Miskolczy DezsÅ‘, ”omul-punte” între doua culturi

În 1940, imediat dupa Diktatul de la Viena, a fost numit de guvernul maghiar horthyst în importanta functie de rector al Universitatii â€Ferenc József I†din Cluj. Dupa mai bine de patru ani de ocupatie maghiara, în octombrie 1944 îi preda Universitatea din Cluj, dr. Iuliu Hatieganu. Nu fara regrete si nu fara oarecare împotrivire. Realitatile istorice îi vor impune însa adoptarea unei noi atitudini, dar dupa negocieri intense cu dr. Petru Groza, primul-ministru al României. Va accepta apoi, începând din 1946, sa fie printre membri fondatori ai nou înfiintatului Institut de Medicina si Farmacie din Târgu-Mures. Cetatean maghiar de nationalitate maghiara, dr. Miskolczi DezsÅ‘, un om cu o cariera stiintifica impresionanta, va învata româneste si va ramâne în România – în orasul de pe Mures – pâna în toamna anului 1964 când va pleca definitiv în Ungaria. Potrivit propriilor sale consemnari, aflate în dosarul de la C.N.S.A.S., si evidentiate de altfel de dr. Mihai Ardelean din Târgu-Mures, dr. Miskolczi DezsÅ‘, om de stiinta în primul rând, dar deosebit de religios, s-a considerat în ultima parte a vietii sale, a fi â€omul-punte între doua culturi†dar, asa cum spunea tot el,  â€din pacate, acest lucru nu întotdeauna se întelege just nici la Budapesta si nici la Bucuresti.â€
                                                                     
â€Istorii locale. Bagatele provincialeâ€, noul volum aparut la Editura â€Ardealul†din Târgu-Mures, coordonat de Mihai Ardelean si Dorin-Adrian Suciu, reprezinta o surpriza placuta în peisajul publicistic muresean. Volumul anterior mentionat se înscrie într-o inspirata traditie inaugurata deja în urma cu câtiva ani de medicul psihiatru Mihai Ardelean, omul care pare ca si-a descoperit în ultimii ani, o noua vocatie: cea de istoric. Volumul cuprinde studii si cercetari pe diverse teme ale unor autori, precum Ioan Suciu-Moisa, Eugeniu Nistor, Vasile Dub, Cosmin Popa, Gabriela Buicu, Vasile Șandor si – nu în ultimul rând – Mihai Ardelean si Dorin-Adrian Suciu. Marturisesc însa faptul ca atentia mi-a fost atrasa în mod deosebit de studiul dr. Mihai Ardelean, cel intitulat â€Triumful unui gând neterminat, aici si acum†care se refera la dr. Miskolczi DezsÅ‘ (1894-1978) desi, prin bogatia si ineditul informatiei, celelalte studii si cercetari nu sunt cu nimic mai prejos decât cel remarcat de mine. Mi-a suscitat interesul deosebit studiul amintit pentru ca perioada, dar si unele personaje care apar în lucrarea dr. Ardelean – spre exemplu, dr. Andrei Mera, dr. CsÅ‘gör Lajos, s.a. – îmi erau deja cunoscute din alte documente pe care eu le studiasem anterior si pe baza carora publicasem în 2008 lucrarea â€Procuratura Militara Principala Târgu-Mures – Zece ani de teroare.†    

Dr. Ardelean, un psihiatru cu preocupari de istoric
Conviv deosebit de agreabil si interesant, dar uneori usor enigmatic, detinator al multor â€secrete†pe care i le-a oferit îndelungata practicare a profesiei în aceasta urbe unde pâna si securistii o mai luau razna uneori din cauza stresului – domnul doctor stie la ce ma refer – Mihai Ardelean ne ofera de aceasta data, în studiul sau, portretul unui om aparte, Miskolczy DezsÅ‘ (1894-1978), medic neurochirurg si profesor universitar la fostul Institut de Medicina si Farmacie (I.M.F.) din Târgu-Mures. Este un portret care pare ca se contureaza singur, pe masura ce lecturezi notele date de zelosii informatori ai Securitatii muresene, în anii ’50 si ’60 ai secolului trecut si pe care doctorul Ardelean – dupa ce le-a studiat la C.N.S.A.S. – ni le pune la dispozitie cu generozitate, agrementându-le din când în când si cu observatii personale usor malitioase. Este, e drept, o perspectiva oarecum restrânsa, dar inedita, însa portretul acestui om de stiinta, doctorul Miskolczy DezsÅ‘, poate fi, desigur, completat si cu informatii din alte surse, întrucât acesta a fost una din personalitatile de marca, cunoscute si recunoscute ale psihiatriei europene. Membru a patru Academii, între care cea din România si Ungaria, dr. Miskolczy DezsÅ‘ poate fi considerat – de la un anume moment al carierei sale – un exemplu în ceea ce priveste încercarea de a gasi calea pentru buna convietuire între românii si maghiarii din Transilvania. 
  
Doua mariaje, cinci copii
Din notele informative date frecvent de informatori, atât români (între care se distinge dr. Andrei Mera – n.m.), dar mai ales maghiari din cercul de apropiati pe care-l frecventa Miskolczi, precum si din sintezele informative întocmite de diversi ofiteri de securitate, putem desigur, schita destul de sumar, traiectul profesio¬nal al doctorului Miskolczi DezsÅ‘, destinul sau familial, cercul de prieteni, dar si o anume conduita morala. Un om care si-a neglijat în prima parte familia pentru a se împlini profesio¬nal. Apoi, mai multe surse informative confirma umanismul de care daduse dovada în mai multe ocazii, anii 1943-1944, ascunzând evrei în clinica din Cluj pe care o conducea si salvându-i astfel de la deportare. Una din informatoarele Securitatii muresene, aflate în anturajul sau imediat, va relata într-o nota informativa faptul ca doctorul îi spusese la un moment dat: â€Am fost antifascist si în limita posibilitatilor am si facut câte ceva pentru cine am putut. Câteodata ma si autoacuz, oare nu puteam sa fac mai multe?†Cei doi copii pe care-i avea cu prima sotie – ramasi cu totii în Ungaria, în timp ce doctorul se afla în Transilvania – vor parasi însa Ungaria, în 1945, împreuna cu mama lor, stabilindu-se în SUA, tara în care va fugi în 1956 si fratele sau, de profesie arhitect. Aflat deja la o vârsta respectabila, 53 de ani si suferind probabil de singuratate, dr. Miskolczi DezsÅ‘ va încheia un nou mariaj la Târgu-Mures, cu Beldy Susana, fosta sotie a contelui Toldalaghy, care avusese doua fete cu contele, dar care  în 1948 va mai avea un copil, pe Ambrus, cu Miskolczi. A fost sau nu fericit Miskolczi cu aceasta sotie mult mai tânara ca el?

Decorat înainte de plecarea definitiva
Probabil ca a fost fericit de vreme ce în ianuarie 1964 va resimti foa¬rte dureros moartea sotiei sale, iar el, aflat acum la 70 de ani, ramas cu un copil ce abia împlinise 16 ani si cu perspectiva de a fi pensionat de la I.M.F., se hotaraste sa plece definitiv în Ungaria, unde i se ofe¬rise o catedra la Universitatea de medicina din Budapesta. Probabil ca hotarârea o luase cu ocazia nefericita a înmormântarii sotiei sale, când mai multe rude ale acesteia, atât din tara, cât si din Ungaria – printre care si cele doua fete pe care sotia sa le avusese cu contele Toldalaghy – l-au convins sa solicite plecarea definitiva în Ungaria. În septembrie 1964, dr. Miskolczi DezsÅ‘ va pleca la Bucuresti pentru a primi o decoratie din partea Consiliului de Ministri al Republicii Populare Române, ocazie cu care se va reculege si la mormintele prietenilor sai români, dr. Ion I. Niculescu si dr. D. Bagdasar, cu care purtase corespondenta si de care fusese legat printr-o veche si sincera prietenie. Ultimele note informative despre dr. Miskolczi DezsÅ‘ dateaza din februarie 1970, dovada ca desi plecase de 6 ani din România, interesul pentru persoana sa înca mai exista. Cel putin în dosarele Securitatii.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș – istoria zbuciumată a unei clădiri
– În 1909, în actualul sediu al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, se deschidea Școala militară de cadeți austro-ungari cu un număr de 217 elevi. În 1912, școala avea deja 25 de profesori și 294 de elevi, din care 221 maghiari, 44 germani, 8 croați, 5 români și 16 de alte naționalități. În 1916, Școala militară de cadeți a fost mutată în Ungaria, iar în localul acesteia a fost instalat un spital de campanie. Ca fapt divers, de pe băncile acestei școli militare din Târgu-Mureș, a plecat în 1915 pe frontul din Galiția, Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu, prototipul personajului Apostol Bologa din romanul â€Pădurea spânzuraților.â€
– În septembrie 1919, la aproape un an de la realizarea Marii Uniri, în același local din Târgu-Mureș, lua ființă Liceul Militar â€Mihai Viteazulâ€, una din instituțiile-pepinieră a elitelor armatei române. Liceul – care în 1922 va fi vizitat și de generalul Henri Berthelot, un mare prieten al României – și-a început cursurile cu doar două clase, dar în 1923 avea deja șapte clase, ajungând ca în 1931 să fie înmatriculați 612 elevi. Și tot ca fapt divers, cel care avea să devină eminentul doctor și universitar Emilian Victor Bancu, a fost elev al acestui Liceu Militar între 1937 – 1940, absolvindu-l în 1945, la Timișoara, acolo unde școala se mutase după Dictatul de la Viena.
– Potrivit unei sinteze informative întocmite de Serviciul Secret de Informații din România (S.S.I.), la scurt timp după preluarea Ardealului de Nord de către Ungaria, respectiv august 1940, în Târgu-Mureș, ca și în alte orașe din partea cedată, au fost înființate centre de spionaj maghiar. Cel de la Târgu-Mureș, ființa în fostul local al Liceului Militar „Mihai Viteazul†și avea o școală de spionaj proprie unde erau instruite grupurile denumite „Polgárisâ€. Formate din „cetățeni maghiari de absolută încredereâ€, aceste grupuri ar fi urmat, ca în cazul unui eventual conflict direct româno-maghiar, să fie infiltrate în Transilvania necedată și să-i identifice pe liderii români de opinie, precum și pe „maghiarii care simpatizau cu românii.â€
–  Pe data de 11 februarie 1946, va începe să funcționeze în acest local Facultatea de medicină și farmacie (viitorul Institut – n.m.) avându-l ca primul rector, între 1946-1949, pe CsÅ‘gör Lajos (1904-2003). Mutarea de la Cluj, la Târgu-Mureș începuse însă în vara anului 1945, după ce pe data de 6 iulie 1945, la Cluj avusese loc Conferința interministerială la care participaseră o serie de fruntași ai noului regim, printre care și dr. Petru Groza, prim-ministru al României.