, patronul firmei reghinene Hera Chemie urma sã importe marfã de contrabandã în valoare de o jumãtate de milion de euro

Poliția de Frontierã din Constanța a descoperit la începutul sãptãmânii trecute un container cu 350 de baxuri de țigãri marca Richmann ascunse prin metoda capac pe un vas ce a acostat în 24 august la Constanța Sud Agigea, venind din Emiratele Arabe. Containerul era destinat firmei Hera Chemie din Reghin și ar fi trebuit sã conținã în mod normal 1100 de role de material textil.

Polițiștii de frontierã au stabilit cã valoarea țigãrilor din container se ridicã la aprox. 500.000 euro, aproape 18 miliarde lei vechi, conform cursului BNR de ieri. Importul a fost efectuat de cãtre societatea Hera Chemie din Reghin, județul Mureș. Autoritãțile de control au amendat societatea cu 80 milioane lei, iar baxurile de țigãri au fost reținute în vederea confiscãrii. Conform ministerului finanțelor, Hera Chemie a fost înființatã în luna ianuarie a acestui an, avînd drept patron un tînãr de numai 21 ani, Ionuț Macavei. Interesant este cã acesta este fiul unui fost ofițer de poliție din cadrul Poliției Reghin, rezervistul colonel Macavei, care a avut, conform informațiilor noastre, o reputație profesionalã bunã.

Surse din Poliția de Frontierã spun cã societatea are “aspect de firmã fantomã”, fiind înființatã doar ca un paravan. De altfel, și în Reghin, mai multe persoane pe care le-am contactat nu știau mai nimic despre firmã, oscilând în a cataloga firma drept un en-gros sau o firmã de transport.

Lunile trecute, Hera Chemie a realizat mai multe importuri de produse biologice de curãțat, aduse din Austria și Germania. La sfârșitul lunii trecute, Ionuț Macavei a postat pe o paginã de Internet un anunț prin care solicita colaborare cu distribuitori din toatã țara, specificînd cã produsele “sunt în cantitãți industriale”. Însã, singura modalitate de contact era o adresã de email. Din cauza valorii mari a țigãrilor, cazul a fost preluat pentru finalizare de cãtre procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizatã și Terorism (DIICOT) Constanța. (L.V.)

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close