Mihai Corui: „Trebuie sa fim foarte pragmatici!“
Echipa de baschet BC Mures a încheiat sezonul 2007-2008 pe locul opt în clasament, ceea ce îi ofera dreptul de participare în play-off. Antrenorul principal al muresenilor, Mihai Corui, ne-a dezvaluit câteva date despre sezonul abia încheiat.
Reporter: Cum a început sezonul 2007-2008 pentru echipa BC Mures?
Mihai Corui: A început într-o formula si s-a încheiat într-o alta formula de echipa, însa obiectivul a ramas acelasi si anume accederea în play-off, lucru care s-a si realizat. Într-un singur sezon am trecut prin multe situatii, mai placute sau mai putin placute, dar am gestionat bine situatiile si rezultatele au fost în permanenta bune. În turul campionatului am obtinut sapte victorii, iar în partea a doua am obtinut alte opt victorii, ceea ce înseamna un întreg de 15 victorii de care sunt foarte mândru, deoarece este munca noastra si ne-a adus în play-off.
Rep.: A crescut echipa ca efectiv si ca atitudine?
M.C.: A crescut în permanenta si va creste în continuare, sunt de parere ca încet-încet ne putem dezvolta în performanta.
Rep.: S-au adaptat jucatorii americani la campionatul românesc?
M. C.: Eu spun ca da, sunt multe echipe în campionatul românesc care au jucatori americani. Ei au o atitudine de învingatori pe care baschetbalistii nostri si-o doresc si ei, dar educatia de acasa a lor este cu totul alta. Si ei au multe de învatat de la noi.
Rep.: Care a fost adversarul care a pus cele mai multe probleme?
M.C.: Noi am fost cel mai periculos adversar al nostru pur si simplu si spun asta deoarece în anumite meciuri am evoluat prost. Oricum au fost doar câteva meciuri mai delicate. Pot spune de cele cu Dinamo Bucuresti, Asesoft Ploiesti si BC Pitesti. Ce ma bucura cel mai mult este faptul ca echipa s-a regrupat la timp si am reusit sa intram în play-off.
Rep.: Ce a însemnat pentru BC Mures participarea în Cupa României?
M. C.: Nefiind stabilit în obiectivul nostru, am picat si cu echipa Rapid, care ne-a învins fara scrupule. Pentru noi a fost o eliberare, reusind sa pregatim mai bine sezonul din campionat. În sezonul urmator totul va fi altfel. Va trebui sa avem o echipa mult mai ridicata valoric.
Rep.: Ce parere ai despre publicul muresean?
M. C.: Cred ca a crescut odata cu echipa. Din sezonul trecut publicul a mai crescut cu o treapta. Cred în sistemul “step by step”. Vreau sa urcam constant în clasament. Sezonul 2007-2008 a însemnat si pentru echipa BC Mures, si pentru public, urcarea unei trepte. Publicul este absolut extraordinar.
Rep.: Se simte o diferenta mare între jocurile disputate acasa si cele din deplasare?
M. C.: Este si firesc sa se simta aceasta diferenta. Nu exista nici o echipa care sa aibe o constanta atât în deplasare cât si acasa. Pot spune ca si Asesoft are probleme în aceasta privinta. Oricum, sunt convins ca în sezonul urmator vom avea evolutii bune si în deplasare.
Rep.: Cum se vede meciul cu Asesoft Ploiesti, sunt ploiestenii o echipa de învins?
M. C.: Trebuie sa fim foarte pragmatici si realisti. Echipa Asesoft Ploiesti este formatia campioana, si mai mult este echipa care deocamdata nu are adversari. Pentru prima data în sezonul 2007 – 2008, a aratat câteva slabiciuni în joc. Au pierdut meciul cu Sibiu acasa la ei si cu Dinamo. Suntem constienti de forta lor de atac, atât si în aparare, dar avem si noi atuurile noastre, si le vom introduce în joc. Nu pot sa dau un pronostic, dar meciul din play-off cu Asesoft Ploiesti este deschis oricarui rezultat. Cred ca va fi un meci foarte echilibrat.
A consemnat Sorin CRACIUN



