Mai putini brazi de Craciun
Ocolul Silvic din Sighisoara nu va scoate la vânzare în acest an nici brazi si nici molizi, întrucât nu dispune de conifere pentru taiere în fondurile. În schimb angajatii Ocolului Silvic Sighisoara vor controla documentele de provenienta si autorizatiile agentilor economici care vor comercializa pomi de Craciun pe raza municipiului Sighisoara. Regia Nationala a Padurilor – Romsilva va comercializa în acest an la nivelul întregii tari un numar de 123.898 de pomi de Craciun, mai putin cu 7.000 fata de anul trecut. Asta, ca urmare a retrocedarilor care au micsorat fondul forestier de stat. Anul acesta vor fi scosi la vânzare aproape 80.000 de brazi, iar restul pâna la 123.898 sunt molizi Preturile vor fi aceleasi ca si anul trecut, brazii vor costa de la 13 la 25 de lei, iar molizii – de la 9 la 15 lei. La aceste preturi se adauga TVA, plus cheltuielile de transport, de manipulare si depozitare, daca marfa va fi vânduta în piete sau în alte locuri autorizate. Recoltarea brazilor se va face, în mare parte, prin regenerari naturale în zonele cu densitate excesiva. Primii brazi vor fi scosi la vânzare pe 10 decembrie 2007 si vor putea fi cumparati prin intermediul directiilor silvice, atât direct, cât si prin societatile comerciale avizate în acest sens. Comerciantii de brazi vor fi atent supravegheati si controlati pe toata perioada de vânzare de reprezentanti ai Ministerului Internelor si Reformei Administrative, ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, de Politie si Jandarmerie. (S.A.)



