Uncategorized

Moș Nicolae bate toba

Săptămâna în care a venit Moș Nicolae a fost deosebit de fructuoasă pentru sportul din Târgu-Mureș. În chiar seara de ajun, când toți își lustruiau ghetele în așteptarea Moșului, echipa secundă a celor de la City’us, echipa de futsal, adică fotbal în sală, a făcut un pas important pentru obținerea celei de-a cincea Cupe a României.

Lideră în liga secundă, echipa mureșeană a învins cu scorul de 8-6 formația CSM Focșani. Cu emoții, răsturnări de scor și prelungiri. După ce au condus de trei ori în prima repriză, au fost de fiecare dată egalați și la pauză era 3-3. În partea a doua, focșenenii, totuși echipă de primă divizie, au avut inițiativa. Au condus ei, chiar s-au desprins la două goluri, dar au fost egalați la 5 și la 6 în ultimele secunde. Prelungirile au adus calificarea în semifinale a mureșenilor. Justificată, mai ales prin prezența lui Moș Nicolae în galeria gazdelor. Mai mult, acesta chiar bătea toba !

Când va fi blatul? Cine va arbitra ?

Echipa secundă a clubului s-a calificat în primele patru formații ale cupei, celelalte trei fiind Spicom Sfântu Gheorghe, United Galați și ouuups, City’us Târgu-Mureș. Exist[ astfel posibilitatea ca cele două echipe surori să se înfrunte în această competiție. Finanțatorul clubului este omul de afaceri Sorin Țerbea, tocmai eliberat, după două luni de detenție, în care DNA-ul a încercat să-și justifice existența. Dacă cel acuzat de trafic de influență este liber și cele două echipe ajung să-și dispute semifinala, sau chiar finala, apar multe semne de întrebare. Cine va arbitra, dacă va fi blat, în palmaresul cui s-ar înregistra trofeul ? Poate s-ar mai putea pune și alte întrebări, dar mai întâi să urmărim evenimentele.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close