Măgherani – paradisul pierdut

Am ajuns si in partea

superioara a vaii Nirajului. Aproape de zona in care Nirajul Mic si cel Mare se

ingemaneaza. La Magherani. Comuna a carei resedinta este ultima de pe valea

Nirajului Mic. Si asta pentru ca de aici si pana la izvor, paraul poarta alta

denumire. Chiar daca din anul 1567 era vazuta ca una din cele mai bogate asezari

a Scaunului Mures, astazi, batranetea si saracia demonstreaza altceva. Constatam

ca a ajuns o comuna in care doar tiganii si-au facut case noi, o asezare care

din 1992 a scazut cu 20 la suta. O asezare care nu mai are iesire la Sovata si

unde tinerii au de facut zilnic 12 kilometri pana la Miercurea Niraj, daca vor

sa urmeze mai mult de opt clase.
A sosit caldura. A sosit si verdele

padurilor si amestecul culorilor care te imbie din orice livada. De acum,

intreaga zi a taranului se petrece pe ogor, iar seara, in ruga catre Domnul,

pentru a nu-i distruge recoltele. Din Targu Mures pana la Magherani nu e o

distanta foarte mare, dar se ajunge greu. “Greu” inseamna timpul petrecut cu

acele slalomuri printre gropile din asfaltul proaspat distrus de inghet si cu

schimbarea mijloacelor de transport. Mergi pana la Miercurea Niraj si acolo,

pentru 10 kilometri, mai astepti o ora dupa alt autobuz. Mai demult la Magherani

se putea ajunge si de la Sovata. Acest drum, atentie!, judetean, este

impracticabil. Inca de prin anii ‘70 o portiune de carosabil a alunecat si pana

astazi a ramas nereparata. Investitia n-ar fi atat de mare, dar pe cei de la

conducerea judetului nu i-a interesat. Oricum, e un drum care-i intereseaza doar

pe cei din comuna si din zona, care ar putea economisi cativa litri de benzina.

Singurul drum de acces spre un oras este cel spre Miercurea Niraj, respectiv

spreTargu Mures.
Am ajuns relativ devreme. Era ora colectarii laptelui si a

aprovizionarii magazinelor cu cele necesare. Primul localnic cu care am intrat

in contact era un angajat al Cooperativei de Consum. De la el am aflat ca tot

ceea ce apartine de ei functioneaza sub un regim de inchiriere. Le-au mai ramas

cateva spatii unde unii si-au deschis magazine. Singura lui nemultumire a fost

curatenia, care, dupa parerea lui, lasa de dorit. Si ca atare, ne-a aratat cum

arata malul Nirajului. Paradoxal, noi am fost destul de multumiti cu acest

aspect, in comparatie cu alte zone ale Nirajului, nemaiamintind de alte parti

ale judetului.
Tot in centrul comunei gasim si Caminul Cultural, un fost

magazin mai mare si cateva boutique-uri care, absolut toate, vindeau butelii de

gaz. Un indiciu foarte relevant care ne spune ca aici n-a ajuns inca o conducta

de gaz.

Administratie

Primaria e putin mai sus. Acolo se muncea in

liniste. Ce faceau acesti oameni, nu prea imi dau seama. Asta pentru ca bani nu

prea sunt. Am vazut pe un panou ca s-a prins un hot, a mai avut loc o casatorie,

in rest… La orice intrebare despre administratie, despre ocupatia de baza a

oamenilor se raspundea in felul urmator: terenurile sunt impartite, padurile la

fel”. Nu exista asociatie pentru a putea lucra o bucata mai insemnata de teren,

pasunile sunt particulare, iar pe cele care apartin Primariei nu se percepe taxa

pentru ca nimeni nu le solicita. Iar daca o face, atunci are nevoie de ea doar

gratis. Singurul venit este cel obtinut din padurea Primariei, care este de

aproape 300 de hectare. Neavand industrie, agricultura, m-am intrebat si l-am

intrebat pe primarul Mailat ce fac tinerii si cu ce se ocupa administratia?

Majoritatea tinerilor pleaca in Ungaria. In rest, am numarat 20 de locuri de

munca in toata comuna. Banii castigati in strainatate sunt investiti intr-un

animal, in casa si cam atat. Copiii, pana in clasa a VIII-a au unde sa mearga.

Dupa aceea parintii trebuie sa-si adune bani si pentru scoala. Pentru a-si

continua studiile tinerii pot alege intre Miercurea Niraj si Targu

Mures.

Traditii

Pentru a-mi raspunde la a doua nedumerire,

primarul ma duce pana in satul Silea Nirajului. Acolo, oprim in fata noului

camin cultural si a scolii proaspat varuite. Da, intr-adevar asa ceva trebuie sa

faca un primar care nu are bani. Sa-i mobilizeze pe oameni la munci in folosul

comunitatii. Toata investitia nu a costat mai mult de 30 de milioane. Meseriasii

s-au pus la treaba, lemne au fost si au demonstrat ca se poate si cu bani

putini. Deocamdata e folosit mai mult la inmormantari. Anul acesta inmormantarea

din acea zi era a noua. Desigur, nici un nou-nascut. 80 la suta din locuitori

sunt de peste 70 de ani. Dar sa speram ca vor continua si cu balurile, nuntile

si spectacolele atat de asteptate. Anual, vara se organizeaza aici festivalul de

folclor din Silea care se bucura de un tot mai mare succes. Este vorba de un

dans specific, care se transmite din generatie in generatie. La intrebarea:

“Cine se ocupa de trupe”, oamenii au raspuns ca cei din Silea s-au nascut cu

acest dans. Repetitiile se fac la baluri si nunti. In ultimii ani au fost si in

strainatate.