Mitucul cu colti de argint

Un print din Helvant, îndragind vânatoarea
Prin valea cea verde, din Hodac el trecea.
Croindu-si cu greu printre crateri cararea
Linistit el visa, si din gura graia:
 
-Veniti sa vânam averi nepatrunse
Sa stârpim saracia cu colti de argint,
Pe Boc si ai lui, cu legile-ascunse
Ce zilnic îsi baga piciorul si mint.

-Stapâne, sopteau hodacenii, timid.
Acest vis de mult a pierit pe aici.
Dupa cum vezi, comuna-i un vid
Umplut cu o bere si cu doi mici…
 
Dar printul trecea gânditor înainte
Privea împrejur la fete, culori,
Lasând la o parte teama cuminte
Portocaliul din ochii lor…
 
Sub fagi, el dadea molozul de-o-parte
-Priviti, cum se-nvârte facându-ne semn
Saracia cea mare, aici, nu departe
Veniti s-o lovim cu sageata de lemn.
 
-Printe, e apa jucând sub copaci
zicea primarul, cu glas de alint
Dar el raspundea întorcându-se : Taci !
si molozul era saracie de-argint.
 
Sub brazi, el zorea nesfârsite alaiuri
-Priviti, aviara cum scurma stingher,
Saracia-i întinsa mult peste plaiuri
Veniti s-o robim, atâta va cer.

-Printe, e colbul de praf fosnind sub copaci
zicea, primarul, zâmbindu-i siret,
Dar el raspundea întorcându-se : Taci!
si  praful tusea saracie, discret.

Deodata Printul deschide carare
-Priviti în jur, o minune de loc,
Aici vom face un dispensare
Sa-l umplem de ciuda chiar si pe Boc…

Mai bine ia faxul si scrie întruna
Sa stie Hodacu’ si neamul lor
Ca au doftoriile lor de-acuma
În noua cladire, lânga izvor!

Iar saracia, fiara cu colti de argint,
N-o pot rapune, caci nu o simt!
Nu vad saracia în toate ca voi,
Si-atunci ma retrag si merg înapoi.