Uncategorized

Moartea călătoreşte cu autobuzul

Miliarde de lei s-au scurs din bugetul Primăriei pentru a acoperi costurile legitimaţiilor de transport * Peste 100 de persoane cu handicap, decedate sau cu domiciliul necunoscut au beneficiat în ultimii ani de astfel de facilităţi * De doi ani de zile de când listele se întocmesc de direcţia specializată din Primărie, doar anul acesta au fost demarate anchetele sociale * Aşa au ieşit la iveală o serie de mânăreli şi nereguli la întocmirea listelor * Sesizat, Dorin Florea a muşamalizat totul

“De social mă voi ocupa în 2006″(Dorin Florea)

Rezultatele anchetei efectuate de Serviciul Asistenţă Specială din cadrul Primăriei Târgu Mureş privind persoanele cu handicap care beneficiază de facilităţi la transportul în comun au fost şocante. Demarate în primăvara acestui an, datorită schimbării legislaţiei, anchetele au scos la iveală un “pomelnic” de peste o sută de persoane cu handicap, în special cei cu gradul II de invaliditate, permanenţi, care beneficiau de legitimaţii de transport sau de cupoane de călătorie, deşi erau decedate, aveau domiciliul necunoscut sau declaraseră adrese false. Din investigaţiile noastre, numărul acestora se apropie de 150, dar lista se poate uşor lărgi, având în vedere că nu am avut acces la toate informaţiile.

Morţii cu legitimaţii de transport

Potrivit surselor noastre, directorul Direcţiei de Asistenţă Specială din cadrul Primăriei Târgu Mureş, Marta Maior, a fost foarte revoltată când i s-a dus la cunoştinţă situaţia existentă, nu pentru existenţa fenomenului ca atare ci pentru faptul că unele persoane îşi permit să sesizeze aceste carenţe. Lucrurile nu s-au oprit aici. La sfârşitul lunii mai, problema listelor contrafăcute a fost comunicată primarului Dorin Florea, dar nici până în ziua de astăzi, aşa cum ne-au asigurat surse demne de toată încrederea primarul nu a manifestat vreun interes faţă de aceste ilegalităţi. Probabil, pentru că, cu aroganţa-i caracteristică a declarat că “de social mă voi ocupa din 2006”. Poate ca un viitor asistent social… cine ştie. În luna septembrie a acestui an a fost sesizat corpul de control al primarului care a demarat o anchetă al cărui rezultat, dacă există vreunul, a fost ascuns de ochii indiscreţi ai presei. Iar având în vedere, embargoul care ne-a fost impus nici nu o să-l aflăm prea repede. Singurul loc unde lista cu mânăreli a transpirat, e drept parţial, a fost într-o comisie a Consiliului Local, unde s-a vorbit de existenţa unui număr mic, în jur de 15 – 20 persoane care ar fi beneficiat fără a avea dreptul de accesibilităţi la transport. Atunci s-a solicitat chiar instituirea unei comisii de verificare, dar primarul a pasat problema prefecturii. Cu toate că, potrivit regulamentului, orice consilier poate solicita acest lucru. Dar când există interes pentru ascunderea sub covor a unor mizerii….

Morţii

Sesizaţi asupra existenţei acestor liste am demarat propriile noastre săpături. Concluziile au fost cel puţin surprinzătoare, dacă nu terifiante. Miciofschi Vangheli, domiciliat până anul trecut pe strada Braşovului nr.8 din cartierul Tudor, a decedat în 2002. “Soţul meu a decedat la sfârşitul lunii septembrie anul trecut. A fost pensionar gradul II după cele patru by-passuri suferite în 1993. Avea anumite facilităţi, dar pentru că nu am vrut să ajung să dau banii înapoi am anunţat Inspectoratul Teritorial al Persoanelor cu Handicap (ISTPH), am sunat pe Bega la Transport Local, am trecut telefonul pe numele meu şi am dat o copie după certificatul de deces Serviciului de la Primărie. La vreo săptămână că nu puteam să o fac imediat”, ne-a declarat soţia Lucia Miciofschi. Interesant că, deşi a anunţat, numele lui Miciofschi Vangheli apărea pe lista beneficiarilor de facilităţi la transport şi în primăvară.

Absurdul

Ba mai mult în luna septembrie a acestui an, soţia supravieţuitoare a primit o “citaţie” semnată de directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Mureş (fostul ISTPH), Liviu Ovidiu Pop, prin care Michiofschi Vangheli este invitat ca “în 15 zile de la primire să vă prezentaţi la sediul nostru, …, având asupra D-voastră următoarele …”. În caz de neprezentare, “la expirarea termenului acordat vom proceda la sistarea tuturor drepturilor de care beneficiază persoanele cu handicap”. Doar că din 23 septembrie 2002, Michiofschi Vangheli se odihneşte în Cimitirul Nou din Târgu Mureş. Ciudat este că deşi anchetele au fost demarate în primăvară, DASM nu avea cunoştinţă la data trimiterii “citaţiei” de deces. Să fi continuat eliberarea legitimaţiilor pe mai departe?

…şi alte 45

Lista persoanelor cu handicap decedate este însă mult mai lungă, numărând aproximativ 45 de alte nume. Sunt persoane decedate de doar câteva luni, în cursul acestui an, decesul nefiind, să spunem, încă operat în evidenţele Primăriei. Oricum, tot o situaţie inexplicabilă. Doar că, aşa cum aveam să ne convingem în teren, unii sunt morţi de ani de zile. Soţia lui Dicui Petru, domiciliată pe strada Aleea Cornişa nr.4, ne-a declarat că soţul a decedat în 17 mai 1999 şi a anunţat autorităţile implicate. Dar continua să figureze pe liste. La fostul domiciliu din cartierul Tudor, strada Armoniei nr. 29, nu mai locuia nici o familie Bungărdean. Văduva lui Bungărdean Petru se mutase de 2-3 luni, iar potrivit vecinilor, pensionarul murise în urmă cu 4-10 ani. Pe strada Înfrăţirii nr.1 ne aşteptau alte surprize. Când am întrebat de Benedekfi Istvan, o vecină surprinsă ne-a lămurit: “Vai, dar este decedat”. E adevărat apartamentul figura pe un alt nume: Stan Ilona. La fel ca şi cel ocupat de Tivadar Lazar, în urmă cu mai bine de un an. Şi exemplele ar putea continua. Şi nu e tot.

Adresele false

Verificările inspectorilor din Primărie au scos la iveală o listă cu aproape 100 de nume de persoane care erau mutate, având domiciliul necunoscut, sau cu adrese false. Astfel, pentru a nu vă plictisi cu o înşiruire de nume, vă dăm doar două exemple, aleatorii. Fişa întocmită de Primărie pentru Aldea Zamfira, domiciliată în strada Bolyai nr.1, consemna că aceasta nu mai locuia la acea adresă de peste doi ani. Dar nu se ştia nici unde se mutase. Cât priveşte familia Marian, surpriza a fost pe măsură: blocul nr.12, apt.12 de pe strada Godeanu, nu era de găsit. Aşa că a apărut o menţiune edificatoare: adresă falsă.

Morala

În 2001, Primăria a preluat atribuţiile ISTPH de întocmire a listelor cu persoanele cu handicap care beneficiază de facilităţi la transportul local. O bază de date cu aproximativ 1000-1200 de nume. Până în primăvara acestui an şi pe vremea fostului director Orban Dezso, se comunicau listele Asocierii de Transport Local care elibera legitimaţiile. Apoi se emiteau facturile încărcate, pe care Orban le semna, se pare, cu ochii închişi. Altfel nu ne explicăm cum mai bine de doi ani de zile, oamenii morţi şi de 10 ani se aflau încă pe liste. Ca să nu mai vorbim  de vecina sa decedată. Şi încă o concluzie jenantă, deşi un minim control periodic ar fi fost o obligaţie de serviciu, inspectorii din Primărie s-au culcat pe o ureche sperând probabil ca morţii să declare singuri că au decedat. Şi o ultimă remarcă: Serviciul de Stare Civilă este cu un etaj mai jos de cel de Asistenţă Specială. Să fie comunicarea chiar atât de proastă în Primăria Târgu Mureş? Nu prea credem. Dar credem că dezinteresul, da.

Concluziile

Timp de doi ani, dacă luăm în considerare doar această perioadă, aproape un miliard de lei a fost cheltuit ilegal. Toate părţile implicate tac acum mâlc şi neagă că ar avea o vină în aruncarea banilor publici pe geam. Concluzia este una singură: tuturor le-a convenit. Cei de la Transport Local puteau anunţa că nimeni nu a venit să ridice legitimaţiile, dar le-a convenit să mulgă bani de la buget, şefii din Primăria Târgu Mureş au fost probabil recompensaţi pentru că nu şi-au făcut treaba, iar Direcţia de Asistenţă Socială are scuza schimbării directorului şi reorganizării instituţiei. Doar că cineva tot trebuie să răspundă. Or fi fost aparţinători care nu au anunţat, dar ce ne facem cu cei fără nici un urmaş. Cât despre beneficiarii legitimaţiilor încă nu ne-am lămurit. De aceea, pentru toate aspectele sesizate, aşteptăm nişte verificări riguroase din partea Curţii de Conturi. Lămuritoare. Dacă dosarele nu au făcut picioruşe între timp.

Rus Dumitru, unul din consilierii Corpului de Control al primarului a recunoscut că au fost astfel de sesizări, dar pentru mai multe detalii ne-a îndrumat către purtătorul de cuvânt Marius Paşcan, care nu îşi revine din muţenia care îl cuprinde când vine vorba de ZIARUL.

Liviu Pop, directorul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială: “Au existat persoane care au decedat şi nu ne-au anunţat. Aveau obligaţia să o facă în 10 zile. Nu au existat cazuri de persoane care să apară pe listă, iar aparţinătorii să ne fi anunţat”.

Raduly Levente, consilier UDMR: “Nu m-am interesat de această problemă, dar mă voi ocupa”.
Marta Maior, care şi-a arogat descoperirea listelor şi a dezinformat Consiliul Local, era prea ocupată cu discuţiile cu un coleg joia trecută.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close