Uncategorized

Moartea omenirii vine din Amazonia

Până la mijlocul secolului, Pământul se va confrunta cu schimbări dramatice de climă, care vor pune în pericol însăși supraviețuirea omenirii. Catastrofa ecologică va fi cauzată de distrugerea plămânului verde al planetei – pădurea tropicală amazoniană. Experții avertizează că dacă ritmul actual al defrișărilor se va menține, în cel mult 15 ani se va ajunge într-un punct fără întoarcere, iar peste patru decenii întreaga pădure amazoniană va fi ștearsă de pe fața pământului.

Semnalul de alarmă este tras de tot mai mulți savanți. Datele sunt sugestive. În ultimii 30 de ani, pădurea tropicală amazoniană a pierdut o suprafață echivalentă cu teritoriul Franței. Numai anul trecut, despăduririle din Brazilia au distrus aproape 12 mii de kilometri de junglă. Dacă în 1970, numai unu la sută din pădurea tropicală braziliană fusese defrișată, în prezent aproape 25 la sută din junglă a dispărut.

Toate aceste cifre îi sperie pe oamenii de știință, care atrag atenția asupra importanței capitale pentru umanitate a pădurii amazoniene. Cu o mărime de aproape patru milioane de kilometri pătrați, pădurea, care acoperă suprafețe întinse din Brazilia, Venezuela, Columbia, Ecuador și Peru, conține jumătate din speciile de plante și animale ale lumii. Specialiștii susțin că aici se găsesc cel puțin 60 000 de specii de plante, 1000 de specii de păsări și peste 300 de specii de mamifere. Pe 2,5 hectare de pădure din Amazon se află mai multe specii decât în toată Europa. Dincolo de fascinația științifică, biodiversitatea Amazonului are și multe utilizări practice. Peste 3000 de specii de fructe se găsesc în pădurea tropicală, din care 200 sunt folosite în lumea occidentală. De asemenea, 25 la sută din produsele farmaceutice mondiale sunt obținute din ingredienți recoltați din junglă. Cel mai important lucru este însă faptul că pădurea tropicală amazoniană absoarbe o mare cantitate de bioxid de carbon, furnizând 20 la sută din necesarul de oxigen al planetei.

Termitele umane

Potrivit studiilor efectuate de experți, dezastrul ecologic din Amazonia este provocat de trei factori: încercările disperate ale fermierilor brazilieni de a scăpa de sărăcie, politica de dezvoltare irațională promovată de guvernul Braziliei și goana după profit a companiilor multinaționale.

În prezent, pădurea amazoniană acoperă aproximativ 60 la sută din suprafața Braziliei, țară care are cea mai puternică economie din America de Sud și a opta ca mărime în lume. Cu toate acestea, Brazilia este una dintre cele mai inegale societăți din lume. 10 la sută din populație controlează aproape o jumătate din venitul național al țării, în timp ce, la polul opus, o zecime din locuitorii țării dețin doar 0,7 la sută din venitul național. 30 la sută dintre brazilieni, adică 54 de milioane de persoane din 180 de milioane, trăiesc sub limita sărăciei, iar 22 la sută dintre brazilieni supraviețuiesc cu doi dolari pe zi.

În plus, trei la sută din populație controlează două treimi din terenul arabil. La sfârșitul anilor ’90, o cincime din populație poseda 88 la sută din pământ, în timp ce 40 la sută dintre locuitori cumulau doar un procent din totalul terenului arabil. În zonele rurale, peste 20 de milioane de oameni nu au deloc pământ. Contradicțiile enorme din societatea braziliană îi împing pe mulți sărăci să se refugieze înspre regiunea amazoniană, unde singurul mijloc de supraviețuire este exploatarea lemnului. Dar și aici, în loc să dea de bogăție, oamenii se confruntă cu interesele guvernului și ale corporațiilor multinaționale. Reprezentanții firmelor internaționale cumpără cheresteaua, soia și carnea produse pe terenurile defrișate, chiar dacă acestea sunt obținute prin încălcarea legii braziliene. Cei care dezvăluie abuzurile comise sunt subiectul unor persecuții violente.

Profit cu orice preț

La rândul său, guvernul brazilian nu pare foarte interesat să mențină integritatea pădurii tropicale. Într-un interviu recent, Blairo Maggi, guvernatorul statului Mato Grosso, a justificat politica autorităților: “Mai puțin de 15 la sută din bazinul amazonian a fost deschis pentru activitățile economice. Atât Europa, cât și Statele Unite s-au dezvoltat profitând de resursele lor naturale…cred că avem de-a face cu un amestec inacceptabil în treburile noastre, atunci când vin și ne spun ce trebuie să facem. Brazilia are propria legislație în domeniul mediului înconjurător, una dintre cele mai stricte din lume, și totuși suntem tratați ca niște bandiți”.

Declarațiile lui Maggi nu sunt întâmplătoare. Guvernatorul statului Mato Grosso este și cel mai mare producător de soia din lume, fiind poreclit “Rei da Soja” (Regele Soia). În ultimii ani, plantațiile de soia s-au dezvoltat și răspândit în Amazon, aducând mari profituri proprietarilor de pământ, prin intermediul exporturilor către Statele Unite și alte țări dezvoltate.

De altfel, la ora actuală, Brazilia este unul dintre cei mai mari exportatori de produse agricole din lume. Fermele de animale s-au extins enorm, astfel că între 1990 și 2002, populația de vite din regiunea Amazonului s-a dublat, ajungând la 57 de milioane de capete. Tot în aceeași perioadă, procentul Braziliei din totalul cărnurilor importate de Europa a crescut de la 40 la sută la 74 la sută. David Kaimowitz, directorul general al Centrului pentru Cercetări Internaționale Forestiere, susține că”despădurirea este alimentată, în principal, de exporturile de carne. Practic, fermierii transformă pădurea tropicală în carne tocată”.

Sinucidere globală

La toate acestea se adaugă defrișările masive motivate de realizarea programelor de dezvoltare economică. În urmă cu patru ani, guvernul brazilian a demarat un plan de 40 de miliarde de dolari, care prevede acoperirea unei mari părți din pădurea tropicală cu 10 000 de kilometri de autostrăzi, baraje, linii de electrificare, canale, porturi, exploatări forestiere. Proiectul, denumit “Avanca Brasil,” urmărește să ridice standarul de viață al populației sărace din nordul țării.

În paralel, pentru a calma temerile mișcărilor ecologiste, președintele Braziliei, Luis Ignacio da Silva, a anunțat că va finanța programe de frânare a despăduririi. Experții sunt însă sceptici și apreciază că, la fel ca și planurile de împărțire a pământului către săraci, și acest proiect vă rămâne doar pe hârtie. Motivul este cât se poate de simplu. Brazilia nu își poate permite luxul de

a-și încetini ritmul de dezvoltare în condițiile în care concurența economică mondială devine tot mai acerbă. Consecințele nu sunt greu de intuit. Tumoarea din plămânul verde al planetei va continua să avanseze cu tenacitate până când pădurea tropicală amazoniană va deveni doar o amintire pentru generațiile următoare.

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Back to top button
Close