Uncategorized

Schimb greu de generații în învățământul medical mureșean

Schimbarea de generații se face greu în sistemul de învățământ medical din Mureș. Profesorii cu cel mai înalt grad sunt și șefi de clinici chiar dacă unii au trecut de vârsta pensionării. Trebuie separată activitatea didactică de cea administrativă? Experiența de o viață a “bătrânilor” este mai importantă decât pofta de muncă și dorința de afirmare a “lupilor tineri”?

Legislația actuală în domeniul învățământului prevede că vârsta de pensionare pentru cadrele didactice universitare este de 65 de ani. Acestea pot, însă, potrivit legislației în vigoare, să-și prelungească activitatea didactică până la vârsta de 70 de ani cu aprobarea Senatului universității în care își desfășoară activitatea. Aprobarea de prelungire a activității se solicită anual. În ceea ce privește învățământul medical situația se prezintă mai complex. Astfel, cadrele didactice universitare medicale, pe lângă contractul de muncă de bază pe care îl încheie cu universitatea, încheie și un contract de muncă parțial, ce poartă denumirea de “integrare clinică” cu spitalul în care își desfășoară activitatea. Potrivit normelor legale, conducerea secției clinice din spitalele clinice și din instititute se acordă celui mai înalt grad universitar, de către managerul spitalului, la propunerea Universității de Medicină și Farmacie, cu avizul Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică.

Păreri împărțite

Tabloul descris mai sus ne arată că, profesorii universitari din domeniul medical, care își prelungesc activitatea didactică după vârsta de 65 de ani sunt și cei care se ocupă de activitatea administrativă a diverselor clinici care funcționează într-un centru spitalicesc. Desigur, mai ales în acest domeniu, atingerea performanței de profesor universitar doctor, nu se face de azi pe mâine, cei care ajung la acest nivel având în spate cariere și performanțe de invidiat. Cu toate acestea, se ridică întrebarea dacă prelungirea activității peste vârsta de 65 de ani, pentru activitatea didactică, pentru merite deosebite didactice, conducere de doctorate, activitate de cercetare, ar trebui să fie neapărat urmată și de acordarea șefiei secției clinice, care este mai mult o activitate administrativă decât una didactică? Lumea universitară medicală din Târgu-Mureș nu este lipsită de asemenea cazuri: prof. Radu Deac, clinica chirurgie cardiovasculară, IUBCVT; prof. Yung Janos, șef clinica anatomie patologică, SCJU Tg-Mures; prof. Eva Kiss, șef clinica pediatrie SCJ Tg-Mures; prof. Kikeli Pal, șef clinica recuperare cardiovasculară, SCJ Tg-Mures; prof. Kun, șef clinica endocrinologie, SCJ Tg-Mures. Mai sunt și alții… Din păcate, datorită perioadei concediilor sau a altor motive nu am putut lua legătura cu aceste persoane pentru a afla care este punctul lor de vedere pe acest subiect. Am discutat, însă cu doctorul Silviu Morariu, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș care consideră că fiecare caz trebuie discutat în parte, o generalizare în acest subiect fiind dificil de făcut. “E un pic mai dificil să-ți exprimi un punct de vedere mai ales că eu mă aflu la nivelul de interfață în acest caz. Trebuie discutat de la caz la caz și trebuie pornit de la principiul bunei credințe. Acolo unde un om este capabil să aibă activitate didactică, este capabil să profeseze chiar dacă are o vârstă mai înaintată, este lucid, cum putem veni să spunem că nu este capabil să conducă o secție? În ce constă capacitatea de a conduce o secție? Din alt punct de vedere probabil că există colegi care ar dori să ajungă șefi de secție dar nu au acces datorită acestei situații!”, a spus Morariu. De cealaltă parte, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, Florin Buicu, a apreciat experiența profesională a celor trecuți de 65 de ani dar consideră că activitatea administrativă ar trebui separată în aceste cazuri de activitatea didactică. “Avem nevoie, din punct de vedere didactic, de oameni peste 65 de ani dar, din punct de vedere administrativ, ar trebui încurajate persoane care să preia din mers experiența celor mai în vârstă. Transferul ar trebui făcut poate lent dar asta presupune atât bunăvoință din partea celor care predau ștafeta și deschidere din partea celor care preiau ștafeta. În cazul cadrelor didactice universitare medicale care solicită Senatului prelungirea cu un an a activității se prelungește și partea de integrare clinică. Avem nevoie de experiența acestor oameni dar și cei mai tineri ar trebui susținuți”, ne-a declarat Buicu. În alte centre universitare medicale, cum ar fi Cluj-Napoca sau Iași, toate cadrele didactice la vârsta de 65 de ani au intrat în pensie, pierzând astfel și șefia secției clinice în care își desfășurau activitatea, rămânând totuși ca și profesori consultanți, conducători de doctorate etc.

Sanda VIȚELAR

“Oamenii aceștia valoroși ar trebui să-și folosească toate resursele pentru practică, pentru activitatea didactică și activitatea științifică și mai puțin poate pentru partea administrativă.” Dr. Florin Buicu, director-coordonator Direcția de Sănătate Publică Mureș

“Eu colaborez foarte bine cu cei peste 65 de ani. Nu am avut niciodată probleme iar automat consider că atunci când un om este capabil să învețe rezidenți, să conducă doctorate, să-și facă meseria, nu putem spune că nu ar fi capabil să conducă o secție.” Dr. Silviu Morariu, manager Spitalul Clinic Județean Mureș

Show More

Related Articles

Back to top button
Close