Mihai Pădurean, consilierul faptelor pentru reghineni
Are 39 de ani, a absolvit două facultăţi, de Finanţe – Asigurări şi de Drept, iar din 2012 este consilier local în Consiliul Local al municipiului Reghin. Vă invităm, în interviul următor, să faceţi cunoştinţă cu Mihai Pădurean, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat Reghin şi unul din cei mai de perspectivă politicieni tineri din judeţul Mureş.
Reporter: Pentru început, vă rog să vă prezentaţi, pe scurt, cititorilor noştri.
Mihai Pădurean: Am vârsta de 39 de ani, sunt consilier PSD în Consiliul Local Reghin din 2012. Pe plan politic sunt vicepreşedinte al PSD Reghin, iar de profesie sunt economist. Am terminat Finanţe – Asigurări în 1999, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. De asemenea, sunt şi jurist, deoarece am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, în 2003.
Rep.: Când aţi intrat în politică şi de ce aţi ales Partidul Social Democrat?
M.P.: Am intrat în Partidul Social Democrat în 1999, chiar când am absolvit facultatea. În 1996, când au fost alegerile, „valul” alegerilor m-a prins în Cluj. Eram student la o universitate economică, într-un oraş de dreapta şi în mod normal trebuia să fie şi eu un om de dreapta. Spre deosebire de alţi tineri care erau foarte entuziasmaţi că în România va veni o schimbare foarte mare, eu am fost mai moderat, mai precaut. În acel an, Partidul Social Democrat pierduse alegerile şi la putere a venit Convenţia Democratică. Era o euforie foarte mare. Un pic mai târziu, la un an şi jumătate de când ţara era condusă de Guvernul Ciorbea au început problemele economice. Ţin minte că în acel an a fost o scădere de 7-8% a PIB-ului, iar lucrurile nu au funcţionat aşa cum trebuiau să funcţioneze. Au început să crească dobânzile pe piaţa interbancară, firmele aveau din ce în ce mai greu acces la finanţări şi din punct de vedere economic România se apropia de colaps. A trebuit să privatizăm atunci Societatea Naţională de Telefonie Romtelecom în condiţii foarte dezavantajoase pentru noi, pentru a putea plăti datoria externă. Acest moment mi-a produs un declic, vedeam politicieni la televizor şi mi-am dat seama că până la urmă politica nu e făcută pentru a face populism sau pentru a demonstra cât de tari suntem în vorbe sau cât noroi se poate arunca dintr-o parte în alta. Politica e făcută pentru ca în momentul în care un partid, oricare ar fi el, câştigă alegerile, să poată să îşi impună doctrina şi să schimbe în bine viaţa oamenilor.
Rep.: Acesta e crezul cu care aţi intrat în politică?
M.P.: Eu zic că nu m-am înşelat, pentru că am mai trăit experienţele revenirii Partidului Social Democrat la guvernare şi apoi trecerea social-democraţilor în opoziţie şi întotdeauna când a fost la guvernare PSD a guvernat bine pentru români, a contribuit la perioade de creştere economică, de bani în plus la buget, de bani în plus la salarii. Până la urmă eu zic că Partidul Social Democrat a fost şi rămâne un partid atent la nevoile cetăţenilor. Din punctul meu de vedere, nu m-aş numi un om de stânga 100%. Sunt foarte deschis în a studia şi celelalte doctrine, cum ar fi liberalismul sau doctrina conservatoare. Mi se pare că în lumea în care trăim, pentru România cea mai potrivită doctrină este social-democraţia. În opinia mea, e corect ca oamenii care duc o viaţă mai bună şi câştigă mai mulţi bani să plătească impozite mai mari, deşi adeseori şi eu m-am simţit făcând parte din această categorie. Vorbim însă de principiul solidarităţii. Aşa e şi sistemul suedez sau norvegian. Oamenii care au un nivel de trai ridicat sunt solidari cu cei care sunt mai săraci, care poate că n-au avut şansa să facă o şcoală mai bună sau nu au un loc de muncă mai bun. Crezul meu e că cei care sunt bogaţi sunt datori, cu ghilimelele de rigoare, faţă de societate, pentru a exista o coeziune socială. Nu poţi fi fericit, ca în statele bananiere, unde sunt oameni foarte, foarte bogaţi, care sunt înconjuraţi de oameni extrem de săraci. Ar trebui să existe un principiu al solidarităţii. Evident, nu sunt de acord cu pomenile sociale, să ţii oamenii acasă, să nu îi duci la lucru şi să le dai bani mulţi pentru asta. Nu. În momentul în care oamenii au probleme reale, atunci cred că statul e dator să intervină şi să le ofere ajutor, chiar dacă pentru o perioadă limitată de timp, de şase luni sau un an. Nu sunt de acord cu politica de tip junglă. Acesta e crezul şi motivul pentru care m-am înscris în Partidul Social Democrat. Mi s-a părut un partid mai echilibrat, mai aproape de oameni.
Rep.: Cu ce gânduri aţi pornit în această competiţie electorală, ce v-a determinat să candidaţi pentru un nou mandat de consilier local?
M.P.: Sincer să fiu, înainte de 2012 vedeam altfel activitatea de consilier local şi politica în general. Sunt din 2000 în partid, mai participam la şedinţe, dar percepeam altfel lucrurile din afara politicii. După 2012, odată cu intrarea mea în miezul problematicii administraţiei, optica mea s-a schimbat. Am ajuns într-un soi de hăţiş legislativ şi administrativ şi acum îi văd pe alţii care vin din afara sistemului şi spun că sistemul se poate reforma foarte uşor, că cei din sistem nu fac nimic şi aşa mai departe. Aceleaşi lucruri „le vedeam” şi eu înainte de 2012. Am început să înţeleg administraţia, să studiez mai bine legile după care ne ghidăm activitatea şi am realizat că pentru a face administraţie trebuie în primul rând să ai o pasiune pentru aşa ceva. Trebuie să depui eforturi pentru ca lucrurile pe care le vezi iniţial să le transformi dintr-o viziune în realitate, să le duci la bun sfârşit.
Rep.: De unul singur, un consilier local poate face prea puţine lucruri, deoarece are nevoie de apartenenţa la o echipă. Din acest punct de vedere, cum colaboraţi cu echipa social-democrată de la nivelul Consiliului Local Reghin?
M.P.: Echipa noastră a fost în regulă, a existat o coeziune a grupului chiar dacă într-o echipă fiecare om are poate o viziune personală pentru că fiecare are o altă pregătire profesională, trăieşte alte experienţe în viaţă, nu toţi oamenii sunt la fel. Tot timpul noi am încercat să ne armonizăm în cadrul grupului şi să luăm o decizie care să fie corectă în primul rând pentru comunitate, pentru cetăţeni.
Rep.: Aveţi proiecte să le spunem de suflet la care v-aţi adus aportul în cei patru ani de mandat?
M.P.: Fiind într-o majoritate, am susţinut toate proiectele propuse de primarul Maria Precup, şi mă refer nu numai la proiectele de infrastructură, ci la toate proiectele propuse. Ele au fost analizate, dezbătute, îmbunătăţire dacă a fost cazul şi în final votate chiar şi de consilierii din alte partide politice.
Rep.: Ce consideraţi că ar trebui îmbunătăţit pe viitor la Reghin?
M.P.: Noi, ca şi administraţie, trebuie să creştem gradul de confort, de urbanizare a acestui oraş. Înainte de a face proiecte extravagante este datoria noastră să le asigurăm cetăţenilor condiţii de bază deoarece până la urmă toţi cetăţenii plătesc taxe şi impozite. Trebuie finalizat proiectul de asfaltare a străzilor, mai avem circa 40 de străzi, şi mai sunt proiecte care ţin de infrastructura de apă şi canalizare. Trebuie, de asemenea, îmbunătăţit iluminatul public. Oraşul se dezvoltă, nu stă pe loc, se mai construiesc case, clădiri şi trebuie să ţinem pasul cu dezvoltarea oraşului. În principal, cred că trebuie să mărim gradul de siguranţă al oraşului, trebuie luate măsuri ca oamenii să se simtă siguri în acest oraş. Vom avea în acest sens şi o reţea de camere video pe străzi şi avem în plan creşterea capacităţii Poliţiei Locale, pentru a putea face faţă la toate cerinţele. Nu în ultimul rând, în opinia mea trebuie să existe o colaborare bună cu minoritatea rromă. Trebuie văzute problemele şi această comunitate trebuie conştientizată că are drepturile pe care le au românii sau maghiarii din acest oraş, dar trebuie să respecte şi ei regulile respectate de ceilalţi cetăţeni.
Rep.: Care e, după părerea dumneavoastră, importanţa alegerilor locale din 5 iunie?
M.P.: Alegerile sunt importante pentru că fiecare partid va încerca să vină cu proiecte noi, cu soluţii noi, acesta fiind cel mai important lucru într-o democraţie. O dată la patru ani, când sunt alegeri, cetăţenii au posibilitatea să audă idei noi, programe noi, şi fiecare partid trebuie să vină cu lucruri noi, să se schimbe, să se reformeze, iar rezultatul final ar trebui să fie vizibil în nivelul de trai al cetăţenilor, care să ducă o viaţă mai bună având aceste componente de dezvoltare a oraşului, de urbanizare şi modernizare, de creştere a siguranţei şi a altor tipuri de activităţi sociale, culturale şi sportive.
Rep.: În România, tendinţa ultimelor alegeri a fost descrescătoare în privinţa prezenţei la vot. Ce mesaj aveţi pentru reghineni, de ce e important să vină la vot în data de 5 iunie 2016?
M.P.: Există o scădere a participării la vot şi asta se datorează în primul rând politicienilor. Ei sunt primii vinovaţi, pentru că dacă deschizi un televizor, de dimineaţa până seara vezi doar politicieni bălăcărindu-se unul pe celălalt. Bălăcărindu-ţi adversarul la televizor, nu cred că tu vei deveni mai valoros. Problema e că oamenii şi-au pierdut interesul, au fost prea mulţi ani în care s-au văzut politicieni certându-se la televizor fără să se discute prea mult despre competitivitate, despre proiecte, lucruri care n-ar trebui să fie normale într-o societate normală. Din acest punct de vedere, Partidul Social Democrat Reghin a încercat mereu să propună tineri şi oameni noi, energici, care au proiecte şi o viziune sănătoasă despre dezvoltarea comunităţii.