EducatieEveniment

Marisiensis, deschiderea congresului cu sala plină

marisiensis foto 1În data de 22 aprilie, joi, Teatrul Național din Târgu Mureș a găzduit deschiderea celei mai importante manifestări științifice studențești din mediul universitar din Târgu Mureș, a XIX-a ediție ”Marisiensis”, ce se va derula în perioada 22-26 aprilie. Evenimentul a fost onorat de prezența Ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, alături de Leonard Azamfirei, rector UMF Târgu Mureș, prof. dr. Monica Tarcea, decan Facultatea de Medicină, prof. dr. Constantin Copotoiu, președintele Senatului, Angela Borda, prorector Relații Internaționale, prof.dr. Mariana Păcurar, decan Facultatea de Medicină Dentară, prof. Dr. Danilea Muntean, decan Facultatea de Farmacie, Marius Beleaua, președinte LSTGM și Iustinian Ioachim Simion, președintele Congresului ”Marisiensis”.

marisiensis foto 2

Participare internațională

Congresul este organizat de Liga Studenților din Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină si Farmacie și reunește peste 800 de participanți din rândul studenților, 150 de cadre universitare și 100 de cadre medicale.  Manifestarea beneficiază de participare internațională, atât din partea profesorilor invitați din Marea Britanie, Italia ,Turcia, Austria, Ungaria, cât și din partea participanților activi si pasivi , în special datorită promovării lanivel studențesc internațional și național. ” În acest an sunt confirmate participări din Serbia, Macedonia, Republica Moldova, Slovacia și Brazilia, iar deschiderea evenimentului se va bucura de prezența Ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, Academician profesor doctor Leon Dănăilă, neurochirug și Academician profesor doctor Irinel Popescu, chirurg generalist. Lucrările congresului, în jur de 250, pun bazele cercetării medicale care va urma, după ce studenții vor termina facultatea, practic este singurul congres din țară care cuprinde toate cele trei specializări, medicina generală, dentară și farmacie” a declarat Marius Beleaua, președinte LSTGM.

25 de ani de medicină militară

 

Medicina militară, ca parte distinctă a Armatei Române, îşi revendică tradiţiile în perioada lui Carol Davila, când la 21 august 1862, prin înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza a luat fiinţă corpul ofiţerilor sanitari şi Direcţia Sanitară a Armatei Române, conform spuselor Ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.
” Se împlinesc anul acesta 25 de ani de la reînfiinţarea secţiei de medicină militară şi am dorit să fiu alături de toţi studenţii, dar mai ales de studenţii de la Medicină Militară şi mă bucur că se organizează un astfel de eveniment la Târgu Mureş, cu participare internaţională unde studenţii prezintă lucrări ştiinţifice. România face parte din rândul ţărilor cu tradiţie îndelungată în medicina militară, alături de SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Turcia. Îi felicit pe studenţi pentru organizare şi sper că pe 28 mai, la festivităţile organizate de UMF la împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea universităţii, să fiu alături de studenţi, de cadrele didactice de la UMF Târgu Mureş şi, sigur, alături de studenţii de la Medicină Militară” a declarat Mircea Dușa.

marisiensis foto 3Comunitate academică de prestigiu

Creditat cu 30 puncte EMC, 25 puncte EFC, 6 puncte EMC Stomatologie, desfășurarea congresului constă în prezentarea lucrărilor de cercetare ale studentilor si tinerilor medici, farmaciști și în susținerea de numeroase cursuri, workshopuri, mese rotunde sau traininguri pentru participanți. Abstractele sunt publicate în revista ”Acta Medica Marisiensis” a Editurii Universității de Medicină și Farmacie , cotată B+ si recunoscută internațional.

 

”Aniversăm în acesta an 70 de ani de la înființarea UMF, fiecare eveniment ce se derulează începând din luna ianuarie până la sfârșitul anului cu ocazia acestei aniversări, este un pretext, în sensul cel mai bun al cuvântului, pentru a ne evalua în ce măsură simțim cu adevărat că aparținem unei comunități academice de prestigiu. Aș vrea ca voi să fiți mai mult decât niște școlari care vin la școală pentru a învăța ceea ce li se predă și redau cât se poate de bine ceea ce au învățat, dar uită sau își amintesc prea rar că aparțin unei comunități academice. Sentimentul acesta extrem de nobil, de apartenență la UMF, trebuie să fie creat, recreat și dezvoltat de fiecare dintre noi” a declarat Leonard Azamfirei, rector UMF.

 

Undeva, cândva… ‘în 97

Iustinian Ioachim Simion, președintele Congresului Marisiensis, a făcut o scurtă rememorare a istoriei acestui congres, derulând evenimentele cu ani în urmă, în 1995 când,  Președintele Ligii  Studenților Târgu Mureș  din vremea aceea, Florin Buicu, a participat la Congresul Balcanic al Studenților și Tinerilor Medici din Salonic și a preluat modelul văzut, care va reprezenta de fapt și baza Congresului Național al Studenților și Tinerilor Medici. Patru ani mai târziu, Marian Pop, președintele LSTGM din perioada respectivă, a înființat două mari proiecte, Marisiensis și Medifun. ”Ediția din anul acesta, chiar dacă nu este una jubiliară, este una de recunoștință față de promotorii acestui congres” a mai menționat acesta.

 

Strânsă colaborare cu SSCR

” Cred în acea nebunie a copilăriei care poate schimba lumea pentru doi, trei oameni, sau pentru o întreagă țară. Cred în tinerețea fiecăruia, în speranța în ziua de azi, de mâine și anii în care vin. Cred în voi dragi studenți, în inteligența voastră, dorința de perfecționare și în năzuința voastră de a fi cei mai buni” a afirmat prof. dr. Constantin Copotoiu. Congresul din anul acesta are o strânsă colaborare cu Societatea Studențească de Chirurgie din România, care va avea un număr mare de workshopuri, atât basic, cât și advanced, precum noduri și suturi, schimburi de valvă semilunară, de urologie, de chirugie cardiacă, chirurgie pediatrică, chirurgie generală.

”Aici, în sală, este elita medicinei românești de peste 5 sau 15 ani, cei care astăzi sunt preocupați de pe băncile universității despre performanță, comunicări și lucrări științifice, sunt cei pe care, de fapt, trebuie să-i tratăm cu cea mai mare seriozitate” a declarat Ciprian Dobre, președinte Consiliu Județean.

Lucrările științifice sunt prezentate pe 6 secțiuni, Științe Fundamentale, Medicale, Chirurgicale, Stomatologie, Farmacie și Specializări auxiliare. Anul acesta, congresul este asociat cu Târgul Disciplinelor din UMF, unde fiecare disciplină va avea un stand propriu și va prezenta studenților colectivul disciplinei, domeniile de cercetare, temele pe care ar putea aceștia să le abordeze într-un studiu științific și teme concrete, sugerate pentru viitoarele lucrări de licență.

Amalia VASILESCU

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close