“Codul” necredinței noastre (I)

Fenomenalul succes al romanului “Codul lui Da Vinci” și al versiunii sale cinematografice este unul din cele mai puternice “semne ale vremurilor” care atestă decesul Europei creștine l Teza fundamentală a cărții – negarea divinității lui Hristos – a găsit o largă audiență în societatea occidentală, secularizată și hedonistă, ghidată după principiul “nu adevărul contează, ci ceea ce crezi despre realitate”

O vorbă de duh atribuită scriitorului englez G.K. Chesterton spune că “a înceta să crezi în Dumnezeu nu înseamnă în mod automat că nu mai crezi în nimic; în loc de asta, sfârșești prin a fi dispus să crezi orice”. Aserțiunea lui Chesterton caracterizează fidel spiritul epocii noastre, acuzată unanim că suferă de o “criză a adevărului”. Această veritabilă maladie a modernității se prezintă sub forma unui relativism care, potrivit filosofului Simon Blackburn, le permite contemporanilor noștri “să creadă ceea ce le place cu tot atâta convingere și forță câtă le place. Astrologia, profețiile, homeopatia, Feng Shui, teorii conspiraționiste, farfurii zburătoare, mingi de cristal, vizite ale îngerilor, răpiri făcute de extratereștri, pilule magice și o mie de alte credințe și convingeri domină mințile oamenilor”.

Intrigă explozivă

De curând, pe această cuprinzătoare listă s-a adăugat veritabilul cult stârnit de “Codul lui Da Vinci”, opera scriitorului Dan Brown, devenită best-seller mondial. Descrisă de autor ca fiind o ficțiune, cartea pretinde totuși că dezvăluie secretul cel mai bine păzit al omenirii: acela că religia creștină ar fi fost fondată pe baza unei minciuni – divinitatea lui Iisus. Pe scurt, romanul susține că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena și că cei doi au avut urmași care au fost la originea uneia din dinastiile regale franceze, cea a Merovingienilor. Această taină a fost păzită cu strășnicie de “Prioria Sionului”, o organizație secretă a Bisericii Catolice, din care au făcut parte personalități celebre ale istoriei, printre care și Leonardo da Vinci. Punctul de plecare în elaborarea acestei teorii este “Cina cea de taină”, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, despre care Dan Brown afirmă că oferă mai multe indicii care demonstrează relația intimă dintre Iisus Hristos și Maria Magdalena. Plecând de la respectivele “semne”, Brown susține că personajul cu înfățișare feminină pictat in dreapta lui Iisus nu este feciorelnicul apostol Ioan, așa cum s-a crezut până acum, ci Maria Magdalena, nimeni altcineva decat soția lui Iisus și prima dintre apostolii săi…

Un “cod” găunos

Replica Bisericii Catolice nu a întârziat. Secretarul Congregației pentru Doctrina Credinței, arhiepiscopul Angelo Amato, a cerut boicotul versiunii cinematografice a “Codului lui da Vinci”, pe motiv că filmul este “plin de calomnii, ofense și greșeli istorice și teologice”. Pentru a constata șubrezenia argumentelor lui Dan Brown, e suficient să ne oprim asupra a două dintre tezele “Codului lui da Vinci”, carte care pretinde că “toate descrierile operelor de artă, arhitecturii, documentelor și ritualurilor secrete din acest roman sunt exacte” și enumerează dovezi în sprijinul vechimii organizațiilor Prioria Sionului și Opus Dei.

Astfel, așa-numita “Priorie a Sionului”, pe care Brown o dă drept autentică, fiind cea care apără peste veacuri stirpea lui Iisus, n-are nici o legătură cu Ordinul Sionului condus de Godefroy de Bouillion, parte a Ordinului Cavalerilor Templieri până în 1188, care a luat parte la cruciade. În realitate, “Prioria Sionului” a fost fondată în 1956, în Franța, de către Pierre Plantard, un personaj controversat, care se credea un descendent al liniei regale a Merovingienilor. Numele organizației a plecat de fapt de la un loc care se vroia a deveni centrul mișcării lui Plantard, anume Muntele Sion de lângă Annemasse, Franța.

Plantard a fabricat un trecut al acestui ordin cavaleresc, în care i-a inclus, printre alții, pe Leonardo da Vinci, Isaac Newton sau Jean Cocteau, ca Mari Maeștri. Ordinul a devenit cunoscut abia în 1967, cu ajutorul jurnalistului Gerard de Sede, prieten cu Plantard, care a scris patru foiletoane despre “rasa fabuloasă, extraterestră, a merovingienilor”, atribuind Prioriei Sionului deținerea unei mari taine, cea a uniunii dintre Iisus si Maria Magdalena, din care au rezultat urmași direcți. Cum acest lucru implica faptul că ar fi descendent al lui Hristos, Plantard a realizat că lucrurile au scăpat de sub control și a denunțat falsul mai târziu. Ulterior, în 2005, Arnaud de Sede, fiul lui Gerard de Sede, a declarat în emisiunea “Adevăratul Cod al lui Da Vinci”, transmisă pe postul britanic Channel 4, că tatăl său și Plantard au inventat existența Prioriei Sionului.

Omisiune mincinoasă

Cât despre versiunea lui Brown, potrivit căruia personajul din “Cina cea de taină” aflat în dreapta lui Iisus nu este apostolul Ioan, ci Maria Magdalena, e destul să numărăm personajele de la masă: sunt 12, afară de Iisus. Dacă presupunem că în dreapta era Maria Magdalena, înseamnă ca unul din apostoli lipsește, și încă cel mai important: Ioan, ucenicul cel mai iubit de Hristos, despre care Evangheliile ne relatează că în momentul Cinei stătea în imediata apropiere a Mântuitorului! Pentru această omisiune, autorul “codului” a “uitat” să ofere o explicație…

În ciuda enormității afirmațiilor din cartea lui Dan Brown, romanul, apărut în 2003, s-a bucurat încă de la început de o uriașă popularitate. Până acum au fost vândute peste 60 de milioane de exemplare, în 45 de țări, dintre care 21,7 milioane în Statele Unite, 9 milioane în Marea Britanie, aproape 10 milioane în Franța și Japonia, 3,6 milioane în Germania, 1,2 milioane în China și 143 de mii de bucăți în România.

Un continent decreștinat

Cum se explică enorma atracție exercitată de carte, în condițiile în care volumul a avut parte de o avalanșă de recenzii negative atât din partea comunităților creștine cât și a istoricilor?

Răspunsuri precum “intriga antrenantă”, “controversa din jurul Codului lui da Vinci” nu reușesc să explice de ce mulți, foarte mulți cititori sunt înclinați să creadă că paginile cărții oferă imaginea reală a istoriei creștinismului și a celor mai importante opere de artă ale umanității.

În esență, impactul fenomenal al “Codului”, despre care cardinalul Francis George, Arhiepiscop de Chicago, a declarat recent că îl detestă “pentru că subminează credința oamenilor”, este ușor de explicat; așa cum remarca reverendul David Cornick, secretarul general al Bisericii Unite Reformate din Marea Britanie, ” Europa nu mai este creștină”.

Adevărul gol-goluț este că tot mai puțini sunt cei care cunosc ritualurile și dogmele creștine. Potrivit sociologului Grace Davie, autorul mai multor cărți despre tendințele religioase din Marea Britanie și Europa, “dacă îl întrebi pe europeanul de rând care este crezul Bisericii Creștine, majoritatea nu va ști ce să răspundă”. Dovezile despre declinul bisericii catolice și protestante sunt evidente peste tot în Europa. În Franța, țară predominant catolică, doar cinci la sută din credincioși mai frecventează slujbele de duminică. În Spania, unde 81 la sută din populație este catolică, peste două treimi nu mai trec pe la biserică, iar mai bine de jumătate ignoră complet învățăturile Bisericii Catolice. Situația din țările protestante este și mai dezastruoasă. Rata cea mai mare de participare la slujbele religioase se înregistrează în Elveția – 13 la sută -, în timp ce la polul opus de află Suedia și Danemarca, cu 3,9 și 3,2 la sută.

Un recent sondaj de opinie realizat în Marea Britanie a relevat că romanul “Codul lui Da Vinci” a subminat credința în Biserica Catolică și i-a afectat grav credibilitatea. Din cei peste 1000 de adulți intervievați, 60 la sută au fost de părere că Iisus a avut un copil cu Maria Magdalena, de două ori mai mulți în comparație cu cei care nu au citit cartea. De asemenea, în rândul cititorilor “Codului”, procentul celor dispuși să creadă că Opus Dei este o organizație criminală este de patru ori mai mare decât al celor care nu cunosc romanul lui Dan Brown.

Potrivit organizatorilor sondajului, ” un număr alarmant de oameni iau în serios pretențiile ilogice ale cărții. Pentru multe, foarte multe persoane, “Codul lui Da Vinci nu este numai distracție”.

Vizionare record

“Codul lui Da Vinci” a spulberat toate recordurile de audiență în Italia, țară cu populație majoritar catolică, în special tinerii fiind cei care au ignorat apelurile la boicotarea filmului lansate de Vatican. Numai în seara debutului, pelicula a adunat 2,6 milioane de dolari, de aproape două ori mai mult decât precedentul record deținut de filmul “La vita e bella” al lui Roberto Begnini, deținătorul premiului Oscar din 1997.

“Codul” a fost capul de afiș și în alte țări catolice, precum Spania sau statele din America de Sud.

De asemenea, în primul week-end al difuzării sale în întreaga lume, filmul a adus încasări de 230 de milioane de dolari, fapt care l-a plasat din acest punct de vedere pe locul doi în topul celor mai vizionate producții din toate timpurile, după Războiul Stelelor 3 (254 milioane dolari).

Președintele Comisiei pentru Film și Televiziune Creștine, Ted Baehr, a dezvăluit că filmul “Codul lui Da Vinci”, cu un conținut profund anti-creștin, a fost produs cu sprijinul unui musulman britanic, Mohammed Yusef. Președinte al societății Invicta Capital, Yusef a finanțat aproape în totalitate transpunerea cinematografică a romanului lui Dan Brown, care a costat 125 de milioane de dolari. În cadrul unei conferințe organizate la Washington, Ted Baehr a declarat că “avem de-a face cu o problemă foarte serioasă atunci când anumite persoane finanțează filme și cărți pentru a ataca convingerile religioase ale altora. Susținerea financiară a filmului “Codul lui Da Vinci” dezvăluie un “dublu standard teribil” din partea musulmanilor care recurg la proteste violente atunci când cred că religia lor este atacată”.

(va urma)

Ioan BUTIURCÄ‚