Moartea ”Diavolului sfânt”

Simplu țăran dintr-o gubernie a Siberiei de Vest, Rasputin dispunea de o abilitate extraordinară de a manipula oamenii, grație căreia a ajuns să aibă o influență foarte mare asupra Å¢arului Nicolae al II-lea și, în mod special, asupra soției acestuia, Aleksandra Feodorovna. Puterea pe care o dobândise asupra Romanovilor și implicarea sa în modul în care ultimul țar a condus Rusia până la revoluția bolșevică au făcut din “călugărul desfrânat” o personalitate emblematică a istoriei acelor vremuri tulburi, iar faima sa a rămas până astăzi considerabilă.

Grigori Rasputin s-a născut în satul Pokrovskoe, din Siberia Occidentală, în jurul anului 1860. Copilăria i-a fost marcată de moartea mamei, a unei surori și a unui frate. Tatăl lui, țăranul Efim Novâh, era un bețiv notoriu – care a renunțat la un moment dat la băutură, reușind chiar să strângă o avere. După ce și-a pierdut soția și doi copii, Efim a început din nou să bea, risipindu-și toată avuția adunată. Singurul fiu care i-a mai rămas, Grigori, era și el vestit în această perioadă pentru viața desfrânată pe care o ducea. Grigori își descrie începutul desfrânat al vieții sale astfel: “La 15 ani, pe când eram în satul meu, în timpul verii, când soarele încălzea, iar păsările cântau triluri paradisiace, eu visam la Dumnezeu… Sufletul meu se avânta în depărtări… Nu o dată, visând, mă trezeam plângând și nu știam de unde și din ce cauză apăreau aceste lacrimi… Așa a trecut tinerețea mea. Într-o contemplare, într-un vis… Apoi, când am început să mă iau în piept cu viața, fugeam undeva într-un colț și mă rugam în taină. Nu eram mulțumit de mine și la multe nu găseam răspuns. Era trist. Și am început să beau…”.

“Cucernicul” Rasputin

Grigori a plecat în Tobolsk cu numele Rasputin și s-a angajat la un hotel unde spăla podelele. S-a căsătorit la vârsta de 19 ani cu Praskovia Teodorovna Dubrovina, o femeie cu patru ani mai în vârstă decât el. La vârsta de 28 de ani, a plecat într-un pelerinaj la mănăstirea Verhoturie, de lângă Ekaterinburg, de unde s-a întors total schimbat. Din acel moment a început viața misterioasă de “stareț” a lui Grigori. În timpul treieratului, când cei de acasă râdeau de “sfințenia” sa, a înfipt lopata într-o grămadă de grăunțe și a pornit către locurile sfinte. A umblat mai mult de un an, după care s-a întors acasă, a săpat în grajd o peșteră și s-a rugat acolo două săptămâni. Apoi a plecat iarăși să se închine la locurile sfinte. A fost la Kiev, ca și Preacuviosul Serafim, în pustiul Savrosk, la Moscova și în nenumărate orașe și locuri rusești. Timp de zece ani, a făcut pelerinaje la Ierusalim și Muntele Athos.

A devenit celebru în anul 1903, după ce a ajutat-o pe Basmakova, o bogătașă din Tobluk, să treacă peste o serie de necazuri. În urma “minunilor” pe care le-a înfăptuit, a fost invitat de părintele Teofan, rectorul Academiei Teologice, la St. Petersburg. “Cucernicul Grigori locuiește în satul Pokrovsk. Asemeni Sfântului Serafim, și asemeni lui Ilie Proorocul, și lui îi este dat să închidă cerul – seceta avea să cadă peste pământ, până când el nu va porunci să se deschidă cerurile și să se verse ploaia aducătoare de viață”, afirma despre Rasputin rectorul Academiei Teologice din Petersburg, părintele Teofan, admiratorilor săi, marii cneji Petru și Nicolae Nicolaevici. Cernogorienele, soțiile marilor cneji, au dus vestea la palat, susținând că Rasputin, la fel ca și Preacuviosul Serafim, umblă prin satul lui înconjurat de fecioare și predică supunere, iubire și mângîiere, și vindecă boli.

La sfârșitul anului 1903, Rasputin și-a făcut apariția pe culoarele Academiei Teologice din Petersburg, într-o haină unsuroasă, în cizme, pantaloni pleoștiți ce atârnau în spate, cu o pelerină jerpelită, cu barba încâlcită și părul pieptănat cu cărare pe mijloc. Ochii lui hipnotizatori, de un cenușiu-azuriu, erau ba gingași și blânzi, ba, de cele mai multe ori, furioși și încruntați. Și vorbirea îi era ciudată, incoerentă, oarecum primitivă și tărăgănată.

Tămăduitorul

Prin faima sa de “sfânt” și “tămăduitor”, Rasputin nu era unic. Era doar unul din miile de pelerini care străbăteau Rusia la începutul secolului trecut, în căutarea lui Dumnezeu. Rasputin a apărut într-un moment potrivit al istoriei: când oamenii păreau că își pierduseră speranța. În vreme ce țăranii așteptau înfricoșați sosirea Antihristului, nobilii înțelegeau că lumea lor se apropie de sfârșit. Religia era un loc de refugiu, iar profeții “de ocazie” promiteau mai mult decât Biserica. În cazul familiei imperiale, drama era amplificată de boala tânărului Alexei, care suferea de hemofilie. Tânărului prinț orice sângerare îi putea fi fatală, iar medicii se declarau neputincioși. Înaintea lui Rasputin, împărăteasa apelase la alte personaje de aceeași factură: Mitka Iurodiv, un nebun “sărac cu duhul în numele lui Hristos”, sau vrăjitoarea Daria Osipova. “Starețul”, cum se autointitula Rasputin, a fost însă singurul care a câștigat definitiv inima țarinei și a țarului. Împărăteasa vedea în Rasputin singurul om capabil să-i vindece fiul lovit de periodic de crize de hemofilie.

Una dintre cele mai fidele admiratoare ale “starețului”, Anna Virubova, prietenă apropiată a familiei țarului, îl considera pe mujicul din Siberia capabil de miracole, mai ales după ce Rasputin a salvat-o după un accident de tren avut în anul 1915. Medicii nu-i mai dădeau nici o șansă, dar țarina l-a adus pe Rasputin să se roage pentru ea și femeia a scăpat cu viață. După intrarea sa în palatul regal, Rasputin a fost blajin și luminat. Mai târziu, intrând definitiv în rolul “Starețului”, a devenit pe rând familiar, crud, ironic și cumplit cu cuplul țarist. În ultima parte a domniei, în plin război mondial, încrederea de care se bucura Rasputin la Curte ajunsese la punctul culminant: țarul Nicolae al II-lea îi numea pe miniștri numai după ce “starețul” îi verifica privindu-i în ochi. În înalta societate se vorbea cu groază despre un ritual uimitor, care a devenit obișnuit la palatul țarist: mujicul siberian săruta mâna țarului, a țarinei, iar apoi ei – suveranul și suverana – sărutau mâna noduroasă a mujicului. Ajuns o figură controversată din cauza vieții sale personale, a fost acuzat de influență negativă la Curte, motiv pentru care, în noaptea de 16/17 decembrie 1916, a fost ucis de prințul Felix Iusupov.

Sinonim cu desfrâul

Petersburg și Moscova au fost martore la desfrâul scandalos din restaurantele de lux la care participa Rasputin în văzul tuturor. “Starețul” nu se ascundea de ochii lumii, ba mai mult, chema ziariști celebri la chefuri și le dădea explicația pentru desfrâurile pe care le organiza: își asuma toate păcatele lumii și, prin căderea în păcat, se supunea benevol flagelării din partea societății. Presa acorda o deosebită atenție desfrâului lui Rasputin, devenit sinonim cu numele lui. Apartamentul lui era supravegheat încontinuu de agenți de pază. Rapoartele lor afirmă că aventurile amoroase ale lui Rasputin nu depășeau cadrul orgiilor nocturne cu fete cu comportament ușuratic și cu cântărețe de șansonete, precum și cu unele dintre solicitantele sale, dar nu cu doamne din înalta societate, așa cum se susținea la vremea respectivă.

Profeție sau șantaj

Ca orice profet care se respectă, Rasputin spusese de mai multe ori că se teme că va fi omorât, lucru destul de lesne de prezis pentru un om care își făcuse numeroși dușmani la curtea țarului. Rasputin a legat moartea sa de căderea Romanovilor. “Dacă mor sau dacă mă părăsiți, vă veți pierde fiul și coroana în următoarele șase luni”, le spunea Rasputin țarului și țarinei. Este greu de spus dacă e vorba de premoniție sau șantaj. Un lucru însă este cert: după asasinarea lui Rasputin, dinastia Romanovilor și-a început declinul, iar șase luni mai târziu, țarul și familia sa erau prizonierii noului regim. Asasinarea lui Rasputin era pregătită de mai mult timp și “Diavolul Sfânt” știa asta. “Å¢arule rus! Să știi că dacă asasinatul îl vor săvârși și rudele tale, atunci nimeni din familia ta, rude și copii, nu va supraviețui mai mult de doi ani… Ei vor fi omorâți de poporul rus… Pe mine mă vor omorî. Eu nu mai sunt în viață. Roagă-te. Roagă-te. Fii puternic. Ai grijă de neamul tău ales”, îi scria Rasputin țarului Nicolae al II-lea. Cu o altă ocazie, în urma unei crize de hemofilie a țareviciului, Rasputin a rostit cuvinte tulburătoare despre sfârșitul Romanovilor: “Încă o dată l-am salvat și nu știu de câte ori îl voi mai salva… dar îl salvez pentru călăi. Ori de câte ori îl îmbrățișez pe țar, pe Mama (țarina), pe fete și pe țarevici, un fior de teroare îmi străbate șira spinării. E ca și cum aș strânge niște cadavre în brațe”. Profeția lui Rasputin avea să se adeverească întocmai.

Asasinul din umbră

Potrivit ultimelor ipoteze, Rasputin a fost ucis de un agent al Scotland Yard, variantă care a provocat senzație în toată lumea, după ce agenția “Rusia la zi” a publicat știrea, citând ITAR-TASS, conform căreia doi cercetători britanici au ajuns la concluzia că Grigori Rasputin a fost omorât de un agent secret al Scotland Yard. Câteva documente aflate sub tipar arată că un spion englez, Oswald Rayner, lucra la Palatul de Iarnă și el ar fi fost cel care l-a asasinat de fapt pe Rasputin în apartamentul prințului Felix Iusupov. Mobilul crimei este și el cunoscut: agentul aflase că Rasputin încearcă să îl convingă pe țarul Nicolae al II-lea să încheie cât mai repede pace cu Germania și să pună capăt războiului. Rayner și șefii săi de la Londra se temeau că, în acest caz, soldații germani aflați în Est ar putea fi mutați pe frontul occidental încă de la începutul anului 1917, răsturnând balanța de forțe în favoarea Puterilor Centrale.

Marea protectoare

Se pare că țarina Aleksandra era o femeie distantă, rezervată la extrem, având un echilibru nervos foarte labil, părând să fie mereu pe punctul de a avea o criză nervoasă. Cazul dramatic al țarinei s-a agravat după descoperirea bolii de care suferea țareviciul, principele moștenitor Alexei: hemofilia, boală pe atunci incurabilă. Faptul – care se știa deja pe vremea aceea – că hemofilia este o maladie congenitală transmisă de mamă îi dădea nefericitei împărătese un puternic sentiment de culpabilitate, declanșând o stare depresivă continuă. Încă de la apariția lui Rasputin, ea fusese atrasă de ritul bizantin al Bisericii ortodoxe, la care fusese obligată să se convertească (ea fiind o catolică nemțoaică), dar la care s-a atașat mai apoi cu fanatism. Era captivată oarecum de decorul bisericilor, de cântări, de veșmintele bisericești, de mirosul de tămâie, de întreg spectacolul bogat al riturilor. Era fascinată de preoții mărunți de țară, de pelerinii iluminați care străbăteau Rusia, de vizionarii adeseori slabi de înger.

O moarte ciudată

Moartea lui Rasputin a fost considerată de unii o dovadă a puterilor sale miraculoase. Invitat în casa prințului Iusupov, Rasputin a fost servit cu un vin otrăvit, care însă nu și-a făcut efectul. A fost împușcat de trei ori și nu a murit, astfel că în final a fost sugrumat. Împachetat într-un cearceaf, a fost aruncat în râul Neva. Spre surprinderea ucigașilor, mai trăia încă în momentul în care a ajuns în apă. În cele din urmă, s-a înecat. S-a descoperit însă mai târziu, în cadrul anchetei, că persoana care furnizase otrava se speriase și o înlocuise cu un praf inofensiv. Cadavrul lui Rasputin a fost instalat, pentru început, în cripta Catedralei Feodorovsk. Ulterior, el a fost înmormântat în taină, nu departe de palat, sub o capelă în construcție. Prințul Iusupov și marele cneaz Dimitri, fratele țarului, autorii asasinatului, au fost expulzați din Capitală.

Rasputino-mania

Începând cu anul 1988, Rusia a devenit martora unui proces de reabilitare a lui Grigori Rasputin. Sub lozinca “Rasputin nu e doar votca”, forțe național-șovine din Rusia încearcă să promoveze o nouă imagine a lui Rasputin. Cărți și casete video și audio care “mărturisesc” despre “sfințenia” lui Rasputin au invadat bisericile din întreaga Patriarhie rusă. Ele sunt importate și în Basa-rabia, bucurându-se de mare succes. Rasputino-mania aduce un mare prejudiciu Bisericii, transformând sfințenia creștină într-un subiect de batjocură și zeflemea pentru presa de scandal. În 1997, s-a desfășurat o conferință dedicată perspectivei canonizării lui Rasputin, în timpul căreia episcopul Veniamin al Primorscului i-a făcut apologia. În 2001, Uniunea Frățiilor Ortodoxe a făcut demersuri pentru canonizarea lui Rasputin, demers respins însă de patriarhul Alexei al Moscovei.

Ioan BOTIȘ