MASZONERIA
Borbely Laszlo, ministrul delegat pentru Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului, este acuzat de constructorii din județ că apară doar interesele firmelor patronate de către oamenii de afaceri de etnie maghiară. Una dintre societățile abonate din nou la tortul de bani publici este IZOREP, societate care a câștigat în doar două luni contracte de 57 de miliarde de lei ROL, pentru construcția a patru săli de sport. Arhing SRL, firmă de proiectare, a intrat atât în programul săli de sport cât și în cel de reconstrucție a caselor sinistraților din Banat. Multiprod Impex sau Drumserv SA sunt două din firmele beneficiare a grosului fondurilor guvernamentale repartizate pentru reabilitarea drumurilor calamitate anul trecut în urma inundațiilor.
Borbely Laszlo, ministrul delegat pentru Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului, trebuie să răspundă din nou și să pareze acuzațiile, care i-au mai fost aduse și în 1996-2000, când a fost secretar de stat în MLPAT, de favorizare a firmelor patronate de afaceriști de naționalitate maghiară.
În ultimii ani, numele lui Borbely a fost asociat în Târgu Mureș cu mai multe firme de construcții, pe care le-a ajutat să încheie mai multe contracte cu statul. Este vorba de Izorep, firmă care a câștigat licitația pentru reabilitarea de școli în județ și construcția unei săli de sport în Sovata, despre care publicațiile noastre au semnalat că stă să se dărâme.
IZOREP, eterna iubire
Dacă în intervalul roșu IZOREP a trebuit să se mulțumească mai mult cu ce rămânea de la masa constructorilor agreați de tăvălugul PSD-ist, câștigând spre exemplu între 2000-2004 un singur contract în Programul Național “săli de sport”, firma, patronată de Illyes Kalman și mult mai puțin de Claudiu Hădărău, pare să fi depășit perioada neagră în care era un fel de aghiotant la ospățul ofițerilor din construcții.
Din 2005, soarele a răsărit și în curtea de pe Gheorghe Doja 76, toate contractele pentru sălile de sport ce urmează să fie finalizate în județ i-au revenit în proporție de peste 70% IZOREP, una din lucrări doar fiind adjudecată de către Contranscom Bența.
Astfel, IZOREP derulează în prezent contractele de execuție a sălilor de sport, toate de 50 de locuri, de la școlile din Gornești (contract încheiat în 22 septembrie), Corund, județul Harghita, și Band (contracte încheiate în 6 octombrie), respectiv a Liceului Kemeny Janos din Toplița (contract încheiat în 9 noiembrie). Valoarea totală a contractelor ajunge la suma de 57 de miliarde de lei, mai mult de jumătate din cifra de afaceri pe care constructorul a realizat-o în perioada de restriște 2003-2004. Și cu șanse de rotunjire, ținând cont de practicile din perioada 2000-2004, când valoarea reală a unei lucrări depășea binișor suma contractată, fiind știut faptul că lucrările suplimentare reprezentau comisioanele ce trebuiau plătite beneficiarilor lucrărilor. Fără să insinuăm ceva.
Nu insistăm nici asupra ofertelor de preț diferențiate înaintate Companiei Naționale de Investiții, cu toate că, teoretic, costurile sunt aproximativ egale, iar pentru cine are răbdare să le studieze va observa o diferență de 2 miliarde de lei între oferte.
IZOREP este și una din firmele care au participat la reconstrucția Banatului, unde Guvernul a derulat un program de construcție a 200 de case, unele nefinalizate nici până în ziua de astăzi. De altfel, Borbely Laszlo a fost criticat în mai multe rânduri pentru modul de derulare a contractelor de execuție, dar datorită capacității sale de a contracara publicitatea negativă prin lansarea unor programe, spre exemplu, mass-media a tăcut. Poate doar sinistrații de la Foeni mai cer în răstimpuri demisia ministrului delegat.
Reapariția IZOREP pe harta firmelor importante în construcțiile naționale nu ne mai miră, deoarece relația dintre Borbely Laszlo, deputat și ministru, și Illyes Kalman, patron și aspirant la un loc de senator în județul Bacău, este de notorietate și depășește o simplă relație de colegialitate de partid.
IZOREP nu a fost singura societate mureșeană, cu patronat de etnie maghiară care a apărut în schema finanțărilor de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, deci publice.
SC Arhing SRL, firmă de proiectare, a câștigat atât contracte pentru sălile de sport – Școala Generală nr. 30, respectiv 40, ambele din București, spre exemplu, dar a fost selectată și pentru programul de reconstrucție din Banat.
Favoriți pe drumuri
Dacă ne-am lămurit cine proiectează și cine construiește săli de sport în județ și în țară, să ne oprim și asupra firmelor care au beneficiat de “atențiile” din fondurile publice în sectorul drumuri. Astfel, una dintre cele mai prezente societăți la licitațiile publice, organizate de CNI, sau autorități subordonate Companiei Naționale de Autostrăzi, Drumuri Naționale, este Drumserv SA.
În noiembrie 2005, Drumserv a câștigat în fața Multiprod Impex Gornești contractul de 3,4 miliarde de lei ROL de execuție lucrări pentru obiectivul realizare experimentală a sectorului de drum DC 27A, km 0+00-1+440 (etapa I), cuprins între DJ 135A și zona de agrement – satul Mitrești, comuna Vărgata.
De asemenea, societatea condusă de Szabo, și-a adjudecat o parte serioasă din lucrările licitate de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, în valoare de peste 20 de miliarde de lei.
De asemenea, Drumserv “s-a înfruptat” și din banii veniți de la Guvern – 70 de miliarde de lei, pentru calamități naturale, bani direcționați tot pe filiera Borbely Laszlo. La fel cum s-a întâmplat și cu Multiprod Impex, firma deținută din umbră de consilierul județean Balogh Jozsef.
Cele două firme au obținut de altfel o serie de contracte și de la Consiliul Județean, dominat de consilieri ai UDMR, lista lucrărilor și sumele fiind disponibile într-o formă sintetică pe site-ul CJ.
De 16 ani, astfel de acuzații au împietat asupra vieții politice, respectiv administrative a României. Borbely Laszlo nu este nici primul, nici ultimul care va răspunde unor asemenea acuze sau a cărui carieră publică, administrativo-politică va fi umbrită de suspiciuni de protejare a unor firme. De aceea, cele scrise mai sus luați-le pur și simplu ca o analiză seacă. Pe care o vom regăsi și în cazul unei schimbări de ștafete politice.
Apoi, în ciuda protecționismului oarecum evident, trebuie să remarcăm că fondurile scurse către firme ale unor membri reprezentativi ai UDMR reprezintă doar o mică parte din fondurile derulate de către Ministerul Transporturilor, cu toate că analiza noastră a vizat doar firmele mureșene.
Patinoar de York
O altă firmă despre care s-a afirmat că a câștigat facil, sub coaliția portocalie, o licitație este firma York, contractată pentru reabilitarea patinoarului din Târgu Mureș, patronul acesteia fiind unul dintre prietenii lui Borbely.
“În județul Mureș nu sunt foarte multe firme capabile, din păcate, care pot să participe la licitații și să contracteze lucrări în construcții. Nu consider că am favorizat vreo firmă maghiară, pentru că, în primul rând nu mă interesează dacă patronul e de limbă maghiară sau de limbă română, și apoi eu nu am nimic de-a face cu licitațiile. E adevărat că anul trecut au fost mai multe licitații în zona Mureș, dar uitați-vă că până acum în Târgu Mureș s-a făcut o singură sală de sport, iar acum se construiesc opt în județ. Din această cauză, sigur că firmele locale au mai mari șanse să câștige. Știu ce vreți să insinuați, dar vă repet că nu am nici o legătură cu licitațiile, nu mă preocupă, cum nu mă preocupă nici cifra de afaceri a IZOREP”, Borbely Laszlo, ministrul delegat pentru Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului
Ligia VORO
Relu TĂTAR



