Mormântul lui Tutankamon, prototipul luxului faraonic

Situat în Valea Regilor, mormântul lui Tutankamon este dezamăgitor de modest din punct de vedere arhitectural, dacă este comparat cu lungile ganguri și săli ale căror construcții în stâncă le-au dispus alți regi pentru ultimul lor lăcaș de odihnă. Intrarea în mormânt a rămas multă vreme ascunsă sub dărâmăturile și materialele excavate în timpul exploatării altui mormânt regal, situat în apropiere. Camera funerară subterană a rămas astfel cruțată de jafurile antice și de hoții moderni de morminte. Multă vreme aceasta a fost o enigmă și pentru arheologi.
Descoperirea
mormântului
În 1907, într-o ascunzătoare din Valea Regilor, au fost descoperite ulcioare din argilă, cu materiale pentru îmbălsămarea lui Tutankamon. Egiptologul american Theodore Davis credea că încăperea aproape goală pe care a descoperit-o a servit drept mormânt al faraonului, dar pentru arheologul englez Howard Carter această cameră nu era mormântul care mai lipsea încă dintre locurile de odihnă ale regilor din Regatul Nou. După câțiva ani, stimulați de această descoperire cu numele unui faraon, al cărui mormânt lipsea încă din șirul mormintelor regale descoperite până atunci în Valea Regilor, Carter și un mecena modern, lordul Carnavon, au pornit în căutarea mormântului lui Tutankamon. 
Timp de șase ani, căutătorii au înregistrat doar insuccese și dezamăgiri. Tone de nisip și piatră au fost mișcate fără să se obțină vreun succes notabil. Cu toate acestea, Carter nu a renunțat. Stăruința lui l-a impresionat pe lordul Carnavon, care a fost convins să-i mai acorde o ultimă șansă. La începutul lunii noiembrie 1922, lordul Carnavon a acceptat să suporte cheltuielile presupuse de o ultimă încercare de descoperire a mormântului. Howard Carter a dispus începerea săpăturilor în apropierea mormântului lui Ramses al VI-lea.
Se pare că Howard Carter a primit indicația de a săpa în acel loc de la un localnic, Mohammed Hassan Ab-del-Rasul, membru al unei cunoscute familii de jefuitori de morminte. La scurtă vreme de la începerea săpăturilor, pe 4 noiembrie 1922, arheologul a descoperit sub adăpostul stâncos o treaptă săpată în stâncă. La patru zile de la începerea săpăturilor, Carter a putut să-i telegrafieze lordului Carnavon: “am descoperit ceva minunat în vale. Un mormânt cu sigiliul neatins…”
Mai în adâncime a apărut o ușă zidită și acoperită cu mortar, pe care Howard Carter a descoperit sigiliul poliției necropolelor și nu al unui faraon. În acel moment, arheologul a fost convins că mormântul nu a rămas neatins de hoți și că administrația Orașului Morților îl închisese din nou și îl sigilase. Arheologul a fost obligat să aștepte sosirea din Anglia a lordului, ca să pătrundă în camera mortuară.
După excavarea dărâmăturilor dintr-un gang, Carter a descoperit o altă ușă cu sigiliul lui Tutankamon alături de sigiliul pazei necropolei. Cu grijă a spart câteva pietre din perete și a introdus o lumânare prin deschidere.
“Inițial, nu am putut vedea nimic, deoarece flacăra lumânării pâlpîia în aerul fierbinte ascendent al camerei. Dar, după ce mi s-au obișnuit ochii cu întunericul, au apărut din ceață animale ciudate, statui din aur, peste tot aur strălucitor. Pentru o clipă – care celor de lângă mine trebuie că li s-a părut o eternitate – am rămas mut de uimire. Lordul Carnavon, care nu mai putea suporta suspansul pentru mult timp, a întrebat îngrijorat: Puteți vedea ceva? Tot ce am putut să spun a fost: Da, lucruri minunate”, își amintea Carter momentul descoperirii mormântului.
Aur și umbre grotești
Descoperirea a fost uluitoare, bogățiile ascunse depășind orice imaginație. Echipa lui Carter avea să descopere o antecameră și alte trei încăperi: o anexă, camera funerară (în care s-a putut pătrunde abia în 1923) și camera tezaurului propriu-zis. “Erau trei scaune mari din aur, părțile laterale fiind sculptate, reprezentând animale monstruoase, cu trupul deformat intenționat, pentru a-l folosi ca scaun; capetele, însă, erau realizate cu un realism impresionant. Aspectul lor era înfricoșător în sine, dar, așa cum le vedeam, ivindu-se din întuneric, pe neașteptate, aurite și sclipitoare, luminate doar de facla noastră electrică, capetele acestea proiectau pe zid umbre grotești, schimonosite”, trecea în revistă Carter obiectele descoperite în antecameră.
Timp de trei ani Carter a înregistrat și conservat vase de alabastru, casete din aur și pietre prețioase, ciudate racle negre pictate și încrustate, care de ceremonii, statuete și alte sute de obiecte din aur și pietre prețioase scânteietoare. Abia în 1925 a fost ridicată placa care acoperea sarcofagul faraonului și care avea să scoată la iveală un inventar funerar excepțional.
Aceasta este povestea descoperirii bogățiilor funerare ale tânărului faraon aproape necunoscut, care nu a domnit decât nouă ani, după perioada confuză de la Amarna, dar care era descendentul întemeietorilor glorioasei dinastii a XVIII-a, ale căror morminte din Valea Regilor nu au fost cruțate de jefuitorii de morminte. Marea însemnătate a descoperirii lui Howard Carter constă în faptul că prezintă inventarul aproape complet al unui mormânt regal dintr-o perioadă importantă a istoriei egiptene. Descoperirea mormântului lui Tutankamon a uimit întreaga lume. Comorile recuperate au format principalul punct de atracție al Muzeului din Cairo, devenit astfel celebru în întreaga lume. În strâmta cameră mortuară, cu pereții pictați, a rămas numai sarcofagul din piatră cu un sicriu din lemn destinat odihnei veșnice a mumiei faraonului.

Bijuteriile faraonului

Numărul bijuteriilor care-l acopereau pe Tutankamon depășește orice închipuire. Mumia lui era învelită, în sensul strict al cuvântului, în mai multe straturi de aur și de pietre prețioase. Masca imprimată din tablă de aur tare, care acoperea capul și umerii faraonului mumificat (cu siguranță idealizată, aceasta oferă o imagine a tânărului faraon) este o capodoperă. Baticul regal cu dungi și barba divină împletită sunt realizate din sticlă albastră. Vulturul și cobra din frunte au fost turnate din aur masiv. Ciocul vulturului este din sticlă, iar capul cobrei din faianță albastră. Ochii măștii sunt din sticlă, cu pupile din obsidian. Gulerul costumului regal a fost realizat din mărgele tubulare din lazurit, cuarț și feldspat verde. Bustul și umerii mumiei erau acoperiți de 7 gulere mari din aur și înfășurați în bandaje de lână. Faraonul purta 7 brățări la antebrațul drept, 6 la cel stâng (altele fiind înfășurate în bandajele mumiei sau se aflau în alt loc din mormânt). În sarcofag au mai fost descoperite 15 inele, 2 pumnale (unul cu tăiș din fier, celălalt cu tăiș din aur călit) și mai multe perechi de cercei. Unele bijuterii sunt din aur roșu (o descoperire a perioadei Amarna), topitura fiind amestecată cu cupru (pentru a da aurului, prin oxidare, o nuanță mai închisă).

Protecția magică a mumiei

Vechii egipteni credeau că păstrarea completă a corpului ar fi o premiză pentru a continua viața după moarte. Pentru a face posibilă trecerea lui Tutankamon la existența veșnică, la gâtul, pieptul și inima mumiei au fost agățate, strâns una de alta, amulete ajutătoare. Printre bandajele de lână, s-au găsit 143 de piese. Aceste amulete transformau în imagini formule magice din Cartea Morților, care trebuiau recitate în timpul îmbălsămării și al înmormântării, și astfel, aceste amulete aveau mai multă putere magică. Un lănțișor dublu din mărgele de aur și faianță era așezat pe pe un guler lat, decorat cu inserții de lazurit, carneol și turcoaze. Peste piept, umeri și brațe, divinitate protectoare, sub formă de vultur și cobră, își întindea aripile realizate în tehnica Cloisonné cu inserții colorate de pietre și sticlă.