Microcipurile şi Noua Ordine Mondială
În 1980, Yoneji Masuda, “părintele societăţii informaţionale”, îşi exprima temerea că libertatea oamenilor va fi ameninţată într-o zi de tehnologia cibernetică, la acea vreme total necunoscută majorităţii oamenilor. Momentul de care se temea savantul japonez a sosit. Până la sfârşitul acestui deceniu, pe toată planeta va fi implementată o tehnologie care va permite monitorizarea şi manipularea persoanelor, prin intermediul unor microcipuri implantate în creier sau în alte părţi ale corpului.
Metodele de controlare a minţii bazate pe folosirea tehnologiei au devenit o preocupare fundamentală a militarilor şi serviciilor de informaţii după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi în anii ’50 şi ’60. Oamenii de ştiinţă au implantat dispozitive electronice miniaturale în creierele animalelor, în cadrul unor cercetări referitoare la modificările de comportament induse pe această cale.
Pasul următor a fost făcut în 1974, într-o închisoare din statul american Ohio, când în craniile mai multor deţinuţi au fost implantate cipuri cu dimensiunea de un centimetru. Treptat, astfel de experimente, efectuate în secret, s-au extins în mai multe ţări ale lumii. Printre “cobai” s-au numărat prizonieri, soldaţi, puşcăriaşi, bolnavi mintal, copii handicapaţi, vârstnici, orbi, surzi, homosexuali, bătrâni şi alte grupuri de oameni considerate “marginale”.
Spionii invizibili
În prezent, progresul tehnologic a făcut ca dispozitivele implantabile să se reducă la mărimea unui bob de orez. Microcipurile, aproape imposibil de detectat sau îndepărtat, pot fi introduse în gât, în spate sau în diferite alte părţi ale corpului în timpul unor intervenţii chirurgicale, cu sau fără consimţământul subiectului. Indivizii “implantaţi” pot fi urmăriţi oriunde pe glob, deoarece microcipurile emit un semnal radio de joasă frecvenţă care este identificat de zeci de sateliţi conectaţi la supercomputere. Această tehnologie a fost folosită deja în războiul din Irak. Supercomputerele Agenţiei Naţionale pentru Securitate a Statelor Unite au putut “vedea şi auzi” tot ceea ce au experimentat soldaţii pe câmpul de luptă cu ajutorul unui sistem de monitorizare de la distanţă. De altfel, implantarea de microcipuri este deja o practică curentă în activitatea astronauţilor americani, ale căror gânduri şi emoţiile sunt monitorizate 24 de ore pe zi.
Una din tehnicile folosite în laboratoarele americane pentru monitorizarea şi modificarea funcţiilor creierului este plasarea unui microcip de 5 micromilimetri (diametrul unui fir de păr este de 50 de micromilimetri) în nervul optic. Pe această cale, dispozitivul poate recepţiona de la creier neuroimpulsuri care reflectă experienţele olfactive, auditive şi vizuale ale subiectului. Prin intermediul sateliţilor, datele obţinute sunt transferate şi stocate într-un computer. Folosind sistemul de monitorizare la distanţă, operatorul unui computer poate proiecta neuroimpulsurile înapoi în creierul persoanei respective sau poate transmite mesaje electromagnetice (codate sub forma unor semnale) spre sistemul nervos, afectând performanţele indivizilor. Astfel, persoanelor sănătoase le pot fi induse halucinaţii vizuale şi auditive sau orice alte senzaţii dorite de manipulatori. Stimularea electromagnetică poate afecta şi activitatea musculară, provocând crampe musculare extrem de dureroase.
Oameni zombi
Cercetătorii au ajuns la concluzia că fiecare om are o frecvenţă bioelectrică unică a creierului, la fel ca şi în cazul amprentelor. Folosind frecvenţe diferite, controlorul din umbră al microcipului va putea schimba radical viaţa indivizilor. Odată cu introducerea pe scară largă a implanturilor electronice, viaţa privată a persoanelor va dispărea pentru totdeauna. “El” sau “ea” vor fi manipulaţi în multe feluri: vor deveni agresivi sau letargici, după cum o cer interesele stăpânilor. Sexualitatea va fi influenţată artificial, gândurile şi activitatea subconştientului vor putea fi “citite”, iar visele vor fi afectate sau chiar induse, fără cunoştinţa sau consimţământul persoanei implantate. Tehnicile de control al minţii vor fi folosite şi în scopuri politice. Manipulatorii vor determina anumite persoane sau grupări “ţintă” să acţioneze împotriva propriilor convingeri sau interese. Indivizii astfel “zombificaţi” vor putea fi chiar programaţi să ucidă şi să nu-şi mai amintească nimic după comiterea crimei. La tehnicile electronice de control al minţii se vor adăuga şi cele chimice; droguri care alterează funcţionarea minţii şi diferite gaze care afectează negativ funcţiile creierului vor fi injectate în conductele de apă sau răspândite în atmosferă.
Până nu e prea târziu
La această oră, tehnologia necesară pentru a crea Noua Ordine Mondială totalitară este disponibilă. Sistemele de comunicare neuroelectronice sunt puse la punct pentru a-i anihila pe cei care gândesc independent şi pentru a controla activitatea socială şi politică în favoarea intereselor anumitor grupări private. Supercomputerele din ultima generaţie sunt suficient de puternice pentru a monitoriza toată populaţia planetei. Din punct de vedere tehnic, este posibil ca fiecărui nou-născut să-i fie injectat un microcip, care să servească la identificarea persoanei respective pentru tot restul vieţii sale. Astfel de planuri sunt discutate la nivelul guvernului în mai multe ţări din lume, printre care SUA şi Marea Britanie. Ultima etapă înaintea implantării microcipurilor va fi emiterea unor cărţi electronice de identitate, măsură care va fi implementată în Uniunea Europeană şi în România, începând de anul viitor. Foarte puţini realizează ce se va întâmpla atunci când oamenii, ademeniţi de argumente şi promisiuni false, vor permite introducerea de microcipuri în corpul lor. Fiecare individ ar trebui să se întrebe dacă este dispus să accepte robotizarea umanităţii şi eliminarea totală a vieţii private, inclusiv a libertăţii de gândire. Câţi dintre noi vor dori să-şi cedeze întreaga viaţă, inclusiv cele mai ascunse gânduri, lui Big Brother? Când creierele noastre vor fi conectate la supercomputere prin intermediul microcipurilor, va fi prea târziu pentru proteste.



