Uncategorized

Mame care sperie angajatorii

Angajatele însărcinate vor deveni spaima angajatorilor, o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă privind protecţia maternităţii la locul de muncă. Femeile care aşteaptă un copil nu vor mai putea fi concediate uşor. Mai mult, angajatorul este obligat să le asigure condiţii onorabile de muncă.

Ordonanţa de Urgenţă privind protecţia maternităţii la locul de muncă îi obligă pe angajatori să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a angajatei şi să nu divulge acest lucru decât cu acordul scris al femeii în cauză.
În cazul în care angajatorul nu le asigură condiţii onorabile de muncă angajatelor care aşteaptă un copil, acesta se poate alege cu o amendă cuprinsă între 25 şi 100 milioane de lei. Noile condiţii privind protecţia maternităţii instituie obligativitatea asigurării unor condiţii de muncă, prin care sănătatea sau securitatea femeii să nu fie puse în pericol. Astfel, femeile gravide sau cele aflate în concediu de maternitate nu pot fi concediate decât din motive economice, cum ar fi restructurarea sau falimentul firmei. Dacă, din diferite motive, angajatorul nu poate asigura condiţii de muncă ce nu le afectează sănătatea şi nu le poate muta într-un alt mediu, gravidele sau mamele pot primi concediu de risc maternal, pe o perioadă de maximum 120 de zile. Pe toată perioada concediului de risc maternal, femeia va primi un venit constând în 75 la sută din media salariilor din ultimile zece luni. Actul normativ va intre în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, timp în care Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va elabora normele metodologice de aplicare a legii.
Alocaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani va fi acordată de la bugetul de stat şi nu de la bugetul asigurărilor sociale. De la 1 ianuarie 2004, alocaţia pentru creşterea copilului va fi de 85 la sută din salariul mediu brut pe economie, adică aproximativ 6,5 milioane lei. La ora actuală alocaţia pentru creşterea copiilor până la vârsta de doi ani este de 85 la sută din media veniturilor realizate de angajată în ultimele şase luni, şi este plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close