Mircea Mariș a făcut clacă la secerat
Comuna Suseni a fost reprezentată cu cinste la Festivalul de la Răstolița cu produse tradiționale, obiceiurile specifice localității, dansuri populare din Suseni și Luieriu, cu un solist cu potențial Adrian Romanică, un primar nou în persoana lui Mircea Mariș și a viceprimarului Mihai Morar.
Muzeu al satului
Datorită ponderii populatiei maghiare, din standul comunei Suseni nu au lipsit nici tradițiile și obiceiurile acestora. Printre obiectele de artă tradițională expuse în stand vizitatorii au putut admira porturi populare românești și maghiare, cherci, pat țărănesc, coveica de făcut pâinea, aparat de tors lâna, broderie cusută, draperii, ștergare, prosoape, o balanță de măsură, covata și chiar un leagăn, toate obiectele aduse la Răstolița de la muzeul satului din localitatea Luieriul, colectate de la bătrânii satului. “Avem acolo un muzeu care momentan nu este prea bine pus la punct ca și structură dar pe care vrem să îl extindem și să facem o campanie de reciclare a obiectelor de artă din comună până mai avem lua de la cineâ€, a declarat primarul Mircea MariÈ™.


