Mănăstirea Recea, Taborul Transilvaniei

La sfinţirea de ieri, Patriarhul Teoctist a numit

“Socotind că toate aceste lucrări sunt bine plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, cu părintească dragoste luându-le în seamă, noi, Petru al VII-lea, Patriarh şi Papă al Alexandriei şi al întregii Africi, şi Teoctist I, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, am sfinţit această biserică, în prezenţa unui mare sobor de preoţi şi în prezenţa unei mulţimi de credincioşi, astăzi, 7 septembrie 2003, în ajunul hramului ei.” Astfel a sunat hrisovul de sfinţire a
a bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, citit în curtea  mănăstirii Recea, în faţa unei mulţimi imense de credincioşi.

De mai bine de un deceniu, mănăstirea Recea este un centru de iradiere duhovnicească spre sufletele credincioşilor ortodocşi din toate colţurile României. Nu întâmplător, faima locaşului sfânt se leagă de prezenţa părintelui Ioan Iovan, socotit, la cei 81 de ani ai săi, unul dintre duhovnicii de frunte ai României. Şi asta, nu doar pentru că în timpul regimului comunist, părintele a refuzat să facă compromisuri cu puterea atee, plătind curajul său cu ani grei de temniţă. Mai important este faptul că zeci de mii de oameni pot mărturisi că au venit spre Hristos atraşi de părintele Ioan, respectând calea propovăduită de acesta: pocainţa şi deasa împărtăşanie cu trupul şi sângele Mântuitorului. Într-adevăr, i s-a reproşat duhovnicului de la Recea, adesea de către confraţii săi, că a administrat şi administrează Sfânta Împărtăşanie cu prea multă largheţe. La toate acestea, părintele răspunde:” Sunt acuzat că prea dezleg uşor, sunt prea larg şi prea uşor las păcătos la potir. Eu le-aş spune mai direct: nu spune aşa, domnule sau părinte! Prea uşor lăsăm, la plural, lăsăm toţi la potir! Care-i vrednic? Arată-mi buza vrednică şi eu ţi-oi spune: nici aia nu-i vrednică! Nici sfântul care-i în raclă, înainte de a fi sfânt, n-a fost vrednic de împărtăşanie şi de bunătatea lui Dumnezeu. Şi numai din milă ni se dă Hristos, din milă ne iartă Hristos, că nu noi iertăm.”
Părerii părintelui Iovan i se adaugă şi mărturia Arhiepiscopului Andrei de Alba-Iulia: “Părintele Ioan, făcând acest lucru, nu iese din cadrele ortodoxiei, ci încearcă să corijeze o meteahnă pătrunsă în multe din parohiile noastre: rara spovedanie şi împărtăşanie a credincioşilor. Se ajunge de multe ori la situaţia aberantă ca la o liturghie să nu se cuminece nimeni, în afară de preot. Este limpede că în Biserica primară se cumineca întreaga obşte ce participa la liturghie, mai puţin cei ce se aflau sub canon.”
Şi tocmai pentru că au simţit din plin în viaţa lor efectele desei împărtăşanii, la sfinţirea de ieri a bisericii mănăstirii au ţinut
să vină mii de credincioşi. Au fost atât de mulţi, încât mai multe mii au fost nevoiţi să urmărească din afara mănăstirii Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire oficiate de doi patriarhi şi zeci de mitropoliţi, episcopi şi preoţi.

Scurt istoric

Mănăstirea de maici Recea şi-a început existenţa din 21 noiembrie 1991, după ce în luna octombrie a aceluiaşi an a fost numită Maica Cristina Chichernea ca Stareţă, iar Părintele Ioan Iovan ca duhovnic al tinerei obşti de maici.
La începutul anului 1992 s-au finalizat lucrările la primul corp administrativ, iar în aprilie 1993 a început construirea cetăţii monahale cu 3 corpuri, într-un stil românesc. În data de 24 septembrie 1994, mănăstirea a fost vizitată de Patriarhul Teoctist şi de Preafericitul Părinte Partenie al III-lea, Patriarhul Alexandriei, însoţiţi de distinse feţe bisericeşti. La 28 aprilie 1995 a avut loc sfinţirea cetăţii de chilii, hirotesirea întru arhimandrit a Părintelui Ioan Iovan şi acordarea distincţiei de Stavroforă Maicii Stareţe Cristina Chichernea.
Tot atunci a fost pusă şi piatra de temelie a noii biserici cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”. Construcţia propriu-zisă a bisericii a durat din toamna anului 1995 până în vara anului 1996. Pentru a întregi complexul monahal, în anii 1997-1998 s-au mai construit un muzeu cu caracter bisericesc şi naţional, o bibliotecă şi o sală de muzică.
Mănăstirea Recea are în acest moment un sobor de 25 de maici şi surori, şi doi duhovnici. Din 1994 se organizează Universitatea de vară de la Mânăstirea Recea, o manifestare în memoria Episcopului Dr. Nicolae Popovici, la care participă anual peste 120 de studenţi şi profesori din întreaga ţară. Din punct de vedere social, Mănăstirea a organizat aşezmântul “Sfântului Apostol Andrei”, unde sunt îngrijite 10 bătrâne.

Sfinţirea bisericii

Ceremoniile prilejuite de slujba de sfinţire au început cu o precizie de ceasornic, la ora 9. Pe platforma amenajată pe treptele bisericii au stat Prea fericiţii Teoctist şi Petru al VII-lea, Patriarhi ai României şi ai Alexandriei. Alături de ei, I.P.S. Mitropolit Irineos de Pelousion, Vicar general Patriarhal, P.S. Episcop Alexios de Nitria, Vicar patriarhal de Cairo, Prea Cuviosul Arhimandrit Kalisistratos Economu, P.C. Diac. Nectarios Kontogiorgios, IPS Andrei- Arhiepiscopul Alba Iuliei, P.S. Episcop Sebastian Ploieşteanu – Vicar Patriarhal, P.S. Ciprian Câmpineanul – Vicar Patriarhal, IPS Teofan – Mitropolitul Olteniei, IPS Iosif – Mitrolopolitul Parisului, P.S. Ioan al Harghitei şi Covasnei, P.S.Visarion – Episcop Vicar al Mitropoliei Sibiului, P.S. Irineu – Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Vadului şi Feleacului, P.S. Petroniu – Vicar al Episcopiei Oradei şi P.S. Iustin Sigheteanul – Vicar al Maramureşului şi Sătmarului.
Înaltele feţe bisericeşti au oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de sfinţire a bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” din mănăstirea Recea, rostul ceremoniei nefiind altul decât atragerea cu putere a Duhului Sfânt asupra lăcaşului dumnezeiesc, pentru ca harul să lucreze cu şi mai mult spor în sufletele creştinilor.
După ce Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei a asemuit biserica din Recea cu o mireasă frumos gătită, au vorbit mulţimii de credincioşi Prea Fericitul Petru al VII-lea, Patriarh şi Papă al Alexandriei şi a toată Africa şi Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În cuvântul său, Patriarhul Alexandriei, Petru al VII-lea a subliniat importanţa bisericii, ca loc de comuniune spirituală a credincioşilor: “Dacă noi cădem singuri, cădem de unul singur. Nu ne putem ridica, nu ne putem mântui decât împreună. Lucrarea de oameni iubitoare, săvârşită pururea de Dumnezeu în lume, trebuie să fie primită de fiecare fiinţă umană, prin credinţă, adică prin acceptarea liberă a rostului ei mântuitor. Roada credinţei nu este alta decât înlăturarea urmărilor căderii în păcat, biruinţa asupra stricăciunii şi participarea la viaţa veşnică.”
Vizibil emoţionat, Prea Fericitul Teoctist, Patriarh al României, a spus: “Am văzut acest loc împreună cu înaintaşul Preafericitului Patriarh Petru al VII-lea, cu Fericitul întru adormire acum, Patriarhul Partenie al III-lea. Am văzut începutul bisericii şi mănăstirii acesteia. Nu-mi imaginam atunci ce frumuseţe avea să urmeze venind aici Hristos, ca împărat şi învăţător şi proniator, în acest loc cu ciulini, cu urzici şi cu multă duritate a naturii. Acum este un rai, iată. .. Am trăit ziua, în această biserică, închinată “Naşterii Maicii Domnului”, în comuna Recea, să vedem lumina Taborului, într-adevăr, în sufletele noastre, să o purtăm şi să o ducem şi celor scumpi inimilor noastre. Este o chezăşie, o încredinţare a noastră, că mântuirea este cu noi. Noi învăţăm de la această zi mare, de început de an bisericesc, şi închinată mâine Naşterii Maicii Domnului şi de la această biserică atât de frumoasă, închinată aceleiaşi sărbători, învăţăm că suntem nemuritori, prin harul cu care Dumnezeu ne-a creat pe noi”.
Ca un semn al preţuirii purtate Patriarhului Teoctist, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a primit în dar din partea Patriarhului Alexandriei o cruce, o casetă din lemn şi o icoană înfăţişând pe Maica Domnului şi pe pruncul Iisus Hristos. Patriarhul Alexandriei a mai dăruit Arhiepiscopului Andrei de Alba Iulia o icoană reprezentându-l pe Sfântul Nectarie, iar Maicii Stareţe Cristina o icoană înfăţişând pe Sfântul Atanasie cel Mare, înaintaşul Patriarhului Petros al VII-lea pe scaunul Alexandriei.

Vocea poporului

Slujba de sfinţire a fost urmărită de peste 15 mii de credincioşi, veniţi din toate colţurile ţării. Iată ce ne-au spus câţiva dintre cei care au umplut până la refuz mănăstirea şi împrejurimile ei: “În primul rând, m-a adus aici prezenţa patriarhului ortodox al României. Nu l-am văzut niciodată în realitate, numai la televizor. Nu mă pot considera un foarte bun practicant creştin, însă sunt momente când mă mai duc la biserică, iar astăzi în mod cu totul special am venit aici pentru prezenţa patriarhului. Pentru mine, mănăstirea Recea este un loc de reculegere, un loc în care te poţi împăca cu tine însuţi, în primul rând şi apoi cu toată lumea din jur.” (Marius Însurăţelu, 31 de ani, Târgu-Mureş)
“Vin din cauza credinţei şi a puterii părintelui Ioan. Simt ceva deosebit când vin aici şi mă împărtăşesc şi mă spovedesc. Mă simt nemaipomenit de bine după ce mă împărtăşesc, din punct de vedere psihic. Sunt foarte fericită, nu mă mai apasă nici o grijă, sunt foarte bucuroasă. De trei ani vin în fiecare duminică şi n-aş renunţa la nici o slujbă. Am lipsit o dată şi am simţit un gol în mine. Probabil din cauza lipsei împărtăşaniei, pe care o iau în fiecare duminică la Recea. (Scridon Georgeta, 55 de ani, Iernut).
“Iubesc foarte mult această mănăstire, are un stil foarte frumos, cred că este vestită şi în străinătate. M-au atras foarte mult lucrările care s-au făcut aici. Am venit de la Sibiu ca să asist la această mare şi puternică slujbă care s-a oficiat astazi aici în cinstea Maicii Domnului. (Mihai Nastasia, Şeica Mare)
“M-a adus aici, în primul rând, frumuseţea acestui lăcaş. Este mândria noastră, o mândrie adevărată, care este atunci te lauzi cu cele dumnezeieşti, cu cele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru credincioşii din acest ţinut. După cum bine aţi văzut, nu sunt aici numai credincioşi din zona Ardealului, ci sunt creştini veniţi din îndepărtata Moldovă, din Galaţi. Au venit aici pentru Părintele Ioan, care este un mare duhovnic. Acest fapt m-a adus încă o dată la această frumoasă mănăstire.
(Horaţiu Sita, Tirimia de Mureş)
“Îmi place tot ce s-a făcut aici la mănăstire: biserica, clădirile, parcul şi munca celor care stau aici. Eu nu prea vin des aici, dar pot să spun că părintele Ioan e un părinte care îţi insuflă credinţă şi te întăreşte cu duhul păcii şi credinţei. Când spune “Dragii mei!”, că asta-i vorba lui, simţi că te duce într-o altă zonă, într-o altă lume”. ( Stoica Lucia, Târgu-Mureş).

De vorbă cu părintele Ioan

Nu putem încheia acest reportaj fără să menţionăm încă o dată importanţa operei duhovniceşti înfăptuite de Părintele Ioan Iovan care, de mai bine e o jumătate de secol, îndrumă sufletele credincioşilor spre Hristos. Crezul său este simplu: “Scopul vieţii omului, căzut în robia păcatului, este unirea cu Hristos. Câtă vreme trăieşte în afara vieţii lui Dumnezeu, omul, măcar că mănâncă, bea, munceşte, se căsătoreşte sau se distrează, este de fapt mort.  Doar împărtăşirea cu Hristos poate restabili legătura cu Dumnezeu, poate şterge păcatul. Această unire se realizează îndeosebi prin Sfânta Euharistie, taina în care creştinul, sub chipul pâinii şi al vinului, primeşte adevăratul trup şi sânge al Domnului, pentru iertarea păcatelor şi câştigarea vieţii de veci. Cum ar putea vreun creştin să rămână departe de această taină sau numai chiar pasiv? În cazul în care, totuşi, face acest lucru, el riscă moartea sa spirituală, deoarece însuşi Hristos avertizează: “Eu sunt pâinea vie care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci. De nu veţi mânca trupul fiului omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”.
Prins între atâtea îndatoriri duhoniceşti, Părintele Ioan a găsit totuşi timp pentru a răspunde câtorva întrebări adresate de “ZIARUL de Mureş”:
Ce semnificaţie are pentru mănăstirea Recea şi pentru credincioşii din judeţul Mureş sfinţirea bisericii cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa atâtor înalte feţe bisericeşti?
– Mai întâi, această sfinţire trebuia să o facem canonic, fiindcă aşa precum s-a sfinţit temelia, tot de către patriarhul şi alţi înalţi ierarhi, aşa se face acum şi sfinţirea bisericii terminată. Darul Duhului Sfânt lucrează şi va lucra mai intens, făcând această sfinţire generală a mănăstirii, după ce s-a terminat şi pictura. Prea Fericitul Patriarh al nostru Teoctist si Prea Ferictul Patriarh şi Papă Petros al Alexandriei au pecetluit cu binecuvântarea patriarhală acest locaş. Noi, personal, suntem fericiţi că ne-am învrednicit ca, în afară de prezenţa arhiepiscopului Andrei, un om al lui Dumnezeu, deosebit, să avem în mijlocul nostru doi patriarhi şi alţi mitropoliţi şi episcopi.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că “scopul vieţii creştinului este dobândirea Duhului Sfânt.” Ce ar trebui să ştie creştinii despre importanţa Duhului Sfânt în viaţa lor?
Duhul Sfânt este ceea ce primim la botez. Fără Duhul Sfânt nu există viaţa de creştin. Deci, în momemtul când eşti botezat atunci primeşti, sa zic aşa, acoperământul, învelişul darului Duhului Sfânt. Asta se face la taina botezului. Acesta nu mai iese niciodată. Duhul Sfânt este acela care, de la intrarea în creştinism, când te naşti şi te botează preotul, până la ieşirea sufletului din trup, când te dezleagă preotul, te însoţeşte permanent. În baza aceluiaşi Duh Sfânt eşti iertat, după ce greşeşti, de către preot. Deci, legătura între biserică, preoţi şi credincioşi trebuie să se păstreze până la moarte, prin Duhul Sfânt!
Ce sfaturi le daţi tinerilor din ziua de azi? Mulţi dintre ei sunt atraşi de biserică, de mănăstiri, dar şi mai mulţi sunt prinşi în mrejele ispitelor lumeşti.    
– Din mila lui Dumnezeu, eu sunt un mare iubitor de tineri. La vârsta de 81 de ani, înca mă simt cu sufletul alături de tineri. Nu o spun ca să mă autoflatez, ci simt că datorită călugăriei m-am menţinut în atmosfera tinereţii. M-am menţinut în atmosfera acestei bune dispoziţii, pe care am avut-o întotdeauna, eu fiind ultimul la părinţi, al optulea. Sunt fericit când tinerii mă întreabă ce să facă. Eu nu le pot spune decât să evite răul. Şi dacă totuşi s-au poticnit de nişte greşeli, să vină la nufărul acesta, care este epitrafirul preotului: este un nufăr care şterge orice păcat. Eu îi invit la noi, dar în acelaşi timp îi invit să meargă la orice preot, căci toţi avem acelaşi dar. Şi i-aş ruga, din când în când să meargă şi la biserică. Există un dicton, valabil şi pentru tineri: “ora et labora”- roagă-te şi munceşte. Ăsta-i sfatul meu. Să mai ştiţi un lucru, că în afară de biserică nu este mântuire. Asta este recomandarea mea. Să nu se orienteze tinerii după aventurieri. Ce-i valabil la vârsta asta, nu e valabil mai târziu… şi de ce să apuci seriozitatea după ce vei fi uzat de nişte păcate. Călugarul are o vorbă: în toate să avem dreapta socoteală, echilibru. Le-aş mai spune tinerilor: după păcatul strămoşesc, noi am rămas cu trei pedepse care nu s-au anulat – moartea fizică, bolile şi concupiscenţa, înclinarea spre desfrâu: bărbatul pofteşte femeia, femeia pe bărbat. Aici, noi răspundem aşa: se poate rezolva, pentru ca frâna nu este jos, ci este în mintea luminată prin Duhul Sfânt. N-am văzut spitalele pline de călugări şi de maici, dar de mireni am văzut, din cauza abuzului, a abuzului sexual. V-aş recomanda sa fiţi chibzuiţi. Şi biserica îţi mai spune ceva: nu te opreşte nici de la actul sexual, dar întâi să te cununi, adică tot ce faci să faci cu binecuvântare. Asta se poate. Înaintaşii noştrii aşa se căsătoreau. Sfatul meu este următorul: tinerii să se consulte cu un duhovnic pentru căsătorie, pentru dezlegarea şi ştergerea păcatelor personale, şi pentru viitor, sa fie îndrumat.
Cu acestea, eu vă îmbrăţişez tineri dragi, pe toţi şi pe fiecare în parte. Vreau să vă văd aşezaţi pe drumul cel mai sigur al mântuirii, calea bisercii şi doresc ca şi sfinţirea mănăstirii noastre să fie spre folosul vostru.
Amin!