Uncategorized

Mondex, datoare sau nu la stat?

Mondex, cel mai mare producator de ciorapi din România, se situeaza pe locul 5 în topul datornicilor Administratiei Finantelor Publice Sibiu si este astfel pasibil de executare silita. Noul director al Finantelor Publice Sibiu, Laurentiu Butiri, a facut publice numele primelor 5 firme care conduc topul datornicilor la Sibiu. Surpriza topului realizat de directorul venit de la Salaj este fabrica de ciorapi Mondex, aflata pe locul 5 în functie de valoarea datoriilor cumulate. Firma a fost somata sa îsi achite datorii de 892.145 de lei, care, spun reprezentantii Finantelor, reprezinta datoriile catre stat de anul trecut. Daca nu o va face, una dintre cele mai mari fabrici din Sibiu va intra în executare silita. Directorul Mondex sustine însa ca a fost rau-platnic doar în ultimele doua luni si ca, suma datorata fiind una de ordinul milioanelor de lei noi, nu merge chiar în fiecare luna sa vireze banii.

“Este vorba de datorii acumulate în doua luni. Mondex Sibiu da catre bugetul de stat câte 1,1 milioane de lei lunar. Daca nu platim o luna la timp, deja intram în top, pentru ca Mondexul este printre firmele care da cei mai multi bani catre buget. Ceea ce vi s-a comunicat este datoria noastra pe doua luni, adica peste 2 milioane, dar nu putem vorbi de executare silita, pentru ca noi ne platim datoriile. Ar trebui sa spuna cei de la Finante si perioada în care s-au acumulat aceste datorii”, a declarat, pentru www.sibianulonline.ro, Virgil Vârcolacu, patronul firmei Mondex. Potrivit www.mondex.ro, firma a fost înfiintata în anul 1927. (R.S.)

Show More

Related Articles

Back to top button
Close